Un tânăr din județul Hunedoara și un bărbat din Bistrița-Năsăud au fost prinși de polițiști, la volan, fără a deține permis de conducere. Drept urmare, ambii s-au ales cu câte un dosar penal.
Primul care a căzut în plasa oamenilor legii a fost bistrițeanul. Originar din localitatea Salva, bărbatul are 50 de ani, însă nu deține permis de conducere. Cu toate acestea, el s-a urcat la volan.
„Bărbatul a fost oprit pe DN 17D, în localitatea Salva, iar ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Vineri spre sîmbătă, după miezul nopții, polițiștii de la Postul din Lechința l-au depistat în trafic, pe DJ 151, pe un tânăr de 19 ani, din Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
„Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă de către polițiștii Secției 3 care au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, spune putătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.