Amenzi în valoare de 17.000 lei și material lemnos confiscat în valoare de peste 13.000 lei, sunt rezultatele unor controalele efectuate, zilele trecute, în trafic, dar și la sediul unor firme de exploatare și prelucrare a lemnului, de polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud pe Valea Someșului Mare.

În ultimele zile, polițiștii Serviciului de Ordine Publice împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi, ai Poliției orașului Beclean și cu sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

Acțiunile au avut loc pe raza de competență a Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi și au avut ca scop verificarea legalității transporturilor de material lemnos, precum și efectuarea unor verificări de specialitate la societăți comerciale de exploatare și prelucrare a materialului lemnos.

Potrivit sursei citate, cu ocazia activităților desfășurate au fost constatate și aplicate 4 sancțiuni contravenționale conform legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 17.000 lei.

Totodată, în urma controalelor efectuate în trafic și la societăți comerciale de exploatare și prelucrare a materialului lemnos a fost confiscată cantitatea de 38,846 mc de material lemnos, deținută fără documente de proveniență legală, în valoare totală de aproximativ 13.500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.