Numărul educatoarelor pentru educaţie timpurie va fi suplimentat şi va începe cel mai mare program de formare a personalului din educația timpurie cu un buget de peste 13 milioane de euro din PNRR, a anunțat vineri Ligia Deca ministrul Educației.

„Începem un an şcolar special pentru acest segment de educaţie: suplimentăm numărul de educatoare şi îngrijitoare pentru educaţia timpurie (guvernul a înţeles nevoia de personal în creşe şi grădiniţe, copiii dumneavoastră sunt pe mâini bune). Începem cel mai mare program de formare a personalului din educația timpurie, cu un buget de peste 13 milioane euro prin PNRR”, a scris Ligia Deca pe pagina sa de Facebook.

Ea a afirmat că va continua extinderea de creşe şi grădiniţe, cu prioritate în comunităţile marginalizate, 120 milioane de euro fiind alocate în acest sens prin Programul Educaţie şi Ocupare.

„Educatoarele şi părinţii pot să folosească o ediţie îmbunătăţită a Reperelor fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului de la naştere la 7 ani. Continuăm povestea ETIC (POCU) cu un nou proiect prin care vom susţine cu burse de studiu tinerii care aleg domeniul educaţiei timpurii. Aceşti ani de educaţie timpurie pot să facă diferenţa între a avea sau nu şanse egale. Grija faţă de educaţia timpurie înseamnă, de fapt, şansa copiilor să devină ceea ce îşi doresc”, a mai notat ministrul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.