Lista cu angajaţii Primăriei municipiului Bistriţa care au venituri salariale enorme rămâne deschisă. De necrezut, dar există şefi de servicii care încasează lunar peste 5.000 de lei.

În plus, deşi trăim în vremuri de criză economică, unii funcţionari publici au totuşi bani pentru investiţii, depozite bancare şi cumpărarea de imobile.

În timp ce unii salariaţi ai Primăriei Bistriţa câştigă după aplicarea legii salarizării unice sub 1.000 de lei, iar de la 1 iunie veniturile lor vor fi drastic diminuate, există şi persoane care lucrează în această instituţie şi câştigă chiar 6.000 de lei lunar. Discrepanţa este uluitoare. Dacă unii funcţionari lucrează pe salarii slugarnice, alţii huzuresc, cu gândul la un mult prea promis… Wonderland.

Peste 5.000 de lei lunar pentru un director

Desi pare absurd ca în această perioadă în care a câştiga puţin a devenit un mod de viaţă, sunt oameni care au salarii nu bune, ci foarte bune. Un exemplu elocvent este Nicolae Scurtu, director executiv adjunct în cadrul Pimăriei Bistriţa. Acesta are un venit din salariul încasat de 62.938 de lei anual. Adică 5.245 de lei lunar. Şefu-i şef! Dar când ne gândim că aceste salarii sunt suportate de bieţii contibuabili, parcă ne iau frisoanele! E drept că domnul Scurtu, econom fiind, nu mai deţine decât un teren la Poiana Stampei, în suprafaţă de 0,25 de hectare. Nu de alta, dar este criză!
Nici Alexandru Rus, director executiv  la Direcţia Tehnică  nu se lasă mai prejos. Are două imobile, unul în Cluj-Napoca şi celălalt în Bistriţa, cu valoare totală de impozitare de 99.252 de lei. Nici venitul salarial nu este de neglijat, 48.835 RON , adică 4.069 pe lună.

Ia-mă Doamne, şi mă du unde-s bani şi lucru… nu!

Se spune că meseria se plăteşte. La fel şi tehnologia. Cel puţin asta deducem văzând salariul Romaniţei Baciu, şeful Serviciului Tehnologia Informaţiei, care a câştigat „doar” 40.000 de lei în 2009.
Doina Naghiu, referent de specialitate în cadrul Primăriei Bistriţa a încasat din salarii, în 2009, 39.627 lei, adică 3.303 lei pe lună. Tot în declaraţia de avere mai apare un teren cumpărat în anul 1992, în suprafaţă de 150 m.p.
Demn de laudă este Adrian Cismaş, care, director fiind la Direcţia Venituri, încasează „micuţul” venit de 6.385 de lei lunar. Făcând un calcul matematic simplu, obţinem (scuze, obţine!) 76.618 lei, anual. Stimabilul domn mai deţine, potrivit declaraţiei sale de avere, şi un teren în Sigmir, în suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi unul în Bistriţa-Bârgăului, de 800 m.p., ambele obţinute prin cumpărare, cu cotă de participare de 50%.
Maria Anca, director executiv la Serviciul de Stare Civilă, a adunat în decursul anului trecut 48.702 lei, ceea ce înseamnă peste 4.000 de lei în fiecare lună. Daniela Bilegan are un salariu lunar de 3.437,41 de lei şi depozite bancare de aproximativ 10.500 de euro. Liliana Bindea, consilier la Primăria Bistriţa, are un venit anual, conform declaraţiei de avere, de 35.384 de lei anual (2.949 de lei pe lună) şi active bancare: la Banca Transilvania 75.000 de lei, la Banca Reiffeisen 10.000 de lei, iar la Cec Bank 15.000 de lei. La capitolul plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro, în declaraţia  de avere existentă pe site-ul administraţiei publice locale descoperim că sunt menţionate acţiuni la ROMBAT SA (10.000), PETROM SA (400.000), ANTIBIOTICE SA IAşI (20.000), respectiv EMA PIATRA NEAMŢ (4.000).
Livia Bindea, consilier DIE, nu se poate lăuda cu astfel de venituri, dar nici nu se poate plânge. Cu 2.571,5 lei lunar, aduce într-un an la visteria familiei 30.858 de lei. În schimb, Nicoleta Bretfelean, de la Serviciul Investiţii este remunerată cu 3.482 de lei. Ceea ce, însumat, înseamnă peste 41.000 de lei anual.

În vreme de criză, unii investesc. Cei de la Investiţii sunt primii!

Adrian Turcu de la Poliţia Comunitară-Serviciul Control, a câştigat 2.921,75 lei lunar, însumat peste 35.000 de lei anual. Cu asemenea venituri (soţia sa câştigă aproximativ 33.000 de lei într-un an) îţi permiţi să achiziţionezi un apartament de 78 m.p., cu o valoare de impozitare de 155.167lei . Că…la toţi n-i greu! Nu doar cei de la Investiţii sunt adepţii plasamentelor.
Astfel, Magdalena Szilagyi a reuşit pe lângă „puţinul” venit câştigat la Primăria Bistriţa, circa 2.508 lei lunar, să aibă acţiuni la SC IPROEB SA, în valoare de 2.700 de lei. La capitolul împrumuturi acordate apare un antecontract încheiat în 2007, cu o valoare la zi de 22.000 de euro.  Imobilul pe care Magdalena Szilagyi în Bistriţa pe strada P. Ispirescu are o valoare de impozitare de 113.617 RON.
Petru Svinţiu are în posesie un apartament de 72 de m.p. într-o zonă centrală a municipiului, un autoturism Dacia Logan, fabricat în 2009 şi un venit anual de 47.924 de lei. Adriana Pop, tot de la Investiţii, adună anual 30.303, la care se adaugă cei 38.000 de lei ai soţului. Este de menţionat că în declaraţia de avere mai apare şi un teren de 500 m.p. în zona Subcetate, a cărui valoare de impozitare, întâmplător sau nu, a fost omisă în declaraţie. Aici se adaugă şi cei 1.000 de lei cu care soţia sa contribuie lunar la bugetul de criză al familiei.
Dorina Pleşa, consilier la Poliţia Comunitară, câştigă într-un de zile 46.916 lei. Cu cei peste 40.000 câştigaţi de partenerul de viaţă, bugetul familiei Pleşa ajunge la 80.000 lei. Fără cuvinte. Când te gândeşti că primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu se plânge mereu de lipsa banilor.
Rămâneţi alături de Gazeta de Bistriţa! Suntem cu ochii şi… pixul pe ei! În numărul următor vom prezenta alte venituri salariale „de criză” ale angajaţilor din instituţiile bugetare bistriţene.

Raimond Petruţ

2 COMENTARII

  1. Nu exista lege mai mare in jurnalism decat aceea de a spune adevarul…Pe aceasta cale, eu, un siplu cititor al acestui ziar, tin sa aduc la cunostinta celor care il vor citi in continuare ca acest articol, cu privire la altele ma abitin pt ca nu le-am citit, ca este un articol scris de la birou, fara o cercetare prealabila.
    Cu parere de rau va anunt pe toti ca dnul Rus Alexandru nu mai este director al directiei tehnice si asta nu de azi de ieri ci dnul este in pensie de ceva vreme buna, dar deh de la birou nu poti stii toate cele…
    De asemenea tin sa fac precizarea ca datele furnizate pot fi lesne consultate pe site-ul primariei, la declaratiile de avere, unde insa sunt mai detaliate, scrie clar anul dobandirii tuturor proprietatilor. La unii din cei enumerati lesne se poate observa ca proprietatile le au de pe vremea raposatului, iar facand un calcul simplu simplu ca unii nici macar nu lucrau in primarie pe vremea aia. Plus ca la unii apar creditele in baza carora si le-au achizitionat, care nu sunt specificate in articol, ca deh daca ai credite nu mai esti nabab si nu da bine la articol…
    Plus ca toate veniturile sunt pe 2009, cand tin sa aduc tuturor l acunostinta ca nu era criza si se mai primeau stimulente, hrana etc.
    Recomand celor ce au scris articolul o vizita pe teren pentru un articol de calitate. Sau a se copia declaratia de avere cu exactitate, cu bune si rele inainte de a fi cu ochii sau cu pixu ma rog cum voi vreti pe ei.
    Si ca o concluzie, un salar de min 4000 lei repet asta era in 2009, pentru un director in primarie, cu atributii si responsabilitati cat duce trenul…nu mi se pare mult…Fara bugetari suntem pierduti, pacat ca asta nu se intelege, daca pica bugetarii picam noi k stat…Dar vorba ceea din popor, la toti ni-i greu, plus ca mai stiu una, tre sa manance si gura lor ceva…

  2. D-nule Petrut, am impresia ca va inspirati din „arhiva” d-rei Iulia Stupinean. Stiri „rasuflate” ne-ati prezentat si in articolul cu cainii…povestea cu dna Gaftone era de anul trecut…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.