Leoni Bistrița, în război cu Fiscul! Nevoită să plătească statului 11,5 milioane lei, compania de cablaje a recurs la instanță, dar nu i s-a dat dreptate

Compania bistrițeană Leoni Wiring Systems RO este în război cu Fiscul după ce în 2021 a primit o decizie de impunere de aproape 11,5 milioane lei, ca urmare a unei inspecții fiscale efectuate la producătorul de cablaje cu privire la activitatea financiară din anii 2014, 2015 și 2016. Suma inițială pe care Leoni ar fi trebuit să o plătească, a fost mai mare, însă în urma contestației depusă la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, partea care făcea referire la impunerile aferente anului 2014 au fost șterse. Numai că Leoni a vrut să scape de tot de aceste plăți, astfel că s-a ajuns la instanță. Curtea de Apel Cluj nu i-a dat dreptate companiei bistrițene, care a atacat hotărârea instanței, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), cu recurs în interesul legii.

În urma verificărilor, cei de la Fisc au constatat că cei de la Leoni Bistrița au livrat unor firme din cadrul grupului Leoni Bordnetze KG, din care face parte și compania bistrițeană, produse mai ieftine decât ar fi vândut unor companii independente. Drept urmare, Leoni s-a pomenit cu o decizie de impunere de peste 13 milioane lei, sumă care, în urma contestației, a scăzut la circa 11,5 milioane lei. Compania a vrut însă ca suma de plată impusă de ANAF – Direcția Marilor Contribuabili să fie ștearsă integral, astfel că s-a ajuns la instanță.

Perioada verificată este cea în care compania mamă a decis extinderea unităților de producție cablaje de la Bistrița, ceea ce a condus la costuri suplimentare, dar care nu au fost bugetate.

Au contestat perioada de control

Potrivit celor de la Leoni, inspecţia fiscală a avut loc pe o perioadă totală de 450 de zile calculate de la data menționată în registrul unic de control  – 23.09.2019 – şi până la data la care a avut loc discuţia finală – 16.12.2020 -, fiind desfăşurată pe o perioadă mai mare decât prevede legea.

De cealaltă parte, cei de la ANAF au arătat în instanță că termenul a fost respectat, în condițiile în care pe o perioadă de 92 de zile, în intervalul aprilie – iulie 2020, verificările au fost suspendate pe fondul stării de urgență impusă de conducerea statului român din cauza pandemiei de Covid-19. În plus, și cei de la Leoni au solicitat chiar ei suspendarea inspecției în perioada respectivă, cererea fiind motivată de lipsa resurselor umane și imposibilitatea accesării documentelor necesare, în condiţiile în care compania și-a suspendat activitatea încă din luna martie, de când a fost decretată starea de urgență.

“Ca atare din totalul celor 450 de zile indicate de către reclamantă se impune a scădea cele 92 de zile ajungând astfel la concluzia că inspecția fiscală a durat 359 de zile, sub limita maximă prevăzută de art. 126 alin 2 din Legea 207/2015. Suspendarea inspecției fiscale este reglementată de art. 127 Cod procedură fiscală. Potrivit formei acestui text de lege, în vigoare și la momentul începerii inspecției fiscale, alineatul 7 al articolului 127 prevedea că perioadele în care inspecția fiscală este suspendată nu sunt incluse în calcul duratei acesteia”, este concluzia la care a ajuns instanța.

Au exclus o serie de costuri

Totodată, Leoni Bistrița a solicitat instanței anularea obligațiilor fiscale în cuantum de 11.454.001 lei, compus din suma de 11.062.331 lei reprezentând impozit pe profit şi suma de 391.670 lei reprezentând TVA, decizie de impunere venită ca urmare a ajustării de preţuri de transfer impusă de organele de control aferente anilor 2015 şi 2016, precum și obligarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) să restituie suma respectivă.

De cealaltă parte, cei de la Fisc demonstrat în instanță că Leoni nu a stabilit corect o serie de prețuri în relația cu firme din cadrul grupului din care face parte, excluzând o serie de costuri importante ori nerespectând principiul valorii de piață. Concret, chiar dacă aparent prețurile de transfer au fost bune, per total compania a înregistrat pierderi.

“Astfel în anul 2015 ajustarea preţurilor de transfer aferente tranzacțiilor cu persoanele afiliate s-a datorat excluderii de către reclamantă din cheltuielile luate în considerare la realizarea comparaţiei cu companiile independente a cheltuielilor determinate de extinderea activităţii de producţie, cheltuieli denumite de reclamantă ca fiind cheltuieli cu ineficiența.

În anul 2016 reclamanta nu a mai procedat la această excludere și cu toate acestea tranzacţiile cu persoanele afiliate constând în vânzări de seturi de fire şi cablaje nu au respectat principiul valorii de piaţă .

În esenţă pentru această situaţie reclamanta nu a invocat nici un motiv concret de nelegalitate. În privinţa nerespectării principiului valorii de piaţă în vânzarea de seturi de fire şi cablaje organele de inspecţie fiscal au reţinut prin raportul de inspecţie fiscală următoarele: În anul 2015, în care rezultatul financiar a fost negativ, cea mai mare parte a produselor finite realizate de catre reclamantă au fost vândute către alte societăţi din cadrul Grupului Bordnetze KG/Leoni.

În ceea ce priveşte analiza preturilor de transfer către societăţile afiliate s-a reţinut că la pct. I.70 și pct. 1.71 din Ghidul OECD al prețurilor de transfer pentru întreprinderi multinaționale și administrații fiscale (…), se stipulează că în ipoteza în care o companie afiliată realizează în mod consecvent pierderi, în timp ce grupul MNE (n. r. – întreprinderi multinaționale) în ansamblu este profitabil, datele pot atrage o analiza specială a elementelor de prețuri de transfer. […] Totuși, o companie independentă nu va fi gata să tolereze pierderi care continuă pe termen nedefinit. O companie independentă care înregistrează pierderi repetate va înceta în cele din urmă să deruleze activităţi în aceiași termeni. Prin contrast, o companie afiliată ce realizează pierderi poate continua să facă afaceri, dacă afacerea respectivă este benefică grupului MNE în ansamblu. Faptul că există o companie ce realizează pierderi şi care încheie tranzacții cu membre profitabile ale grupului MNE le poate sugera contribuabililor sau administrației fiscale că ar trebui verificate preturile de transfer. Compania în pierdere poate că nu primește o recompensă adecvată din partea grupului MNE din care face parte, pentru beneficiile ce derivă din activităţile sale.

Din dosarul preţurilor de transfer întocmit de reclamantă rezultă că vânzarile reclamantei către entitățile afiliate din cadrul grupului se desfăşoară cu o marjă de profit (5-7%) sau cel puţin la cost, în cazul produselor sau serviciilor de valoare mică, nesemnificativă. Cu toate acestea rezultatele economice ale reclamantei atât în anul 2015 cât şi în anul 2016 indică o marja de profit negativă sau mică, subunitară”, arată instanța.

Totul s-a decis la nivelul companiei mamă

Judecătorii clujeni mai precizează că, din analiza modului de stabilire (de formare) a prețurilor de transfer pentru produsele finite livrate de Leoni Bistrița către entitățile afiliate din cadrul grupului, organele de inspecţie fiscală au stabilit că dosarului prețurilor de transfer întocmit la nivelul grupului de firme, entităţile manufacturiere din cadrul grupului, cum este şi compania bistrițeană, în general nu decid asupra preţului produselor, funcţia de stabilire a prețurilor fiind la nivel centralizat, fără aportul entităţilor manufacturiere. Mai pe scurt, toate deciziile au fost luate la nivelul companiei mamă, fără ca bistrițenii să aibă vreun cuvânt de spus, iar când rezultatele financiare au fost sub așteptări, s-a considerat că e vorba de ineficiență la nivelul managamentului local.

“Conform aceluiași capitol «Pricing» se menționează că entitatea mamă este cea care ia decizia ajustării prețurilor (de transfer) pentru a îndeplini cerinţe temporare sau ale pieţelor locale sau pentru a răspunde competiției. Se menționează totodată faptul că într-o foarte mică măsură unele entități manufacturiere realizează vânzări locale, utilizând propria forţă de vânzări.

Echipa de inspecţie fiscală a constatat ca valoarea vânzărilor către entități terţe este, în perioada verificata între 0 în unii ani şi sub 1% din total vânzari în alţi ani.

Concluzia a fost că formarea prețurilor de transfer practicate de reclamantă către entități afiliate din cadrul grupului nu este decisă de către reclamantă, fiind impusă de la nivelul Grupului Bordnetz KG Leoni. Din acelaşi dosar al preţurilor de transfer vizând relaţia cu societățile afiliate pe perioada (…) rezultă că tranzacţiile practicate de reclamantă constă în: 1. Livrarea de produse finite — producţia și livrarea de seturi de fibre și cablaje; 2. Prestarea de servicii IT; 3. Prestarea de servicii de management; 4. Livrarea de echipamente; 5. Livrarea de materie prime-cablaje și fire; 6. Refacturări de costuri și prestări servicii de valoare mică; 7. Prestarea de servicii de design specializat.

Pentru a asigura o fiabilitate cât mai mare a comparaţiei reclamanta a prezentat pârâtei de rândul 2 și o segmentare a situaţiilor sale financiare, în sensul împărțirii elementelor de venit pe tipuri de venituri aferent tipurilor de tranzacţii sus indicate la care a adăugat veniturile din vânzarile către entități neafiliate.

Reclamanta a arătat că, pentru veniturile realizate pe tipurile de activităţi şi pe relaţia cu societăţi independente, neafiliate, se poate face o distincție clară, pentru cheltuielile aferente veniturilor pe tipuri de activităţi. Pentru relațiile cu afiliații şi veniturile aferente (…) nu se poate face o defalcare directă a cheltuielilor. Întrucât reclamanta nu a putut realiza o defalcare similară a cheltuielilor, acestea au fost repartizate de către organul fiscal aşa cum se va arăta mai jos.

Pârâta de rândul 2 a constatat că veniturile din livrarea de produse finite, respectiv producţia şi livrarea de seturi de fire și cablaje către entităţi afiliate sunt în proporție de 98-99% din totalitatea veniturilor realizate de reclamantă.

Activitatea de producţie sus indicată se desfăşoară în cadrul facilităților de producţie din loc. Bistrița, reclamanta deţinând echipamentele şi utilajele necesare producției. Reclamanta fabrică produsele conform comenzilor primite de la societățile afiliate, în speţă Leoni Bordnetze Systeme GMBH&Co KG.

În urma analizei funcţiilor îndeplinite, a riscurilor asumate şi a activelor utilizate de reclamantă în activitatea de producţie de seturi de fire şi cablaje în beneficiul părţilor sale afiliate, concluzia prezentată de reclamantă în documentaţia cadru (master file) precum și în dosarele privind prețurile de transfer aferente perioadei (…) este aceea ca în perioada supusa inspecţiei fiscale reclamanta este un producător contractat, având funcţii şi riscuri limitate în relaţia cu părţile afiliate ale Grupului Bordnetze KG/Leoni.

Pentru a testa dacă prețul de transfer dintre reclamantă și afiliații săi din cadrul Grupului Bordnetze KG/Leoni aferent activităţii de producţie de seturi de fire si cablaje respecta principiul valorii de piaţă, reclamanta a efectuat o analiză comparativă prin care a selectat un set de societăţi comparabile, independente, care au activitate similară ca cea a sa şi un profil funcțional similar de producător contractat, cu funcţii și riscuri limitate.

Pentru a realiza această analiză comparativă reclamanta a utilizat metoda marjei nete de tranzacționare, indicatorul financiar comparat fiind marja de profit operațional (de exploatare) raportată la costuri operaționale (de exploatare). Ea este calculată ca raport între profitul brut din activitatea de producţie şi costurile din exploatare aferente aceleiaşi activităţi de producţie (indicator prezentat sub denumirea MOTC — margin on total costs sau sub denumirea rata rentabilității costurilor).

Pentru calculul acestui indicator, contribuabilul a utilizat toate veniturile si toate cheltuielile din activitatea de exploatare a companiilor din setul de companii comparabile identificate.

În urma acestei analize (…), concluzia prezentată în dosarul privind prețurile de transfer este aceea că, aferent activităţii de producţie seturi de fire și cablaje, societățile comparabile, au realizat o marjă de profit raportată la costuri operaţionale cuprinsă între 1.05% și 7, 1%.

În concret, așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală, cuartila inferioară s-a situat în anul 2013 la procentul de 2,02%, în 2014 -1.85%, în 2015 -1.05%, în 2016- 1,59%, în 2017-1,920%, în 2018 -1,9%.

În ceea ce privește cuartila superioară în anul 2013 a fost de 7,1%, în 2014-5,34%, în 2015 -4, 32%, în 2016 3,070%, în 2017- 5,940%, în 2018 -6,470%.

Indicatorii reclamantei în același interval de timp au fost pentru 2013 -2,250%, 2014 -2, 00%, 2015- 90%, 2016 -1,020%, 2017 -3,100%,/2018- 2,730%.

Pe baza acestei analize comparative s-a concluzionat că indicatorii MOTC aferent activității reclamante nu se încadrează în intervalul de comparabilitate în anii 2015 și 2016 din intervalul analizat, în restul anilor, respectiv anii 2014, 2017, 2018 dar și 2013 încadrându-se în intervalul de comparabilitate .

În raport de această concluzie, aferent anului 2015 reclamanta a susținut că în realitate indicatorul financiar MOTC aferent activității analizate de către organele fiscale se încadrează în intervalul de comparabilitate în condițiile excluderii din categoria costurilor operaționale a anumitor tipuri de cheltuieli.

Această excludere s-a realizat în chiar dosarul prețurilor de transfer și a fost analizată de către organele de inspecție fiscală, fiind apreciată a fi contrară prevederilor legale.

Astfel în cadrul dosarului privind prețurile de transfer aferent anului 2015, (…), reclamanta a eliminat anumite cheltuieli pe care le-a denumit costuri ineficiență.

Este necesar a se preciza că în măsura în care excluderea acestor costuri este apreciată a fi legală, indicatorul financiar MOTC aferent activității reclamantei sus analizate, pentru anul 2015, se încadrează în intervalul de comparabilitate, iar concluziile raportului de inspecție fiscală sunt greșite.

Ca atare unica analiză care trebuie realizată în speță pentru anul 2015 este aceea de a stabili dacă excluderea acestor cheltuieli denumite în mod generic costuri ineficiență este legală sau nu.

Cheltuielile eliminate sunt următoarele: cheltuieli de natură ore de instruire si ineficiență – 7.724.334 lei, costuri suplimentare de personal – 4.639.573 lei, costuri de relocare personal – 7.398.116 lei, costuri suplimentare calitate-2.035.810 lei și costuri pierderi inventar – 11.733.308 lei, deci un total de 33.531.141 lei.

Din analiza naturii acestor cheltuieli se poate concluziona în mod neechivoc că aceste cheltuieli sunt costuri de exploatare, strâns legate de activitatea de producţie.

Motivele pentru care reclamanta a eliminat aceste cheltuieli sunt expuse la punctele 4. 1 .2-4.1.4 din dosarul privind prețurile de transfer.

Astfel în anul 2015 reclamanta a primit de la partenerul afiliat 4 noi proiecte, ce-au presupus recrutarea si instruirea de noi angajaţi și colaboratori, aspect ce a determinat costuri suplimentare.

În primul rând s-au înregistrat creșteri neplanificate de costuri salariale (bonusuri), creșteri ce nu au fost planificate și bugetate, acestea «ducând la o discrepanță majoră între costurile proiectate şi costurile reale realizate în cursul anului», aceasta fiind apreciată ca o deficiență de planificare atribuibilă managementului local.

Apoi s-au înregistrat costuri suplimentare datorate relocării de personal și a leasingului de personal, în special pentru forţa de munca neplanificată; costuri suplimentare de calitate datorate lipsei de experiență a personalului nou angajat, costuri ce nu au fost remunerate de catre client; pierderi de inventar datorate calităţii si ineficiențelor. Practic datorită noilor condiții s-au generat planificări bugetare imprecise.

Reclamanta a arătat că aceste costuri suplimentare nu au fost remunerate suplimentar de către compania mamă şi au fost tratate din punct de vedere a preturilor de transfer, în conformitate cu prevederile contractuale și prevederile Ghidului OECD (…), care prevăd că o entitate afiliată poate înregistra pierderi din varii motive şi ca aceste situaţii pot exista si trebuie sa fie luate în calcul la analiză din perspectiva prețurilor de transfer.

Instanța apreciază că excluderea acestor costuri de exploatare denumite costuri cu ineficiența nu este justificată nici prin prisma prevederilor contractuale din contractul încheiat cu societatea mamă, nici prin prisma dispozițiilor legale incidente.

În ceea ce privește prevederile contractuale, instanţa reţine că aceste prevederi contractuale au fost invocate de reclamantă pentru a justifica nefacturarea către compania mamă a costurilor suplimentare datorate cheltuielilor generate de cele 4 noi proiecte din anul 2015, proiecte care aşa cum s-a arătat deja au generat costurile suplimentare detaliate mai sus .

Acest contract nu justifică însă această nefacturare. Anterior analizării acestor prevederi contractuale se impune a se preciza că așa cum rezultă din chiar cererea de chemare în judecată societatea mamă a suportat o parte din cheltuielile generate de extinderea capacității de producție, nesuportând cheltuielile în discuție datorită cuantumului ridicat al acestora și nu naturii lor”, arată instanța.

Judecătorii au apreciat că excluderea acestor costuri de exploatare – costuri cu ineficiența – nu este justificată și nici legală, astfel că au respins acțiunea Leoni.

Sentința nu este definitivă și a fost atacată cu recurs de Leoni Bistrița.