Primarul din Nuşeni, Ioan Mureşan, este indulgent în ceea ce priveşte procedurile de achiziţii publice. Mai precis, proiectele sunt prelungite cu mai mult de doi ani, iar alte licitaţii sunt câştigate de pe locul al doilea.
Licitaţia prelungită cu doi ani
Licitația pentru dezvoltarea infrastructurii în comuna Nușeni ar fi trebuit finalizată pe 20.07.2012. Contractul a fost prelungit până în 8 aprilie 2014. Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul “Proiect integrat dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii locale în comuna Nuşeni, judeţul Bistriţa-Năsăud”.
Oferta apărută pe SEAP este de 10.007.000 lei fără TVA, deși estimările oficialităților au fost de 10.049.696 de milioane fără TVA. Contractul a fost de 12.408.680 de lei. Semnarea a avut loc pe 20.01.2011, iar lucrarea trebuia finalizată în 18 luni.
Licitaţia de pe locul 2
“Electrificare grup case în localitatea Nuşeni, zona Podul Corbii, com. Nuşeni, judeţul Bistriţa-Năsăud“ este o licitaţie suspectă. Deşi cea mai mică ofertă a fost de la Electroursa, câștigători au fost cei de la Licasir Trust, cu al doilea preţ. Ofertele primite pe adresa Primăriei din Nuşeni au fost: 1.S.C. EDIOC S.R.L. 10.023.246,47 RON, respectiv 1.807.729,62 EURO, S.C. LICASIR TRUST S.R.L. – 9.951.111 RON, 1.802.836 EURO, S.C. COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. – 9.935.445,45 RON, 1.802.836 EURO.
Societatea Licasir Trust este deţinută de Ioan Batin. Societatea a avut anul trecut o cifră de afaceri de 32,9 de milioane de lei în 2011. Datele pe anul precedent nu sunt dispuse. Denumirile anterioare ale societăţii au fost Samphil, dar şi Gold Solution.
A doua licitaţie de pe locul II
O altă licitaţie câştigată de pe locul al doilea este cea intitulată ,,Electrificare grup case în localitatea Nuşeni, zona Podul Corbii, com. Nuşeni , jud. Bistriţa-Năsăud.” De pe a doua poziţie a câştigat de această dată ELECTROMAYER S.A, cu o valoare de 372.307 de lei, faţă de Electroursa, care a ofertat 345.270 de lei. Dacă societatea care a câştigat licitaţia este Electro Mayer Bistriţa, aceasta este deţinută de COBZAS CIFOR GEORGE, dar şi de COBZAS MARIA. Societatea nu a declarat o cifră de afaceri din anul 2010, când a fost 350 de lei. De altfel, societatea Instal Electromayer pare a fi cea care ar fi mai credibil să fi câştigat licitaţia, conform informaţiilor obţinute de la oficialii Primăriei. Mai precis, cifra de afaceri a societăţii a fost în 2012 de 4,2 milioane de lei.
Ce spune primarul despre el
Primarul din Nuşeni, Ioan Mureşan, a explicat în cadrul unui interviu acordat în Gazeta de Bistriţa la mijlocul anului 2012 cum încă derulează anumite achiziţii. Nu a spus că acele achiziţii trebuiau terminate de multă vreme.
Gazeta de Bistriţa: Care sunt cele mai importante obiective atinse în acest al treilea mandat?
Ioan Mureşan: În acest al treilea mandat cel mai important este, spun eu, extinderea reţelei de apă potabilă în localităţile în care nu am reuşit să le cuprindem în primul proiect. Este vorba de localităţile Malin, Rusu de Sus, Beudiu şi Vita. Partea de la Rusu de sus şi Beudiu este finalizată şi funcţională, de asemenea şi în Vita este funcţională o parte din reţeaua de apă şi acum se lucrează la Malin. Valoarea proiectului este de peste două milioane si jumătate de lei. Bineînţeles, acum suntem în perioada implementărilor celor două proiecte privind modernizarea infrastructurii locale, în localitatea Nuşeni, pe fonduri europene. Acest proiect cuprinde asfaltarea a aproximativ 15 kilometri de străzi din comună, reabilitarea a două cămine culturale şi ridicarea unui after-school la şcoala din Nuşeni. Toate acestea sunt pe un singur proiect, pe Hotărârea de Guvern 577. Apoi mai este reabilitarea şcolilor din comună, proiect care este pe final. Apoi mai amintesc despre finalizarea celor cinci poduri pe Ordonanţa 7, finalizarea lucrărilor la drumul comunal Nuşeni – Mănăstirea Sfântu Ilie. Trebuie să amintesc şi de proiectul care se referă la canalizare, care este aprobat pe Administraţia fondului de mediu, tot în acest mandat, şi care se află în implementare în momentul de faţă. Avem canalizare în localităţile Nuşeni, Beudiu, Rusu de Sus si Malin, localităţi unde avem deja reţeaua de apă integral introdusă pe toate străzile. Tot în acest mandat mai avem o investiţie, este vorba de alimentarea cu energie electrică, o reţea de înaltă şi joasă tensiune – electrificare zona Podul Ciorbii, în Nuşeni. Este vorba de un grup de circa 26 de locuinţe care vor avea curent electric. Să sperăm că până la Crăciun vom reuşi să finalizăm investiţia, care este din banii de la bugetul local, în valoare de 270.000 de lei.
Gazeta de Bistriţa: Sunteţi primul edil care spune că a cuprins într-un proiect această idee de after-school. Cum v-a venit o astfel de idee, puteţi să detaliaţi?
Ioan Mureşan: Este vorba de o clădire în incinta şcolii, unde elevii vor putea face şcoală după şcoală. După ce va fi finalizată, este o chestiune, vă daţi seama, care vine în ajutorul oamenilor din comună. Este o mană de ajutor dată părinţilor care sunt foarte ocupaţi. Aici la noi, foarte mulţi oameni sunt ocupaţi cu agricultura. Astfel, copiii o să beneficieze de o pregătire după orele de curs de la şcoală şi pot să îşi facă temele. La pregătirea proiectului „Modernizare infrastructură în comuna Nuşeni”, ca şi criterii de eligibilitate trebuia să îndeplinim mai multe condiţii ca să întrunim un anumit punctaj pentru a fi declaraţi eligibili. Printre activităţile culturale pe care le-am prins, acest aspect al şcolii după şcoală a fost ca punctaj bine cotată. Dar să ştiţi că este şi o necesitate pentru comuna Nuşeni. Unii gândesc altfel, mai bine fac un spectacol la nu ştiu cât timp şi au punctat la chestiunea asta. Eu am considerat că trebuie să fac ceva benefic pentru oamenii şi copiii din comună.
Tiberiu Hrihorciuc
Se pricepe primarul sa selecteze firmele la care da bani.
Licasir Trust prin reprezentantii ei de seama Vasile si Lucian Batin tocmai ne-au tras si noua prima teapa de cand suntem. Profesionisti nu-i asa?!