Una dintre cele mai așteptate licitații publice lansate de Consiliul Județean la finalul anului trecut pare să aibă bube încă de la început. Doi dintre transportatorii interesați au contestat documentația înainte de a-și depune ofertele. CNSC le-a dat dreptate, dar s-a sesizat și Agenția Națională pentru Achiziții Publice, care a cerut corecții la documentație.

La finalul anului trecut, Consiliul Județean a pregătit documentația pentru o licitație publică în valoare de 200 de milioane de lei. Aceasta presupune darea în gestiunea a transportului public județean. Este vorba despre 11 loturi, cu 73 de trasee, care vor fi date spre gestiunea pentru 10 ani.

Termenul limită de depunere a ofertelor era la finalul acestei luni. Licitația a fost însă suspendată înainte ca firmele să își depună ofertele. Doi dintre transportatorii interesați de licitație, Transmixt și Exmitiani, au depus deja contestații, iar CNSC deja le-a dat dreptate. Transmixt a contestat documentația pentru 3 loturi (3, 4 și 5), iar Exmitiani documentația pentru lotul 6.

„Admite, în parte, contestațiile formulate și obligă entitatea contractantă la remedierea/modificarea documentației de atribuire (aferentă loturilor 3-5 și 6) prin emiterea documentelor de informare, ce vor fi publicate în SEAP, în 30 de zile de la primirea deciziei, conform motivării ce precede. Obligă entitatea contractantă să decaleze termenul de ofertare actual, cu minim 30 de zile de la postarea modificărilor aduse documentației de atribuire”, a decis Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor chiar în Ajunul Crăciunului.

Deocamdată, în SEAP licitația apare tot suspendată, semn că Consiliul Județean încă n-a rezolvat problemele și n-a modificat documentația. Nu doar Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a găsit nereguli la documentația ce însoțește această licitație. Și Agenția Națională pentru Achiziții Publice a cerut corecții, identificând mai multe abateri.

„Ponderile aferente factorilor de evaluare nu sunt justificate la nivelul strategiei de contractare. Vă rugăm să justificați, la nivelul strategiei de contractare modul în care ați stabilit ponderile factorilor de evaluare; la stabilirea ponderilor se va ține cont de principiul utilizării eficiente a fondurilor publice pe considerente de rentabilitate, proporțional cu efectele economice previzionate, precum și cu asigurarea unei concurențe reale între operatorii economici”, precizează ANAP.

De asemenea, ANAP a constat că informațiile aferente unor factori de evaluare, precum vechimea medie a parcului auto nu sunt clare sau că documentația de atribuire cuprinde informații care sunt susceptibile a nu fi publice.

Peste 70 de trasee, împărțite în 11 loturi

În urma unui studiu de trafic și mobilitate pentru transportul de persoane prin curse regulate în județul Bistrița-Năsăud s-a stabilit că ar fi nevoie de 73 de trasee. Acestea au fost împărțite 11 loturi. Cea mai mare valoarea pare să o aibă lotul 3 (cu 16 trasee) – 36 de milioane de lei.

Astfel, lotul 1 are 9 trasee și o valoare de 22,8 milioane de lei, lotul 2 are 7 trasee și are o valoare de 27,5 milioane de lei, lotul 3 are 16 trasee și are o valoare de 36 de milioane de lei, lotul 4 are 8 trasee și o valoare de 28,5 milioane de lei, lotul 5 are 4 trasee și o valoare de 21,5 milioane de lei, lotul 6 are 6 trasee și o valoare de 19,4 milioane de lei, lotul 7 are 6 trasee și o valoare de 11,2 milioane de lei, lotul 8 are 5 trasee și o valoare de 13,2 milioane de lei, lotul 9 are 4 trasee și are o valoare de 15 milioane de lei, lotul 10 are 3 trasee și are o valoare de 1,6 milioane lotul 11 are 5 trasee și o valoare de 7,6 milioane.

Cei care intră în această luptă trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani au prestat astfel de servicii publice de transport călători. De asemenea, trebuie să existe minim o persoană de specialitate desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport cu certificat de competență profesională eliberat de Autoritatea Rutieră Română, dar și un minim de șoferi disponibili.

Se ia în calcul: nivelul tarifului, vechimea parcului auto și norma de poluare

Firmele sunt evaluate în funcție de: nivelul tarifului, vechimea medie a parcului de autobuze, clasificarea autobuzelor, norma de poluare a autobuzelor, dotarea instalației cu aer condiționat, capacitatea de transport, utilizarea combustibililor alternativi.

„În alegerea factorului de evaluare, entitatea contractantă a avut în vedere posibilitatea atribuirii contractului/contractelor de delegare către operatorului economic care asigură un tarif mediu cât mai scăzut, tarig generat de condițiile de organizare, de mijloacele de transport solicitate, de calificarea și experiența personalului implicat în executarea contractului. Prin aplicarea acestui factor de evaluare, entitatea contractantă urmărește asigurarea executării unui serviciu de transport public județean suportabil în ceea ce privește tariful de transport”, se mai arată în caietul de sarcini.

Consiliul Județean vine cu condiții destul de serioase în caietul de sarcini al licitației. Printre ele se numără o normă de poluare de minim Euro 5, care oricum primește doar jumătate din punctele pe care le primesc firmele care au mașini cu o normă de poluare Euro 6.

Autovehiculele utilizate trebuie dotate cu sistem de monitorizare și localizare CPS pe durata contractului de delegare. Platforma GPS trebuie să aibă posibilitatea afișării poziției autobuzului în timp real într-o interfață de tip web și vizualizarea istoricului traseelor.

Firmele care participă la licitație nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat sau cel local, dar și să aibă un contract de servicii cu un atelier auto din județ și cu o stație de spălare și igienizare autorizată. Mijloacele de transport trebuie să aibă un aspect estetic corespunzător și trebuie curățate și igienizate zilnic.

Câștigătorii trebuie să aibă între 5  și 16 vehicule, în funcție de numărul de trasee adjudecat. Vehiculele trebuie să aibă o capacitate cuprinsă între 10 și 22 de locuri. Odată ce au câștigat licitația, firmele de transport trebuie să se pună la punct cu toate cerințele din caietul de sarcini în maxim 2 luni.

Schimbarea prețurilor trebuie anunțată cu cel puțin 30 de zile înainte. În fiecare autobuz trebuie afișate traseele, precum și prețurile biletelor Să oprească în toate stațiile prevăzute în programul de circulație. Mai mult, ajustările de prețuri trebuie votate în CJ și nu pot fi mai dese de 3 luni.

„Entitatea contractantă va verifica și va controla periodic modul de realizare a serviciului public de transport călători, efectuat în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de către operator, inclusiv a vehiculelor, echipamentelor și instalațiilor folosite de operator. Operatorul are obligația de a pune, de îndată, la dispoziția echipei de control a Entității Contractante orice date și informații solicitate și să asigure accesul la toate informațiile privind prestarea Serviciului de transport rutier județean de persoane, inclusiv la cele contabile”, se mai arată în caietul de sarcini al licitației organizate de Consiliul Județean.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.