Fostă şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a anunţat că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie.

„Citaţia vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidenţă. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles şi să particip la audiere. Am fost astăzi la Înalta Curte şi am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă loc luni.

La nici câteva ore după ce am depus această cerere, am primit această citaţie. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcţie, pentru că totuşi am şanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc.

În citaţie, nu sunt descrise faptele, urmează să îmi fie aduse la cunoştinţă când mă voi prezenta la audiere. Dar sunt anumite site-uri foarte apropiate anchetei. Se şi scria că urmează să fiu învinuită, jurnaliştii ştiau de dinainte de acest demers. Bănuiesc că este vorba despre dosarul în care aş fi fost implicată de aducerea lui Popa Nicolae în ţară, desigur, o mare minciună.

Dacă stăm să ne gândim bine, această investigaţie este despre faptul că un condamnat definitiv a fost extrădat şi adus în România să îşi execute pedeapsa, şi după 10 ani facem această anchetă.

Deşi e o anchetă deschisă din 2017, nu ştiu dacă ea a fost închisă. Exact cu o săptămână înainte de audierea mea în Parlamentul European pentru ocuparea acestei funcţii eu primesc citaţie să fiu audiată exact în ziua în care trebuia să fiu prezentă la Bruxelles.

Am aproape 24 de ani de activitate, nu am fost niciodată cercetată disciplinar şi nici penal, nu am avut niciodată probleme.

Conform regulamentului elaborat de CSM, în astfel de situaţii, dacă nu este începută urmărirea penală, acuzaţiile nu pot fi făcute publice.

Este foarte dificil să spun ce vor gândi alţii. Eu ştiu că sunt nevinovată, ştiu că este o etapă intermediară începerea urmăririi penale. Va fi o problemă de credibilitate şi a mea, dar şi a instituţiei care a făcut acest demers. Să investighezi după zece ani o faptă, nu văd care era urgenţa ca eu să fiu chemată înainte să mă prezint la această procedură. Acest lucru poate să îmi afecteze în mod serios candidatura.

Am prima şansă în această procedură. Sigur că începerea urmăririi penale s-a făcut pentru a mă bloca în această procedură şi nicidecum pentru a afla adevărul. Acest dosar a fost deschis şi în 2017, s-au făcut şi audieri în cursul anului trecut şi atunci sigur că mă întreb, ca în momentul în care eu fac o cerere şi spun că voi pleca din ţară, după câteva ore mă trezesc cu Poliţia şi trebuie să mă prezint exact în ziua plecării.

Eu voi merge la Bruxelles, audierea este în 26, astăzi mi s-a confirmat şi oficial acest lucru. Voi merge, voi explica că sunt nevinovată, voi explica faptul că începerea urmării penale este o şicană.

Îmi voi continua drumul în această procedură. Nu voi înceta. Aşa cum am spus şi când mi-am încheiat mandatul la DNA, corupţia poate fi învinsă. În cele şase luni am făcut o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu care am trecut de filtru. Guvernul trebuie să vină şi să-mi propună o înţelegere amiabilă, altfel va fi judecat pe fond. Iar al doilea lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu în acest concurs”, a spus Laura Kovesi.

1 COMENTARIU

  1. Dar dumneavoastra doamna Kovesi… pe cati n-aTi „oprit „… in baza unor „denunturi calomnioase „… si i-ati tras pe dreapta ( MULTE CAUZE fara nici o finalizare pozitiva ) ? Uitati ca s-a intors roata impotriva Dvs acum .
    Cu siguranta ca reclamatiile la adresa Dvs sunt in … co-balansare a ceea ce ati facut si Dvs cat ati fost la butoanele CELOR CARE V-AU NUMIT in aceasta functie .
    De ce nu faceti si nu sustineti propunerile necesare pentru reincriminarea „denuntului calomnios ” ( asa cum a fost pe vemea impuscatului ) astfel incat absolut nimeni sa nu mai poata fi implicat in ” jocurile ” politice si cine face astfel de denunturi, sa raspunda cu pedeapsa prevazuta pentru ceea ce s-a denuntzat, daca nu se confirma , nu exista probe suficiente de incriminare , ori se demonstreaza ca denuntul a fost eminamente cu rautate si scop de razbunare politica ?
    Toate plangerile formulate impotriva Dvs , probabil tot pe criteriul „denunturilor calomnioase ” au fost facute si tot cu scopul de a „va pune pe dreapta „… pana ” trece valul „… important ptr Dvs , fara sa patzeasca cineva absolut nimic ptr asta , atata vreme cata denuntzarea calomnioasa a fost dezincriminata .
    Vedeti (?) asa este cand ” Nanasul Mare „… ” unge cu undelemnul puterii ” pe cineva ANUME intr-o functie suspusa si controlata politic si aceasta nu este ocupata pe criteriul pregatirii, calificarii si experientei , castigate printr-un concurs de competente profesionale , care sa se bucure de stabilitate si garantie in functia exercitata !
    N-ai cum te eschiva fata de cel care te-a „uns „… si care NU este vesnic la butoanele „ungerii ” , fiind rotit ulterior cu altcineva din tabara inversa , ca dragoste cu sila nu se poate numi DRAGOSTE si acestia din urma-si vor pune in functiile cheie … „odraslele ” lor , stiti bine asta !!!
    Ce frumos era, acuma sa fi fost promovata in importanta functie europeana, fara nici o opozitie din partea nimanui si noi romanii sa ne fi mandrit ca avem in Parlamentul si Senatul European cat mai multi concetateni calificati si competenti profesional si care sa nu voteze si sa nu puna ” frana ” impotriva propriei tzari ?!
    Pe ” Pamant „… totul se ” invarte „… odata cu el !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.