Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este citat azi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.
Iniţial, judecătorii stabiliseră ca Dragnea să fie audiat pe 18 martie, însă liderul PSD nu s-a prezentat în instanţă, după ce s-a internat în spital.
Tot luni ar trebui audiată şi Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, după care judecătorii ar trebui să intre în dezbateri pe fond, acesta putând fi ultimul termen al procesului.
Avocaţii lui Dragnea au anunţat că vor ridica în faţa judecătorilor o excepţie privind nelegala constituire a completului de trei magistraţi care l-a condamnat pe liderul PSD. În opinia avocaţilor, completul trebuia să fie specializat în fapte de corupţie.
Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care vizează angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi Anisei Niculina Stoica.
Instanţa a anulat suspendarea executării din dosarul „Referendumul”, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani şi 6 luni cu executare.
Alte condamnări în dosar:
*Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare;
*Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman – 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 de ani;
*Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman – 3 ani închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani pentru abuz în serviciu;
*Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, pentru abuz în serviciu – 3 ani cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 ani;
*Valentina Mirela Marica, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei – 3 ani de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani;
*Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria – 3 ani închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani;
*Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare – un an închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 3 ani;
*Anisa Niculina Stoica: un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani;
*Adriana Botorogeanu: 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 4 ani.
Judecătorii au decis atunci încetarea procesului penal în cazul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, aceasta achitând prejudiciul în cauză. De asemenea, în cazul acesteia a fost aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 de lei.
În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.