Partidul Naţional Liberal a fost lovit din plin în această săptămână după ce unul dintre co-preşedinţi, Vasile Blaga a demisionat din funcţie. Pentru a răspunde la întrebarea ”Ce se va întâmpla cu PNL Bistriţa-Năsăud?”, publicaţia noastră a încercat să vorbească cu liderii politici de aici, dar şi cu reprezentanţi importanţi ai liberalilor, care duc politica mai departe de graniţele statului.

 

Renunţarea lui Blaga la funcţia de co-preşedinte a venit ca urmare a cercetărilor DNA în dosarul în care liberalul este acuzat că ar fi primit peste 700.000 euro mită. Astfel că, la scurt timp după comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Blaga a anunţat public că demisionează din  conducerea PNL.

„În urma acuzaţiilor care mi s-au adus îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a anunţat Vasile Blaga, prin intermediul unui comunicat de presă.

victor-ionescu

Urmărit penal pentru infracţiuni de trafic de influenţă

Vasile Blaga s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti, acolo unde a fost audiat într-un dosar de corupţie în care are calitatea de suspect.

Ulterior, DNA a anunţat că Blaga este urmărit penal pentru infracţiuni de trafic de influenţă, având ca scop obţinerea de „bani pentru partid”, comise în perioada în care era „secretar general al unui partid aflat la guvernare şi senator în Parlamentul României”.

„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe ce conturează următoarea stare de fapt:
La nivelul anului 2009, în cadrul formaţiunii politice aflate la guvernare a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere şi anume secretarul general Blaga Vasile şi vicepreşedintele Ştefan Gheorghe, în sensul obţinerii de bani pentru partid. Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte.(…) În paralel, Ştefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horaţiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb, a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei.

Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare.” susţin cei de la Anticorupţie.

Aripa liberală din PNL BN îşi pierde rând pe rând penele. Obrazul lui co- Dolha luat la „palme”

Dolha: „În filiale există un singur preşedinte. E timpul să fie aşa şi la Bucureşti”

Deputatul liberal bistriţean Stelian Dolha susţine că demisia lui Blaga reprezintă un act de integritate şi are un impact pozitiv asupra reputaţiei PNL. În ceea ce priveşte chestiune cu înlocuirea lui Blaga, Dolha este de părere că dacă la nivel de filiale în ţară s-a stabilit un singur preşedinte, este momentul să se întâmple acelaşi lucru şi la Bucureşti.

„Până acum, demisia domnului Blaga cred că reprezintă un lucru bun. Prin acea demisie se conştientizează că în momentul în care există acest semn de suspiciune în dreptul fiecărui om politic, el trebuie să facă un pas în spate, iar Vasile Blaga l-a făcut. Pentru asta, cel puţin personal şi cred că şi întreaga filială a PNL Bistriţa-Năsăud, din acest punct de vedere consideră că el a făcut un gest de onoare, deoarece nu a vrut să arunce asupra partidului această ”umbră”, suspiciune sau îndoială. Pe de altă parte eu am mai spus-o, cred că nimeni nu este deasupra legii, cu alte cuvine nu  o să se sustragă nici Vasile Blaga şi nici alt liberal, de la aceasta. Partidul Naţional Liberal este destul de ferm: în momentul în care există suspiciuni trebuie rezolvate. Cu toate acestea şi în  cazul lui ca în al altor politicieni trebuie să se ia în considerare prezumţia de nevinovăţie. S-au vehiculat mai multe nominalizări ale politicienilor ce pot să îl înlocuiască pe Blaga în funcţia de co-preşedinte, dar nu există nimic stabilit. În mail-urile pe care le primesc de la Partidul Naţional Liberal conţin câteva nume, dar încă nu s-a stabilit în ce formulă va funcţiona în continuare, PNL. Vorbim de a rămâne la structura de doi co-preşedinţi sau se merge pe o singură formula: preşedinte unic.

În filialele din ţară, procesul acesta s-a cam finalizat. Toate organizaţiile au deja un singur preşedinte interimar şi un vicepreşedinte cu atribuţii de coordonare. Poate că a venit momentul să se întâmple asta şi la nivel naţional.

Va trebui să explicăm electoratului foarte bine acţiunile noastre. Gestul lui Blaga întăreşte integritatea partidului. Cred cu tărie că  scorul pe care o filială de partid îl obţine nu are legătură cu ce se întâmplă la Bucureşti. La Bistriţa-Năsăud va conta mesajul politic, lista candidaţilor”, explică Stelian Dolha.

 

Juridic liberalii au două variante

După gestul lui Blaga, PNL are două opţiuni: să modifice statutul partidului în instanţă şi să o lase pe Alina Gorghiu să conducă formaţiunea politică cel puţin până la congresul din primăvară sau vechii portocalii (ex PDL) să numească un lider într-un timp record. Pentru a lămuri aceste variante, Gazeta de Bistriţa l-a contactat pe Victor Ionescu, unul dintre membrii Biroului Permanent Naţional al PNL.

„Statutul nostru(al PNL-ului) care este înregistrat la Tribunal spune foarte clar: partidul este condus de cei doi co-preşedinţi. Din acest punct de vedere, statutar ar trebui numit un alt co-preşedinte după demisia lui Vasile Blaga. Algoritmul şi decizia pentru o asemenea numire, le revine colegilor din vechiul PDL.

Eu zic că e cam din scurt să modificăm statutul la Tribunal, care la rândul său trebuie să aprobe, plus că este problema cu semnătura listelor pentru că termenul final este la începutul lunii octombrie. Cred că perioada e mult prea scurtă să facem modificări. Însă cu siguranţă funcţionarea unui partid este mai bună atunci când există o conducere unitară, dar era va fi  aleasă doar în primăvara anului viitor.

Trebuie să  existe un consens între liderii de partid şi Biroul Permanent Naţional şi Colegiul Director. Pe 12 octombrie trebuie depuse listele, iar acest lucru trebuie să se facă după statutul actual, cu alte cuvinte este nevoie de un înlocuitor. Partidul trebuie să fie destul de echilibrat” declară acesta.

Întrebat cu privire la reacţiile românilor din diaspora după demisia lui Blaga, Ionescu susţine că gestul este perceput pozitiv şi că procentele PNL nu vor scădea.

„Referitor la cum privesc românii din diaspora demisia lui Blaga vreau să menţionez că altfel. Ei analizează foarte bine informaţia pe partea de mediu online. Din reacţiile pe care le-am primit, oamenii apreciază gestul lui Blaga şi observă că PNL ca şi partid  vorbeşte prin fapte, spre deosebire de PSD, unde un condamnat şi un trimis în judecată rămân pe funcţie fără a demisiona. Ca imagine nu avem de suferit la nivel de partid în urma demisiei lui Vasile Blaga, nici în diaspora. Acţiunile reprezentanţilor PNL se desfăşoară normal, atât în ţară cât şi în diaspora” încheie prim-vicepreşedintelecoordonator PNL Diaspora, Victor Ionescu.

Referitor la ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bistrița de astăzi 29 septembrie 2016, punctul meu de vedere agreat cu membrii organizației municipale și consilierii municipali este următorul:             Contravaloarea închirierii spațiilor din incinta unitățiilor de învățământ preuniversitar pentru desfășurarea activităților de tip after-school să se facă pentru suma modică de 1 leu/ zi pentru următoarele considerente: 1.Activitățile de tip after-school nu pot fi considerate scripto sensu activități de natură privată ci, dimpotrivă, ele trebuie înțelese ca o prelungire a procesului educațional, așa cum este el reglementat astăzi; 2.Inițiativele părinților care optează pentru înscrierea copiilor în acest tip de activități trebuie susținute în mod necesar în temeiul unui parteneriat între școală, părinți/elevi și autoritatea publică locală; 3.Primăria și Consiliul Local Bistrița trebuie să încurajeze orice inițiativă care contribuie la îmbunătățirea procesului educațional al elevilor, la menținerea și îmbunătățirea stării de sănătatea a copiilor și la integrarea optimă în societate a acestora.            În ceea ce privește subvenționarea tarifului pentru serviciul de salubritate consider faptul că, pe lângă subvenționarea acestuia pentru locuitorii cartierelor aparținătoare de la 3,3 lei/ persoană la 9,9 lei/ persoană este oportun ca, Primăria și Consiliul Local, să subvenționeze și tariful pentru serviciul de salubritate perceput locuitorilor din municipiu de la ultimul preț plătit către Vitalia de cca 6,7 lei/ persoană la 9,9 lei/ persoană până la încheierea unui nou contract de concesiune a serviciului de salubritate.                      Cred că bistrițenii nu trebuie pedepsiți la obligarea plății unui tarif atât de mare pentru rateul pe care administrația locală și A.D.I l-au avut în gestionarea integrată a serviciului de salubritate. Ioan TURC, Președinte interimar PNL Bistrița

Ioan Turc: Blaga a procedat corect din punct de vedere politic şi uman

Candidatul de pe prima poziţie la Senat în Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc consideră că gestul lui Blaga întăreşte poziţia integră a Partidului Naţional Liberal.

„Vasile Blaga a procedat corect. Demisia lui din funcţiile pe care le deţine în PNL şi anunţul conform căruia nu va candida la alegerile parlamentare denotă un tip de atitudine pe care această formaţiune politică o promovează. Spun asta deoarece, spre deosebire de alţi lideri politici care pe fondul luptei anticorupţie planează suspiciuni de fapte contrare legii sau chiar mai mult decât atât, există condamnări definitive ce se cramponează de funcţiile lor, domnul Blaga a procedat corect şi din punct de vedere politic. Este foarte greu să mă pronunţ dacă va avea sau nu un impact asupra electoratului bistriţean. Acest eveniment este mult prea recent pentru a evalua consecinţele sale”, declară Ioan Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.