O femeie din satul Zoreni, comuna Sâmihaiu de Câmpie, își caută cu disperare soțul care, în urmă cu 3 zile a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Femeia spune că nu poate lua legătura cu soțul ei, întrucât și-a lăsat telefonul mobil acasă și nici nu știe încotro a plecat. Totodată, miercuri a depus și o sesizare la Poliție.

Bărbatul se numește Dorel Nistea, în vârstă de 40 de ani, și este domiciliat în satul Zoreni, comuna Sânmihaiu de Câmpie. Luni, a plecat de acasă și de atunci nimeni nu l-a mai văzut. Îngrijorată, soția sa a apelat și la poliție, dar și la ajutorul mass-media.

Se pare că bărbatul a mai avut episoade de acest fel, de a pleca de acasă, însă întotdeauna revenea la scurt timp.

„Pur și simplu a plecat, nu a spus nimănui. Am crezut că se va întoarce ca altă dată dar nu o mai venit. A mers la lucru luni după-amiaza și seara în loc să se întoarcă acasă, el a dispărut. parcă a intrat în pământ”, spune femeia.

IPJ Bistrița-Năsăud confirmă că femeia a depus o sesizare în care arată că soțul ei a dispărut de la domiciliu din data de 3 august.

Da, avem sesizare de ieri, 5 august. Se efectuează activități în vederea găsirii„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cine îl vede este rugat să îi anunțe soția, la nr de telefon: 0756.665.430 sau Poliția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.