Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele PNL, a declarat, sâmbătă, la Craiova, că liberalii vor depune o moţiune simplă pe agricultură, fie săptămâna viitoare, fie după sărbătorile de Paşte, România fiind în prgaul unei crize alimentare.

 

"Tragem un semnal de alarmă asupra situaţiei din agricultura românească. România este în pragul apariţiei unei crize a alimentelor, a unei crize a produselor agricole. La ora actuală, suprafaţa însămânţată reprezintă maximum 30 la sută din suprafaţa aricolă a ţării ", a declarat Orban.

Potrivit lui Orban, Ministerul Agriculturii, "din lipsă de bani", nu a efectuat plăţi decât la "cinci la sută" din fermierii pentru care sunt pregătite dosarele şi care au dreptul legal să beneficieze de plăţile la hectar de la Uniunea Europeană şi de plăţile complementare oferite de la bugetul de stat.

"Suma alocată e de 107 euro pe hectar. Aceşti bani nu au venit până astăzi şi, dacă nu vor veni în cât mai scurt timp, vin degeaba. Dacă nu vin când sunt necesari pentru efectuarea lucrărilor, banii o să vină către fermieri ca să-i cheltuiască în alte scopuri, nu pentru a-şi lucra pământul”", a spus Orban.

Potrivit sursei citate, este "grav" că s-a promis fermierilor că se vor subvenţiona îngrăşămintele fără a se ţine de cuvânt. Liberalul consideră că prin neacordarea subvenţiilor pentru ca fermierii să-şi cumpere îngrăşemintele pentru culturi producătorii intră în faliment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.