Liberalii bistrițeni au organizat, vineri seara, la Restaurant President din Bistrița, ședința Colegiului Director Județean (CDJ), pentru validarea listelor de candidați pentru alegerile parlamentare.
Decizia luată de Biroul Permanent Județean în data de 30 septembrie a rămas neschimbată, în ciuda unor nemulțumiri manifestate în cadrul organizației județene, unii membri susținând că este una nestatutară.
Astfel, lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Robert Sighiartău, urmat de primarul orașului Năsăud – Dorin Vlașin, Ana Moldovan, de la Sînmihaiu de Câmpie și Florin Moldovan – consilier județean.
Lista pentru Senat este deschisă de Ioan Turc, care își va încheia mandatul de primar al Bistriței în această lună, iar pe poziția a doua se află consilierul municipal Florin Urâte.