În urma confruntării care a avut loc în 14 noimebrie la Cluj între preşedintele Traian Băsescu şi liderul PNL Crin Antonescu, liberalii sunt convinşi că Antonescu a câştigat cinci procente, devansându-l astfel pe Mircea Geoană, candidatul PSD, absent de la acest eveniment.

Efectele sunt evidenţiate în sondajul telefonic realizat de institutul Operations Research (OR) duminică, 15 noiembrie, pe un eşantion de 920 persoane, la comanda Inpolitics. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a României, marja de eroare tolerată fiind de ±3.2%, la un nivel de probabilitate de 95%.

 

Conform studiului OR, aproape jumătate dintre respondenţi au aflat sau au urmărit direct despre dezbaterea dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu. Dintre cei care au urmărit dezbaterea, 60% cred că prestaţia lui Crin Antonescu a fost bună şi foarte bună, 30% cred că prestaţia acestuia a fost slabă sau destul de slabă, iar 10% nu s-au pronunţat. Prin comparaţie, prestaţia lui Traian Băsescu a fost apreciată de doar 44% dintre cei care au urmărit dezbaterea, fiind mai numeroşi cei care consideră că şeful statului a fost slab – 49%.  

În alt palier, 53% dintre cei care au urmărit dezbaterea susţin că Antonescu a fost convingător, faţă de 39% care l-au considerat neconvingător. Prin comparaţie, Traian Băsescu a fost convingător pentru 42%, mai puţini decât cei care l-au considerat neconvingător – 50%.  

Consecinţa acestei prestaţii se vede şi în intenţia de vot a respondenţilor. Astfel, 30% l-ar vota pe actualul şef al statului, cu 5% mai puţini decât în urmă cu două săptămâni. Crin Antonescu a câştigat 5%, ajungând la 26%, în vreme ce Mircea Geoană a intrat pe un trend descrescător, ajungând la 21%. Clasamentul este completat de Sorin Oprescu, cu 8%, Corneliu Vadim Tudor – 6%, Kelemen Hunor – 4%, Gigi Becali – 3%, alţi candidaţi – 2%. 

 

Liana Mureşan

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.