Un bărbat din localitatea bistrițeană Colibița a ajuns, luni după-amiază, la spital, după ce a fost surprins de un mal de pământ în timpul unor lucrări pe un șantier din zonă. Bărbatul nu făcea parte din echipa de angajați ai firmei executante a lucrărilor. 

La locul accidentului a intervenit modulul SMURD, dar și un echipaj SAJ cu medic. 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, bărbatul în vârstă de 68 de ani (localnic, domiciliază în apropierea locului producerii incidentului) a fost extras de pompierii militari de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului și a fost predat în viață echipajului cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița- Năsăud.

Bărbatul a căzut pe lângă un tub de beton forat pe verticală, moment în care a fost surprins de un mal de pământ, până la nivelul capului, în momentul inițial.

Prima intervenție a fost asigurată de cei care au făcut apelul pe numărul de urgență unic 112. Cu ajutorul unor utilaje, aceștia au săpat cu grijă, până la sosirea salvatorilor, în câteva minute de la apelul de urgență.

Aceștia din urma au stabilizat și extras victima, acțiuni în contratimp, pentru a nu-i agrava leziunile deja suferite.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.