Peste 17 milioane lei va încasa SC LDP SA până în 2016 pentru întreţinerea periodică a drumurilor judeţene, de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Contractul a fost atribuit LDP SA în urma licitaţiei prelungită cu circa 30 de zile faţă de termenul anunţat, licitaţie organizată de CJ BN, valoarea estimată fiind de peste 29 milioane lei.

 

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a instaurat o nouă modă într-ale licitaţiilor în administraţia judeţeană, în ceea ce priveşte întreţinerea drumurilor judeţene. Contractele nu mai sunt licitate şi încheiate anual, ci o dată la patru ani. Într-un cuvânt, câştigătorul unei astfel de licitaţii are o sursă sigură de venit până în 2016, inclusiv, fără să mai aibă dureri prea mari de cap.

 

Contracte estimate la peste 80 milioane lei pentru cârpeli

 

Contractul pentru întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de vară a fost scos la licitaţie în luna martie de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a fost atribuit firmei clujene SC Diferit SRL, o abonată la lucrări pe bani publici. Valoarea contractului pentru o durată de patru ani a fost estimata la peste 51,6 milioane lei (fără TVA), dar firma clujeana a adjudecat licitaţia la un preţ sub 50%, oferta acesteia fiind de 23.885.644 lei (fără TVA).

În luna aprilie, Consiliul Judeţean a mai lansat o licitaţie tot cu privire la întreţinerea drumurilor judeţene, de data aceasta fiind vorba de întreţinere periodică. Valoarea estimată a contractului a fost de 29.203.800 lei. Şi de data aceasta contractul va avea o durată mai lungă de timp, până în 2016, inclusiv. Acest contract a fost atribuit de curând SC LDP SA, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Printre participanţii de la această licitaţie s-au aflat câteva firme binecunoscute, abonate la bani publici. Vorbim despre SC Dimex SRL, SC ARL SA Cluj, SC Diferit SRL Cluj, SC Construct Perom şi SC Îndemânarea Prodcom SRL.

 

Oferta LDP cu circa 12 milioane mai ieftină

 

Deschiderea ofertelor depuse pentru licitaţia organizată de CJ BN în vederea atribuirii contractului „Întreţinere periodică a drumurilor judeţene din judeţul Bistriţa-Năsăud” trebuia să aibă loc în luna pe 18 iunie, însă din cauza contestaţiilor pe marginea întocmirii unor documentaţii care au stat la baza atribuirii acestor lucrări, termenul a fost prelungit cu încă 30 de zile.

Astfel contractul a fost atribuit abia la finele lunii august, firma declarată câştigătoare fiind SC LDP SA, care a avut oferta cu cel mai mic preţ, conform cerinţelor, de 17.055.870 lei, fără TVA.

 

Contract pe 4 ani, dar se lucrează trei şi câteva luni

 

Pentru aceşti bani, LDP SA va trebui ca pe perioada contractului să efectueze o serie de lucrări de întreţinere a drumurilor judeţene, altele decât cele pe care le efectuează SC Diferit SRL, firma care a câştigat contractul pentru întreţinerea curentă a drumurilor judeţene.

Astfel, lucrările care sunt prevăzute a fi executate în cele două cazuri diferă doar în sensul în care vorbim de amploarea lor.

În cazul întreţinerii curente discutăm, în principiu, de plombări de gropi şi pietruiri, cosirea ierbii de pe marginea şanţurilor drumurilor, întreţinere parapete deteriorate – lucrări de amploare mai mică şi cu durată de viaţă mai mică.

În cazul întreţinerii periodice, vorbim despre aplicarea de covoare bituminoase, tratamente bituminoase, marcaje şi indicatoare rutiere. Potrivit specialiştilor în domeniu, covoarele bituminoase, în acest caz se pot turna într-un strat sau în două straturi, se corectează în plan drumul, tratamentele bituminoase sunt efectuate pe suprafeţe compacte mai mari, la ordinul a 50 – 100 km/an, iar la lucrări se pot cere garanţii chiar pe cinci ani.

Numai că din cauza prelungirii acestei licitaţiei cu privire la întreţinerea periodică a drumurilor judeţene, cantitatea de lucrări care ar fi trebuit efectuate în acest an se reduce foarte mult, având în vedere că deja a început toamna. Practic, aplicarea de covoare şi tratamente bituminoase în această perioadă rămasă până la finele acestui an se va efectua pe suprafeţe nu prea întinse, astfel că LDP SA va fi nevoită să se ocupe mai mult de indicatoarele rutiere şi de marcaje.

 

Dobra vrea ca LDP să dispară

 

SC LDP SA a fost nu demult ţinta atacurilor senatorului PNL Dorin Dobra, care a declarat într-o conferinţă de presă, în vara acestui, că ar dori ca această societate să fie scoasă din circuit din cauza concurenţei neloiale.

„DSP (n.r. – Direcţia de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa), LDP, astea două eu vreau să le văd afară din circuit. DSP şi LDP sunt amândouă de-un fel, stau aşa spânzurate de instituţii. LDP este o excrescenţă anormală într-un mediu de business, care nu concurează loial cu celelalte firme din mediul real. Şi despre standardele lor ar fi multe de spus. Şi ei nu sunt decât un catâr ce stă între decizia politică şi, mai nou, licitaţiile pe care le câştigă cu 40% din preţ ca să intre în faliment total. Mi-aş dori o piaţă liberă reală, fără concurenţe neloiale din partea unor instituţii ce nu sunt nici private, nici publice. Nu e un jucător loial şi natural pe o piaţă ce se vrea europeană. Nu cred că se califică vreo firmă din acest judeţ pentru standardul necesar în Bistriţa. Lucrările de pe str. Dornei sunt satisfăcătoare, în rest… (…) Nu vreau să-l mai aud pe Andrei Rusu încercând să facă LDP-ul profitabil în timp ce firme din economia reală pierd licitaţii şi se confruntă cu probleme imense”, declara senatorul Dobra, în luna iulie.

Întrucât LDP SA este condusă tot de un membru PNL, Andrei Rusu, declaraţia lui Dorin Dobra a stârnit un val de reacţii adverse, în special în rândul liberalilor.

Un alt politician, consilierul democrat-liberal Florin Urîte, a sugerat în cadrul unei şedinţe a Consiliului Judeţean chiar externalizarea serviciilor LDP.

„ (…) orice firmă, după ce a început criza, s-a reorganizat, s-a restructurat. Foarte multe servicii consider că pot fi externalizate. Aş da ca exemplu inclusiv Drumurile Judeţene, pentru că trebuie să aibă posibilitatea să îşi recupereze costurile, după managementul pe care şi-l practică, să îşi axeze tarifele cele mai competitive şi să îşi ofere serviciile şi către mediul privat ş.a.m.d. „Drumuri şi Poduri”, în subordinea Consiliului Judeţean, contractul de mentenanţă l-a pierdut, alte licitaţii dacă participă în judeţ le pierde. (…) Cred că ar trebui făcute nişte analize”, a spus Florin Urîte.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.