Home Știri La cabana Leşu, chelnerii aşteaptă cashu’

La cabana Leşu, chelnerii aşteaptă cashu’

Fraţii care dau de băut la toţi fraierii din România, care beau apă chioară de la un izvor ce face minuni în contabilitate, de are, dac-ar fi să ne luăm după vânzări, un debit de zeci de milioane de litri pe an, au cumpărat, prin firma Leşu SA, de la „tunarul” Mustafa Aktaa, fostul motel de la Barajul Leşu, ajuns, printr-o privatizare ce ar merita cercetată de PNA, în ghearele arabului pe bani de nimic. Cu toată reclama ce i se face acestei unităţi turistice în trustul media al fraţilor, turiştii sunt o adevărată raritate la Cabana Leşu. Care a rămas încremenită în timp. Cine vrea să-şi amintească cum arăta o cantină, respectiv un hotel socialist, îl invităm să dea o fugă până acolo. Bieţii chelneri, bucătarul şi recepţionerii nu şi-au luat încă salariile pe lunile trecute, fiindcă patronii le-au spus că „nu sunt bani”. Poate, la anul. Oricum, în zonă, nu prea au unde să se angajeze în altă parte, aşa că ei mai speră. Un alt aspect, de care sigur sunt interesaţi cei de la „Electrica” şi de la Poliţie, e faptul că deşi muzica şi televizoarele merg, luminile ard etc., contorul de electricitate nu se învârte. Iar dacă vă spunem că la sfârşitul lui 2003, firma figura cu datorii de 2,1 miliarde lei, credem că v-am spus suficient despre cum ştiu fraţii să-şi „managerieze” afacerile din turism.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version