Europarlamentarul român Laurențiu Rebega a declarat astăzi ca ”oricine a negociat acceptarea unui număr de zece ori mai mare de imigranți trebuie să demisioneze”. Potrivit europarlamentarului care este și vicepreședintele Grupului Europa Națiunilor și Libertății din Parlamentul European, ”oricine din partea statului român a promis acceptarea unui număr de zece ori mai mare de imigranți decât anul trecut a comis un gest iresponsabil și a dat dovadă de inconștiență”. Rebega a cerut ca ”negocierile în acest sens să fie făcute publice, iar responsabilii să își dea demisia indiferent ce poziții ocupă în statul român”.

Rebega mai spune că ”nici Guvernul, nici președinția nu aveau dreptul să antameze asemenea promisiuni și tocmai de aceea discuțiile pe marginea acceptării de imigranți trebuie să ajungă la cunoștința publicului, iar responsabilii să se retragă din viața politică”.

Europarlamentarul amintește că ”a descris pericolul acceptării de imigranți în România de nenumărate ori, iar dovada că autoritățile române sunt conștiente de acest risc este tocmai faptul că discuțiile pe această temă, dezvăluite abia acum de oficiali americani, au fost ținute la secret. România nu mai poate fi condusă de oameni politici iresponsabili care să îi lase moștenire acestei țări o problemă precum cea a imigranților care se dovedește tot mai gravă. O dată ajunși în România, acești imigranți vor genera conflicte pentru că nu integrarea va fi rezultatul venirii lor în țara noastră – ca dovadă că nicio țară din Europa nu i-a integrat – ci crearea unor comunități izolate, atinse adesea de fanatism religios și, din păcate, și de tentația terorismului în cele din urmă”.

Rebega întreabă ”de ce au acceptat așadar autoritățile române să deschidă granițele pentru imigranți?” și afirmă că gestul ”este impardonabil, iar poporul român trebuie să taxeze această trădare. Avem deja confirmarea dezvăluirilor mele că banii din agricultură se vor duce către imigranți, ministrul Agriculturii a recunoscut acest fapt recent. Așadar, venirea imigranților înseamnă și sărăcie, marginalizarea fermierilor români și transferul de fonduri către o problemă pe care nu România a provocat-o și pentru care nu are nicio responsabilitate”.

Mai mult, Rebega spune că ”autorii războaielor de unde vin refugiații să și-i asume pe imigranți. România are alte probleme pe cap, iar susținerea celor alungați din țările lor de interesele celor care poartă războaie nu ne privește și nu este responsabilitatea noastră!”, conform unui comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.