Cel mai chiulangiu parlamentar la jumatatea prezentei legislaturi, este senatorul liberal Crin Antonescu, care a absentat in proportie de peste 92% de la sesiunile in plen.
Dintre parlamentarii bistriteni, pozitia de codas este detinuta tot de un liberal, liderul PNL BN, deputatul Ioan Tintean. In schimb, pozitia fruntasa este detinuta in continuare de Ioan Nelu Botis.
La doi ani de la inceputul legislaturii 2008 – 2012, Institutul de Politici Publice a dat publicitatii un nou raport din seria celor care monitorizeaza activitatea parlamentarilor.
Intitulat „Bilantul activitatii parlamentare dupa 2 ani de mandat”, raportul a fost realizat pe baza prezentei inregistrate la votul proiectelor legislative, nu pe cea din listele de prezenta, fiind cunoscut faptul ca multi parlamentari semneaza prezenta si pentru colegii lor, pentru ca acestia sa isi ia banii in ciuda faptului ca lipsesc de la lucrari.
Printre altele, raportul arata, care este partidul cu cea mai slaba activitate din punct de vedere al prezentei membrilor sai la lucrari/initiativelor legislative/luarilor de cuvant din plen, prezinta circumscriptiile cu cei mai (in)activi parlamentari, dar si domeniile cele mai reglementate din fiecare Camera.
Parlamentarismul romanesc are o calitate slaba
Intr-un interviu din mass media centrale, directorul IPP, Adrian Moraru, afirma ca una dintre principalele concluzii ale raportului care acopera prima jumatate a actualului mandat, mai precis primele patru sesiuni, arata ca activitatea la Senat este mai coerenta decat cea de la Camera Deputatilor, in camera inferioara fiind inregistrata o anumita inconsecventa in respectarea procedurilor, dar si o serie de fraude, „unele dovedite, altele inca nu”. Totodata, din acelasi document reiese, potrivit lui Moraru, si „calitatea slaba a parlamentarismului din Romania, care se reflecta prin lipsa dialogului la nivelul parlamentar, prin activitatea foarte slaba ca for deliberativ”, una dintre cauze fiind programul de lucru foarte lejer al senatorilor si deputatilor, care „se reunesc luni pe la pranz si miercuri la amiaza cea mai mare parte merg catre teritoriu”.
Fenomenul absenteismului pare sa ia amploare in Parlamentul Romaniei, in special in ultima vreme, in conditiile in care lideri importanti ai partidelor prefera sa participe la dezbaterile televizate absentand de la cele parlamentare.
PDL are cele mai multe initiative legislative
Potrivit IPP, la nivelul ambelor Camere, PDL a depus 319 initiative, PSD 204, PNL 130, UDMR 36 si minoritatile 26. Aceasta situatie se refera exclusiv la proiectele initiate de parlamentarii aceluiasi partid, numarul initiativelor din Parlament fiind mult mai mare, datorita acelor proiecte de lege la care au co-semnat parlamentarii mai multor formatiuni.
In ceea ce priveste numarul initiativelor legislative apartinand parlamentarilor declarati ca reprezentand UNPR, in raport se precizeaza ca acestea nu au fost luate in considerare, pentru ca aceasta formatiune politica „nu reprezinta efectiv vointa electoratului in acest moment, el neparticipand ca atare in alegerile precedente care au stat la baza reprezentarii politice din Parlamentul actual”.
In topul deputatilor care detin numarul cel mai mare numar de initiative legislative se afla democrat-liberalul Mircia Giurgiu, care are 244 de astfel de propuneri, dintre care 26 au devenit legi, in cei doi ani de mandat. El este urmat de Valeriu Tabara (PDL), cu 101 initiative legislative dintre care 18 s-au transformat in legi, Ion Dumitru (PSD+PC) – 73 de initiative dintre care 16 au devenit legi, Constantin Chirila (PDL) – 91initiative din care 14 au devenit legi. Totodata, raportul releva si eficienta legislativa a deputatilor, mai precis de procentul initiativelor devenite legi din totalul initiativelor depuse. Din acest punct de vedere, primul loc este detinut de un reprezentant al Opozitiei – Ion Dumitru (PSD+PC), care are o eficienta de 22%, urmat fiind de democrat-liberalul Valeriu Tabara cu o eficienta de 17,8 la suta.
In ceea ce priveste senatorii cu cele mai multe initiative legislative, locul de frunte este detinut de un liberal, Emilian Valentin Francu, care numara 101 initiative legislative in doi ani de mandat, din care 13 au devenit legi.
Prezenta la vot
Cat de interesati au fost de lucrarile parlamentare senatorii si deputatii se poate observa urmarind clasamentul numarului de sedinte la care acestia au fost prezenti. Procentele de prezenta au fost calculate dintr-un total de 1098 de voturi finale exprimate in perioada de referinta pentru Camera Deputatilor si 1337 de voturi finale la Senat.
Astfel, deputatul Ovidiu Gant (Minoritati) a fost prezent la 99, 5% dintre sedinte, el fiind urmat de Iustin Cionca-Arghir PDL, cu 98,9% si de Gheorghe Ciobanu (PDL), cu 98,4%.
Pe ultimele locuri se situeaza Frunzulica Doru (PSD), cu 23,6% prezenta la sedinta, Bogdan Niculescu Duvaz (PSD) – 20,8% si Viorel Hrebenciuc – 16,7%.
La camera superioara a Parlamentului, in topul prezentei suprematia este detinuta de David Gheorghe (PDL), cu 97,7%, urmat fiind de Dorel Borza (PDL) – 93,9% si Ion Ruset (PDL) – 93,7%.
Bistritenii, pe la mijloc
Activitatea parlamentarilor bistriteni nu este una prodigioasa, dar nici de neluat in seama, toti cei sase aflandu-se undeva pe la mijlocul topurilor.
In clasamentul judetean, dintre cei sase parlamentari cel mai harnic a fost mult blamatul din ultima perioada deputatul democrat-liberal Ioan Nelu Botis. Acesta a avut in primii doi ani de mandat o prezenta de 87,2 la suta, 99,2% loialitate si 26 de initiative legislative.
Pe locul al doilea se situeaza vicepresedintele Camerei Deputatilor, liderul PDL BN, Ioan Oltean, cu 80,6% prezenta la sedinte, 99,3% loialitate si 23 de initiative legislative.
Locul trei este ocupat de senatorul social-democrat Danut Prunea, cu 72,7% prezența la lucrarile Senatului și 40 de inițiative legislative.
Urmatorul pe lista este liderul PSD BN, deputatul Emil Radu Moldovan, cu 71,2% prezenta la sedintele Camerei Deputatilor, 97,6% loialitate fata de partid si 41 de initiative legislative.
Al cincilea in clasament se situeaza senatorul democrat-liberal Ioan Sbarciu, care a inregistrat o prezenta de doar la 55,5%, a avut 36 de initiative legislative si o loialitate in proportie de 98%.
Ca de obicei, in ultimii doi ani de cand IPP emite rapoarte legate de activitatea parlamentarilor, pe ultimul loc intre alesii bistriteni din Parlament se afla liberalul Ioan Tintean. Acesta a fost prezent doar la 40,2% din lucrarile Camerei Deputatilor, are doar 12 initiative legislative, si a votat cum i-a dictat partidul in proportie de 97,2%.
Liana Muresan