În urmă cu un an, fostul șef al Poliției Rutiere, Ciprian Buta a renunțat la uniformă și s-a pensionat. Acesta nu s-a retras însă într-un loc liniștit și nici nu s-a apucat să colinde lumea, ci s-a reprofilat. S-a angajat la un dezvoltator imobiliar și gurile rele spun că vânează și o funcție politică la următoarele alegeri.

De aproape un an, fostul șef al Poliției Rutiere, Ciprian Buta a renunțat la uniformă și la job-ul din Inspectoratul de Poliție Județean. A părăsit instituția prin pensionare, după ce a condus Serviciul Poliție Rutieră din noiembrie 2017 și până în mai 2022. Anterior, din 2011 și până în 2014 a fost numărul 2 din Inspectoratul de Poliție Județean, fiind adjunct al șefului IPJ.

A demisionat din funcția respective în urma scandalului în care alți trei capi din poliția județeană, în frunte cu șeful Ioan Ovidiu Mureșan au fost arestați de DNA și ulterior trimiși în judecată pentru corupție și condamnați. Deși Ciprian Buta nu a fost pus sub acuzat în scandal, a preferat să se retragă din funcție pe un post de execuție, până în 2017, când a fost numit la conducerea Poliției Rutiere Județene.

Se pare că în decizia de pensionare a cântărit destul de mult neînțelegerile avute cu comandantul Mihai Ovidiu Lupșa. Ciprian Buta a ajuns chiar să se judece cu Inspectoratul Județean de Poliție după ce a primit două sancțiuni disciplinare, pe care le-a contestat în instanță.

În cazul uneia dintre mustrări, care s-a lăsat cu diminuarea salariului cu 15% pe o perioadă de 3 luni, Ciprian Buta a avut câștig de cauză. La începutul anului trecut, cu câteva luni înainte de pensionare, Tribunalul Bistrița-Năsăud a transformat diminuarea salariului cu o „mustrare scrisă”.

Ciprian Buta s-a apucat de imobiliare

Odată ce a părăsit Inspectoratul de Poliție Județean, Ciprian Buta s-a reprofilat și s-a apucat de imobiliare. Acesta s-a angajat la Betlar Construct, un dezvoltator imobiliar care are mai multe proiecte în mai multe zone din Bistrița.

De asemenea, Ciprian Buta a devenit un mare admirator al organizației județene PSD și a liderului Radu Moldovan. Fostul șef de la Rutieră a început să se afișeze la evenimentele publice ale PSD și să felicite membrii PSD prin postări pe rețelele de socializare.

Deputatul Daniel Suciu l-a prezentat ca parte din noua echipă a PSD, iar Ciprian Buta apare și în poza de grup. Gurile rele spun că acesta ar viza o funcție publică la alegerile de anul viitor, iar acum își pregătește intrarea în politică.

„Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul! Creștem și ne pregătim împreună!”, a postat Ciprian Buta pe o rețea de socializare lângă o fotografie în care apare alături de liderii PSD.

Printre proiectele celor de la Betlar Construct se numără și un ansamblu rezidențial de case pe Valea Budacului. Acestea au între 97 și 104 metri pătrați, o bucătărie, un living, 3 dormitoare, 2 băi, un dressing și terasă și sunt vândute la cheie.

Betlar Construct, proiect controversat pe strada Grănicerilor

Unul dintre proiectele Betlar Construct, noul angajator al fostului șef de la Rutieră, a reușit să scoată oamenii în stradă și i-a determinat chiar să se adreseze instanței.

Betlar Construct pregătea 4 blocuri de locuințe pe strada Grănicerilor. Acestea trebuiau să aibă 4 și respectiv 6 etaje: 3 cu regim de înălțime D+P+4E+2Er și un imobil cu regim de înălțime D+P+3E+Er. Proiectul a primit girul consilierilor locali și aprobările necesare de la Primăria Bistrița încă din vara anului 2021.

Vecinii de pe strada Grănicerilor au făcut plângeri peste plângeri peste tot, în încercarea de a stopa acest proiect. În cele din urmă s-au adresat instanței. Printr-un dosar înregistrat în toamna anului trecut, Peter Adrian Dorel a cerut anularea actului emis de Consiliul Local, practic autorizațiile pentru ridicarea blocurilor.

Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a pronunțat în luna mai a acestui an și a respins cererea bistrițeanului. Ba mai mult, l-a obligat și la cheltuieli de judecată în valoare de 10.000 de lei. Descurajați, oamenii au lăsat-o în voia sorții.

Potrivit documentației proiectului respectiv aprobate și de Agenția pentru Protecția Mediului, pe mai bine de 6000 de metri pătrați urmau să fie ridicate 4 blocuri: 3 cu regim de înălțime D+P+4E+2Er și un imobil cu regim de înălțime D+P+3E+Er.

Acestea totalizau 150 de apartamente. Constructorul se angaja să asigure 1865 mp (adică 30%) spațiu verde și să amenajeze 120 de locuri de parcare pentru cei care doreau să achiziționeze apartamente aici.

Pentru a putea ridica clădiri atât de înalte, constructorul a avut nevoie de o derogare la Planul Urbanistic General, sub forma unui Plan Urbanistic Zonal. Conform Planului Urbanistic General al municipiului Bistrița, terenul  de 6.216 mp este situat în intravilanul municipiului Bistrița, subzona de locuire individuală cu regim de construire discontinuu cu înălțime maximă de P+2, în afara zonei protejate și parțial zonă mixtă (locuințe cu regim înalt, instituții și servicii). Constructorul a cerut prin PUZ încadrarea terenului în zona L3, care îi permitea să ridice acolo blocuri și cu 6 etaje.

Un consilier local a acuzat constructorul de presiuni nițel imorale

Modul cum a trecut acest proiect prin Consiliul Local al municipiului Bistrița este cel puțin bizar. Proiectul a fost pus la dispoziția consilierilor cu doar două ore înainte de ședința respectivă.

Cum s-au desfășurat lucrurile și ce presiuni s-au făcut, a dezvăluit consilierul USR Nicolae Pavelean. Acesta a relatat într-o postare pe Facebook faptul că inclusiv asupra sa s-ar fi făcut presiuni de către dezvoltator pentru a vota favorabil.

„Din analiza pe care am făcut-o în timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție, reiese faptul că unii indicatori urbanistici ai proiectului nu se încadrează în reglementările Planului Urbanistic General al Bistriței.(…) Pentru mine proiectul PUZ Grănicerilor nu este justificat pentru că nu reprezintă altceva decât o derogarea de la reglementările existente.(…) am ascultat și punctul de vedere al dezvoltatorului care la rândul său și-a spus și el doleanțele, însă într-un mod mult mai dur aș putea spune și spre deosebire de cetățenii din vecinătăți. Acesta a încercat să ajungă pe orice căi și prin intermediul oricăror cunoștințe, la consilierii locali și să îi influențeze să voteze pentru proiectul său. Personal, am rămas surprins după ce am fost chemat la o întâlnire cu o persoană pe care nu aș putea să spun că o cunosc foarte bine. Totuși a îndrăznit să îmi ceară să votez pentru PUZ Grănicerilor, spunându-mi că este rudă cu dezvoltatorul căruia i-ar fi foarte greu și nerentabil să mai reducă regimul de înălțime al clădirii. Ce nu a știut dezvoltatorul este că la mine e simplu, argumentele tehnice, argumentele de legalitate sunt cele care primează în orice discuție însă cele legate de faptul că ne cunoaștem sau suntem prieteni sau chiar rude, nu merg. Dacă ar fi venit să mă lămurească că acest proiect respectă toate reglementările ar fi fost de apreciat, dar să vii să ceri votul doar așa pe ochi frumoși nu merge”, a explicat consilierul într-o postare pe Facebook.

Ciudat este faptul că deși proiectul a primit vot nefavorabil în comisiile reunite (care au avut loc cu doar câteva minute înainte de ședința efectivă), consilierii s-au răzgândit în acele 15 minute dintre voturi, și-au decis să susțină proiectul.

Între timp, constructorul a venit cu un alt proiect pentru zonă, nițel mai modest: un bloc cu 16 apartamente, cu două etaje și mansardă.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.