În data de 5 iunie în România se sărbătorește Ziua Învățătorului, care coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (5 iunie 1779 — 17 septembrie 1823).

Gheorghe Lazăr, născut la Avrig, este considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească. În 1818, a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Şcoala de la Sfântul Sava.

Instituirea aceste zile a învăţătorului a fost aprobată în 9 octombrie 2007 de Parlament şi apoi prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Manifestarea are caracter educațional, național, apolitic și cultural.

Ziua Învățătorului nu este zi liberă pentru profesori sau elevi, așa cum este Ziua mondială a Profesorului.

Ministerul Educației a precizat în structura anului școlar faptul că 5 iunie este o zi specială, care va fi marcată prin manifestări specifice. În această zi nu se vor presta activitățile prevăzute în fișa postului a salariaților din învățământ.

Este o ocazie în plus ca atât elevii cât și părinții să își arate recunoștința față de dascălii care au contribuit la educația lor.

Gazeta de Bistrița vă transmite cele mai sincere felicitări şi urări de bine. Vă dorim să purtaţi şi în continuare cu cinste şi demnitate onorificul titlu de semănător al: Cunoştinţelor, Frumosului şi Binelui! La mulți ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.