În cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud (DADR BN) există mari disensiuni între directorul coordonator al instituţiei, Valentin Mititean, şi un subaltern al său, inginerul Traian Ioan Andron – consilier superior I.
Dacă în numărul trecut ne-am axat pe problemele pe care Traian Andron le-ar întâmpina din partea şefului său, Valentin Mititean – director coordonator al DADR BN, de data aceasta vom prezenta şi punctul de vedere al acestuia din urmă.

Disensiunile dintre cei doi au debutat anul trecut şi nu sunt semne că situaţia s-ar calma în vreun fel, fiindcă niciunul din cei doi nu vrea să facă un pas înapoi. Mai mult decât atât, conform surselor noastre, Traian Andron a ajuns în situaţia de a depune o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa împotriva superiorului său.
Directorul coordonator al DADR BN susţine că nu înţelege totuşi comportamentul subalternului său şi că ar vrea să fie pace, însă instituţia trebuie să fie condusă, iar salariaţii trebuie să îşi îndeplinească fiecare atribuţiile.

Printre meandrele funcţiilor şi posturilor din DADR BN

Valentin Mititean a recunoscut că inginerul Traian Andron are o oarecare vechime în domeniul agriculturii bistriţene, însă până să ajungă la DADR BN acesta a fost angajatul Centrului de Consultanţă Agricolă. În momentul desfiinţării acestei unităţi, angajaţii au fost puşi pe liber, printre ei aflându-se şi inginerul Andron. „Dânsul (nr. – Traian Andron), când a venit în Direcţie a venit în locul unui angajat care a ajuns primar şi care a fost nevoit să se autosuspende din postul ocupat aici. Altfel ar fi rămas Andron fără loc de muncă. Asta a fost în 2006 şi a venit pe post de consilier principal”, a afirmat Valentin Mititean.
Directorul DADR BN a explicat că după ce PDL a câştigat alegerile în 2008, Traian Andron a fost numit, în anul următor, director coordonator adjunct al instituţiei, funcţie pe care a deţinut-o până în 2010, an în care au început restructurările în cadrul unităţilor bugetare în toată ţara. Odată cu restructurările, primii tăiaţi de pe listă au fost adjuncţii, sau mai bine spus funcţiile celor care le-au deţinut. Au urmat apoi reduceri de personal, astfel încât, potrivit lui Valentin Mititean şi în DADR BN din circa 60 de angajaţi au rămas pe poziţii doar 26.
Odată cu acest „eveniment” şi Traian Andron a pierdut funcţia de director adjunct coordonator adjunct. Cu toate că ar fi trebuit să revină pe postul de consilier I superior 1, aşa cum este precizat în decizia semnată de directorul Mititean în 2009, după revocarea din şef adjunct al DRDP BN, Andron a ocupat postul de consilier I principal, treapta 1, grad 5.
Mititean spune că acest prim aspect, cel al retrogradării din funcţie, aspect care nu a depins de el, ar putea să fi determinat un prim pas spre înverşunarea inginerului Andron împotriva sa. „Acum, cu noile organizări, cu noua lege a salarizării, probabil că şi-a dorit un post de consilieri superior. Aici mai sunt colegi care sunt consilieri principali şi pentru aşa ceva trebuie să anunţ Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi ministerul şi apoi să se organizez concursul”, a explicat directorul DADR BN.

Ministerul spune „pas”

În ceea ce priveşte şirul plângerilor, Valentin Mititean spune că, acestea au început anul trecut, pe când el se afla în concediu de odihnă, Traian Andron adresând un memoriu Ministerului Agriculturii.
„A trimis un memoriu ministerului pe când eu mă aflam în concediu la fiica mea în America. Fără să ştiu nimic. El a venit aici de la Centru Agricol. Acolo nu l-a căutat nimeni, nu ştia nimeni ce face şi-a făcut activitatea cum a vrut. Aici este în cadrul clădirii, sunt atribuţii, ceea ce prevede fişa postului, nu poate merge aşa… Drept urmare a trimis o notă la Ministerul Agriculturii, pe 15 pagini. Când m-a întors din concediu am fost înştiinţat că aveam o reclamaţie şi drept urmare aveam în instituţie o echipă de control de la minister, formată din două persoane. Atunci am văzut şi eu reclamaţia, în care se spunea despre anumiţi colegi că nu au pregătire, că nu au diplomă. Dar dânsul nici măcar nu îi cunoştea aşa bine, sunt oameni care lucrează de 15 ani în Direcţie”, a spus Valentin Mititean.
Directorul DADR BN a precizat că în răspunsul dat de minister lui Traian Andron, se menţionează că el trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu conform fişei postului, iar activitatea legată de Asociaţia Crescătorilor de Albine trebuie să o desfăşoare după orele de program. În acelaşi răspuns al ministerului, i se precizează şi un alt aspect, legat de decizia semnată de Mititean în 2009 – postul pe care inginerul Andron funcţiona nu ar fi fost de fapt consilier I principal 1, ci cel pe care a revenit, mai precis consilier I principal, treapta 1, grad 5. A fost deci „o eroare” care a fost remediată de compartimentul resurse umane din cadrul direcţiei.

Comentarii deranjante

Valentin Mititean a ţinut să lămurească şi aspectul percheziţiilor calculatorului de serviciu al lui Traian Andron. Directorul DADR BN a precizat că verificările au fost determinate de faptul că inginerul Andron ar fi postat comentarii la anumite articole publicate în presa locală, ediţiile online, şi mai ales la articolele publicate pe „bistritaonline.ro, dar postările au fost făcute în timpul orelor de program, nu în timpul său liber. „Am verificat şi am văzut că apar tot felul de minuni, şi despre asociaţie (n. r. – Asociaţia Crescătorilor de Albine) … şi de multe. I-am spus să se ocupe de problemele de serviciu, nu de astfel de lucruri”, a spus Mititean. Cât priveşte mutarea lui Andron din biroul în care el îşi desfăşura activitatea la un moment dat într-un alt birou, directorul DADR BN a explicat că întrucât avea nevoie ca şeful de serviciu să îi fie mai aproape a ordonat acest schimb. Menţionăm că biroul în care se afla iniţial Traian Andron este lângă cel al directorului Mititean.
Nici neparticiparea la Sărbătoarea Mierii de la Blaj, Valentin Mititean nu a lăsat-o neexplicată. Potrivit acestuia răspunsul său negativ dat celor de la Blaj a fost din cauză că nu a considerat necesar ca Traian Andron să fie prezent acolo în calitate de traducător, cu atât mai mult cu câr era convins că în acea zonă sunt vorbitori de limbă germană în special şi în plus, a spus el, a luat legătura şi cu conducerea Asociaţiei Apidava, care l-au lăsat să înţeleagă că invitaţia a fost trimisă din complezenţă, întrucât era vorba de un crescător de albine.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.