Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele prezidențiale de numire în funcție a procurorilor și judecătorilor care au promovat concursul de admitere în magistratură, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în perioada 14 octombrie 2022 – 15 iunie 2023. Doi dintre aceștia vor funcționa în Bistrița-Năsăud. În același timp, un procuror bistrițean a primit aprobare din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ieșirea la pensie.
Astfel, Silviu-Viorel Olariu a fost numit judecător la Judecătoria Năsăud.
De asemenea, în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a fost numită Roxana-Dumitrela Novac.
În timp ce parchetul bistrițean beneficiază de un procuror nou, altul, cu vechime, pleacă. Este vorba despre procurorul Romeo Potop, care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea pentru eliberarea din funcție prin pensionare. Secția pentru procurori a CSM i-a aprobat solicitarea marți, 13 iunie, urmând ca președintele Klaus Iohannis să semneze decretul în acest sens.