Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Legea uninominalului pur este neconstituţională, informează Mediafax. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

"Legea în întregul său a fost declarată neconstituţională", a susţinut Zegrean, întrebat despre decizia judecătorilor în cazul votului uninominal.

Decizia Curţii Constituţionale a României a fost luată cu unanimitate de voturi.

"Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali este neconstituţională", precizează CCR într-un comunicat de presă.  

Curtea Constituţională a discutat, miercuri, sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.