Home Societate La plimbare cu mașina prin Bistrița, cu permis de SUA! S-a ales...

La plimbare cu mașina prin Bistrița, cu permis de SUA! S-a ales cu dosar penal

Un bistrițean s-a ales cu dosar penal, după ce a prezentat polițiștilor care l-au oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism, un permis eliberat de Statele Unite ale Americii, fără a avea și un permis de conducere internațional.

În noaptea de joi spre vineri, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au oprit pentru control un autoturism. Acesta era condus de un bărbat de 32 de ani din Bistrița.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Statele Unite ale Americii, însă fără a poseda permis de conducere internațional.

Conducătorul auto a fost totodată testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în cadrul unui dosar penal întocmit de către polițiștii Biroului Rutier.

Polițiștii reamintesc că, cetățenii români care dețin permis de conducere eliberat de un stat non-UE trebuie să solicite autorităților din statul în care au obținut dreptul de a conduce, eliberarea unui permis de conducere internațional, pentru a conduce într-un stat al Uniunii Europene.


NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version