Licitația pentru lucrările de reabilitare a Castelului Teleki de la Comlod, contract estimat la peste 27,4 milioane lei (circa 5,5 milioane euro) a fost anulată, după ce Consiliul Județean a decis că nicio ofertă din cele patru depuse nu este conformă cerințelor. Doi dintre participanți au contestat respingerea ofertelor lor și anularea procedurii la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), iar unuia i s-a dat doar parțial dreptate. S-a ajuns și la Curtea de Apel Cluj, însă instanța a menținut decizia CNSC. Deși ar fi trebuit reluată procedura, pe SEAP aceasta apare și acum anulată.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud vrea să reabiliteze castelul Teleki din Comlod, județul Bistrița-Năsăud, motiv pentru care, în mai 2023, a scos la licitație contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare, estimat la 27,4 milioane de lei.

Durata contractului este de 24 de luni, iar banii sunt alocați prin Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021-2027 și de la bugetul local.

După reabilitare, noua funcțiune a Castelului Teleki de la Comlod va fi muzeală şi turistică, fiind posibilă organizarea unor evenimente şi festivaluri cu specific divers.

Patru oferte, toate respinse

În cursa pentru obținerea contractului bănos au intrat asocierea ADDCONCEPT (lider de asociere) din Cluj -KVADRUM AXIS SRL din Harghita, CONTRANSCOM CONSTRUCTII BENTA SRL din Mureș (ofertant unic), asocierea GRUP CONSTRUCȚII EST SA din Iași (lider de asociere) – ÎNDEMÎNAREA PRODCOM SRL (Bistrița-Năsăud), asocierea EURAS din Satu Mare (lider de asociere) – LUCICOR PROD SRL (Bistrița-Năsăud).

Autoritatea contractantă, respectiv Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, după evaluarea propunerilor tehnice, a respins toate ofertele depuse, ca inacceptabile pentru răspuns neconcludent la solicitările de clarificări și neconforme pentru neîndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini. Fiindcă nicio ofertă nu a fost admisibilă, autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii.

Doi dintre ofertanți, respectiv Addconcept, în calitate de lider de asociere, și Contranscom Construcții Bența nu au fost de acord cu respingerea ofertelor lor, astfel că au depus contestații la CNSC, unde au cerut anularea rezultatului procedurii, reevaluarea ofertelor lor. Totodată, Addconcept a cerut reluarea procedurii, în timp ce Contranscom a solicitat să fie desemnată câștigătoare.

S-a vrut câștigătoare fără alte verificări

Astfel, firmei din Mureș, Contranscom Construcții Bența i s-a cerut de către Consiliul Județean să clarifice care este instituția de profil care va realiza cercetarea/supravegherea arheologică și modalitatea de colaborare cu aceasta sub o formă juridică prevăzută de lege.

“Motivarea autorităţii contractante din Adresa de comunicare a rezultatului procedurii este că Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, care a depus o ofertă la solicitarea subscrisei după primirea solicitării de clarificări, nu poate presat serviciile prin expertul nominalizat în ofertă, respectiv dl. Văleanu Mădălin Cornel, care este angajat al Complexului Muzeal Național Moldova Iași; se reține că prin răspunsul la solicitarea de clarificare nu am prezentat niciun «document sau dovadă de colaborare între Complexul Muzeal Național Moldova Iași și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud din care să rezulte că expertul nominalizat, dl Văleanu Mădălin Cornel, poate să efectueze cercetări arheologice în calitate de expert, din partea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud”, a arătat firma mureșeană în contestația depusă la CNSC, precizând totodată că autoritatea contractantă i-a respins oferta deoarece ar fi fost obligată să declare ca subcontractant instituția de profil muzeal, de cercetare sau de învățământ superior care este solicitată să efectueze cercetarea și supravegherea arheologică, în acest caz Complexul Muzeal Național Moldova Iași, deoarece cercetarea și supravegherea arheologică fac parte din obiectul contractului, fiind cuprinse în devizul de lucrări.

După ce a analizat toate documentele depuse la dosar de contestatoare, dar și întâmpinarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, CNSC a ajuns la concluzia că in cazul firmei mureșene, autoritatea contractantă nu a procedat corect respingând oferta acesteia.

“ (…) Consiliul are în vedere că, deși este de netăgăduit faptul că realizarea  în mod legal a unor activități implică deținerea autorizărilor legale specifice sau că pot fi realizate doar de entități specifice, din punctul de vedere al derulării procedurii de achiziție publică, prezentarea respectivelor autorizări legale sau identificarea entității respective se face la solicitarea expresă a autorității contractante, prin utilizarea cerințelor de calificare al căror scop, potrivit art.29 alin (1) din HG nr. 395/2016, este de a demonstra potențialul tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestui de a îndeplini contractul/acord-cadru și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare. Or, în condițiile în care achizitoarea alege să nu stabilească cerințe de calificare incidente tuturor activităților pe care derularea contractului de achiziție publică le implică, respectiv nu impune reguli privind entităţile specifice necesare pentru realizarea unei anumite activități, admisibilitatea ofertelor trebuie stabilită exclusiv în funcție de cerințele și condițiile documentației de atribuire, fără a depinde de proba deținerii acelor autorizări legale ce derivă din legi și normative în baza cărora activități ale contractului sunt realizate. (…)

Prin urmare, pe de o parte, este de reținut că în forma actuală a documentației de atribuire niciun ofertant nu ar putea fi respins dacă nu ar deține autorizațiile/atestările necesare pentru realizarea lucrărilor la momentul ofertării, respectiv nu a nominalizat în ofertă instituția care va asigura cercetarea/supravegherea arheologică”, a precizat CNSC.

În ceea ce privește declararea drept câștigătoare oferta Contranscom, CNSC a precizat că acest lucru nu se poate face “fără verificarea capacităţii sale de a putea presta contractual, anterior semnării acestuia”.

“Dacă nu s-ar proceda astfel, și s-ar accepta semnarea contractului fără a avea confirmarea capacității operatorului economic desemnat câștigător de a îndeplini contractul, regulile competiționale stabilite de legiuitor pentru o astfel de procedură de atribuire ar fi de prisos, fiind lipsite de efect”, a subliniat CNSC, care a dispus reevaluarea ofertei firmei mureșene, anularea actelor autorității contractante privind evaluarea acestei oferte și decizia de anulare a procedurii de atribuire, precum și comunicările rezultatului procedurii. Totodată, autoritatea contractantă a fost obligată ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei CNSC, să stabilească rezultatul procedurii.

Nu a transmis toate informațiile cerute

Contestația Addconcept a fost una similară, aceasta arătând  că autoritatea contractantă i-a respins oferta, deși a primit informații clare legat de instituția de profil care va realiza cercetarea și supravegherea arheologică și modalitatea de colaborare, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei asumându-și acest rol raportat la acordul semnat de expert.

Însă a mai existat un motiv pentru care Consiliul Județean a respins oferta asocierii Addconcept – Kvadrum Axis: nu a furnizat autorității contractante informații cu privire la lipsa prezentării de documente din care să rezulte că experții nominalizați pot să desfășoare activitățile pentru care sunt nominalizați sub o formă juridică constituită conform legii care permite prestarea  de servicii către ofertant sau relația contractuală cu ofertantul, astfel că CNSC a respins contestația acestei asocieri.

Nemulțumite, ambele firme au formulat contestație la Curtea de Apel Cluj, însă nu li s-a dat dreptate, instanța menținând, la finele lunii martie, decizia CNSC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.