Un bărbat din Suplai a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la 6 ani și 10 luni de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care pornografie infantilă, act sexual cu un minor și efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile. Practic, judecătorii clujeni i-au dublat pedepsele aplicate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, la procesul pe fond. Bărbatul a căzut în mâinile procurorilor DIICOT în urmă cu circa doi ani, după ce a convins o minoră să se drogheze cu sare de baie, iar mai apoi a întreținut relații sexuale cu ea. Deși fata l-a acuzat, se pare, și de viol, anchetatorii, dar și judecătorii, spun că nu au putut dovedi comiterea acestei infracțiuni de către bărbat și că minora ar fi fost de acord să întrețină relații sexuale cu acesta. Asta deși consimțământul fetei era viciat de consumul de substanțe psihoactive.
Turic Liviu a fost arestat preventiv în noiembrie 2021, după ce o fată de 15 ani a depus o plângere împotriva lui, pentru lipsire de libertate și viol. Bărbatul era deja în vizorul procurorilor și pentru trafic de droguri de mare risc. Ulterior, lista acuzațiilor s-a extins, el fiind acuzat și de pornografie infantilă, conducere fără permis, conducere sub influența substanțelor psihoactive și efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, iar încadrarea juridică cu privire la infracțiunea de viol a fost schimbată cu cea de act sexual cu minor.
A spus că îi face cadou un telefon mobil, dar avea alte gânduri
În data de 15.10.2021, Turic Liviu a contactat-o telefonic pe minoră și i-a solicitat să se întâlnească, motivând că vrea să îi ofere cadou un telefon mobil.
“Persoana vătămată a acceptat, astfel că inculpatul s-a deplasat cu autoturismul său – (…) în fața Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, (…), unde s-a întâlnit cu persoana vătămată. Persoana vătămată a urcat în autoturismul condus de inculpat, cu care apoi s-au deplasat într-un loc din apropierea orașului Beclean, loc care nu a putut fi stabilit întrucât persoana vătămată nu și-a mai amintit, iar inculpatul nu a oferit detalii privind acest aspect. Inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și apoi să întrețină relații sexuale cu acesta. Deși inițial persoana vătămată nu a fost de acord, la insistențele inculpatului aceasta a acceptat. Astfel, inculpatul a preparat substanța psihoactive în cauză sub formă de mai multe liniuțe, pe telefonul său mobil, după care atât acesta cât și persoana vătămată au consumat acea substanță prin prizare. Cei doi au repetat acest consum de 3-4 ori. Apoi, cu acordul persoanei vătămate, inculpatul a întreținut cu aceasta un raport sexual normal, în autoturismul acestuia, pe bancheta din spate.
Deși persoana vătămată a declarat că a acceptat să consume substanța psihoactivă oferită de inculpat, însă nu a acceptat să întrețină relații sexuale cu acesta, din probele administrate în cauză nu rezultă fără dubii că persoana vătămată ar fi fost constrânsă în vreun fel la întreținerea raportului sexual.
Din materialul cu caracter pornografic realizat de inculpat la momentul întreținerii raportului sexual cu persoana vătămată, identificat în telefonul inculpatului și depus la dosarul cauzei, rezultă că persoana vătămată a acceptat întreținerea raportului sexual, existând mai multe momente în care persoana vătămată și inculpatul «schimbă poziția» în timpul actului sexual, pentru a fi mai «comozi», din discuțiile dintre cei doi rezultând că a existat un acord total între cei doi cu privire la fiecare moment din timpul actului sexual.
Cu privire la starea de inconștiență invocată de persoana vătămată, din aceleași probe – înregistrarea audio-video a actului sexual, rezultă că nu a existat o asemenea, stare, chiar dacă persoana vătămată nu își mai amintește momentul derulării actului sexual ca urmare a consumului de substanțe psihoactive. Procesul uitării acelui moment nu demonstrează că la acel moment persoana vătămată nu a fost liberă și stăpână pe alegerile și acțiunile sale. (…)
În contextul prezentat anterior, la pct. 1, inculpatul a luat hotărârea să înregistreze audio video momentele întreținerii raportului sexual cu persoana vătămată, pentru a realiza un film pe care să îl trimită/distribuie martorului AA (n. r. – prietenul minorei) cu care se afla în conflict la acel moment.
În acest sens, fără ca persoana vătămată să observe și să consimtă, inculpatul a așezat telefonul său mobil între scaunele din față ale autoturismului săi și a activat funcția de înregistrare audio/video a telefonului, pentru ca acesta să înregistreze momentul actului sexual cu persoana vătămată. În acest fel, inculpatul a înregistrat cu telefonul său iPhone 12 momentul întreținerii raportului sexual cu persoana vătămată, realizând materialul pornografic care ulterior a fost identificat în telefonul inculpatului. Inculpatul a păstrat apoi materialul pornografic în cauză până la momentul depistării sale de organele de urmărire penală – 30.11.2021, acesta fiind identificat în telefonul inculpatului cu ocazia percheziției informatice efectuată în cauză”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
Dosar disjuns
Anchetatorii spun că bărbatul nu a distribuit filmulețul, însă l-a arătat altor persoane.
“S-a arătat că nu a rezultat din probele administrate în cauză că inculpatul a distribuit altor persoane acest material pornografic. Rezultă însă din declarația martorei BB că inculpatul i-a arătat acestei martore materialul pornografic, iar aceasta l-a copiat în telefonul său, efectuând o video filmare a acestuia cu telefonul său, în timp ce materialul rula în telefonul inculpatului”, au precizat procurorii.
Ulterior, filmulețul a fost descoperit și de iubita lui Turic, care mai apoi l-a trimis minorei. Fata s-a dus ață la procurori și a depus plângere împotriva bărbatului. Numai că femeia l-a trimis și prietenului fetei, cu care Turic se află în relații de dușmănie, astfel că procurorii o anchetează și pe ea, într-un dosar disjuns din cel al lui Turic. În același dosar disjuns este anchetată și martora BB, care a copiat filmulețul în timp ce îl viziona de pe telefonul Turic.
A negat că ar fi avut vreo relație cu fata
În fața procurorilor, Turic a încercat să se apere, susținând că nu minora este în filmulețul de pe telefon, ci o alta, martoră și ea în dosar, dar care, culmea, și ea era minoră la acel moment. Numai că, anchetatorii au dovedit că cea cu care bărbatul întreținea relații sexuale este fata care a depus plângere împotriva lui și nu cealaltă minoră, persoana vătămată având anumite semne distinctive, vizibile pe înregistrare.
În timpul anchetei, procurorii au aflat că Turic, consumator de substanțe psihoactive, oferea și altora substanțele interzise.
Cu o săptămână înainte de a fi arestat preventiv, bărbatul a fost prins drogat la volan, polițiștii descoperind că acesta nu avea nici permis de conducere.
La Bistrița, pedepse blânde! Clujul i le-a dublat
Turic Liviu a fost trimis în judecată în aprilie anul trecut, iar după câteva luni, mai precis în octombrie, instanța de la Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a pronunțat. Astfel, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor bărbatul a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni; pentru pornografie infantilă în formă continuată a primit 1 an și 9 luni de închisoare, pentru efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată a primit 8 luni închisoare, pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive a fost condamnat la 10 luni de închisoare, conducere fără permis – 6 luni de închisoare.
Drept urmare, la pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni de închisoare, încasată pentru act sexual cu un minor, judecătorii au adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani și 9 luni de închisoare.
Totodată, bărbatul era obligat să plătească minorei daune morale în valoare de 20.000 lei.
Sentința tribunalului a fost atacată cu apel, atât de Turic, cât și de procurorii DIICOT.
Judecătorii clujeni au considerat că pedepsele aplicate de colegii lor de la Bistrița, lui Turic, sunt mult prea blânde, astfel că le-au dublat.
Astfel, pentru act sexual cu un minor, bărbatul a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru pornografie infantilă în formă continuată a primit 3 ani de închisoare, efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată – 1 an și 6 luni, conducere a unui autovehicul fără permis – 1 an.
“În temeiul art. 38 alin. 1 din C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b din C.pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului pentru sancţionarea concursului real de infracţiuni şi stabileşte pedeapsa rezultantă de 6 ani 10 luni închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 4 ani 6 luni închisoare şi sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, de 2 ani 4 luni închisoare”, se precizează în sentința Curții de Apel Cluj.
În plus, judecătorii clujeni au decis să fie majorate și daunele morale, de la 20.000 lei la 50.000 lei.