Cenzura a fost considerata întotdeauna – iar în regimurile totalitare mai mult ca oricând – un atentat la libertatea de gândire si de expresie. Cu toate ca nu regimul comunist a inventat cenzura, în timpul acestui regim ea a cunoscut forme de-a dreptul grotesti si chiar hilare în unele cazuri. |n unele situatii, si cenzura care se practica la Mures acum cinzeci de ani ar putea sa ne apara din aceasta perspectiva.
“Vorbaria nesocotita costa vieti omenesti. Ia seama ce vorbesti si unde vorbesti. Nu stii niciodata cine te asculta. Natura, care nu ne-a dat decât un singur organ pentru grai, ne-a dat doua pentru auz, ca sa ne învete ca trebuie mai mult sa ascultam, decât sa vorbim. A vorbi este a semana, a asculta este a culege. Cine e întelept învata sa taca si sa asculte. Rar ne caim vorbind putin, foarte des – vorbind prea mult. Cine îsi pazeste limba si gura îsi scuteste sufletul de multe necazuri. Cum vrei ca altul sa tainuiasca secretul tau, când nici tu însuti nu o poti face?” Asa sunau câteva din preceptele în vigoare în anul 1940 pentru cei care lucrau la Serviciul de cenzura al presei.
„Modelul” uitat …redescoperit si perfectionat
Ion Antonescu, conducatorul statului român din septembrie 1940, era foarte preocupat de a directiona spre public doar un anumit gen de informatii. În Registrul Serviciului de cenzura a presei din timpul sau sunt monitorizate foarte atent publicatiile vremii si se actiona cu foarte multa promptitudine în caz de încalcare a “embargoului” impus. De altfel în timpul regimului de dictatura antonesciana circulau câteva versuri foarte sugestive prin continutul lor si care-i îndemnau pe multi la impunerea unei stricte autocenzuri: “Cine limba lunga are, cinci ani va taia la sare!” Mai era ceva de comentat? Dar nu Antonescu inventase cenzura, ea s-a practicat si înainte de el. În perioada interbelica – chiar daca atunci functiona atât de cunoscuta si liberala Constitutie din 1923 – cenzura presei se practica, dar în forme mult mai discrete, mai elaborate si voalate. Perfectionarea sistemului de cenzura a mass-media a avut loc în timpul regimului comunist când, subordonata fiind aparatului de propaganda, cenzura trebuia sa contribuie la formarea “omului nou”. Prin continutul lor aberant, unele indicatii cuprinse în notele transmise diferitelor institutii media din acea vreme, ne stârnesc astazi râsul. Sau poate o anumita tristete si o concluzie amara: au mintit poporul cu televizorul!
Pentru unii „secrete” bine pazite, pentru altii arme redutabile
Exista anumite situatii care presupun instituirea cenzurii din asa numite “ratiuni de stat”. Este vorba despre situatii si cazuri aparte din viata natiunilor si din viata internationala cum ar fi starile conflictuale premergatoare razboiului sau în caz de izbucnire a razboiului, este în aceste situatii fireasca si justificata pe deplin. Secretul privind apararea nationala, secretul militar, clasificarea unor documente importante pe trepte de secretizare (secret de serviciu, strict secret, strict secret de importanta deosebita), precum si pastrarea în arhive cu termene precise de decodificare sunt masuri ce nu trebuie confundate în nici un caz cu reprimarea informatiei. În momentul de fata, când dinamismul profesionistilor informatiei din mass-media concureaza cu revolutia tehnologiilor de transmitere a ei la orice distanta, cenzura nu mai poate fi justificata în nici un fel. Numai având acces liber la fondurile de arhiva, spre exemplu, vom putea sa eliminam “petele albe” din ultimii 50-60 de ani pentru a putea contribui astfel la scrierea unei istorii sincere a românilor, atât cu suisurile, cât si cu coborâsurile ei. Ceea ce se întâmpla azi, dovedeste faptul ca cei care ne conduc – si gestioneaza implicit un anume fond de informatii din diverse surse – sunt imaturi politic si de cele mai mult ori imorali, compromitând si aruncând în derizoriu ideea de „secret”. Nu se poate opera cu doua unitati de masura. Ceea ce azi este „secret” pentru unii, este însa cât se poate de accesibil pentru altii. Mai ales când este vorba de informatii compromitatoare despre partea adversa.
„…am cenzurat la tipografia Bolyai cartea lui Kovacs Gyorgy…”
Cunoscând foarte bine rolul vital pe care îl are nu numai procurarea de informatii, dar si “manipularea” lor, Partidul Comunist din România a fost foarte interesat de cenzurarea informatiei care trebuia sa ajunga la public. Iar acest lucru l-a facut imediat dupa ce autoritatile române s-au reinstalat în teritoriul cedat în 1940. Aceste autoritati au început cu cenzura presei si a cartilor existente în bibliotecile orasenesti, scolare, cu controlul tipografiilor si al librariilor. Directia Regionala Mures era cea care se ocupa de cenzura în judet si avea în subordine subcentrul Bistrita. |mpreuna, cele doua apartineau de Centrul Regional de Informare Cluj. Iata spre exemplu, ce scria cenzorul Schonberger Paul din Târgu-Mures, în nota raport pe care o întocmise în aprilie 1946: "Cenzura presei se face tinându-se seama de libertatea presei actualmente în vigoare…Prin convorbiri si conferinte prealabile, cenzorul ia contact cu redactorii ziarelor Szabad Szo si Înfratirea pentru observatiile necesare relativ la ziarele respective. Ziarul Muresul, organul liberalilor, si-a încetat aparitia. În cursul lunii aprilie a aparut si am cenzurat la tipografia Bolyai cartea lui Kovacs Gyorgy intitulata Boszorkany. Se cenzureaza regulat toate brosurile, imprimatele si afisele, acestea din urma si din punct de vedere al corectitudinii limbii". Ermina Antalffy, sefa organului care se ocupa printre altele si cu cenzura presei, dupa primirea rapoartelor de la cenzorii voluntari din diferite zone muresene, dar si de la subcentrul Bistrita trimitea în scris, la Bucuresti, o informare care centraliza toate datele ce-i parvenisera din teritoriu.
Proaspat condamnatul Wass Albert, interzis si atunci
"În urma sarcinii pe care am primit-o de la partid (Partidul Comunist – n.a.), scria un cenzor în iulie 1946, m-am deplasat în plasile Band, Râciu si Teaca, având sarcina de a controla si cerceta toate bibliotecile scolilor, primariilor, parohiilor si a tuturor institutiilor publice de prin comune…" Daca în cazul unor criminali de razboi, precum proaspat condamnatul Wass Albert, cenzura era mai mult decât necesara, în alte cazuri însa ea nu se justifica. Spre exemplu printre autorii interzisi figura si Leon Donci, Simion Mehedinti, Ovid Densusianu…chiar si Papa Pius. Adunate în subsolul Prefecturii Mures, cartile acestor autori, dar si publicatiile indezirabile confiscate din diverse biblioteci comunale, dar si de la particulari erau distruse periodic de catre o comisie mixta. Iata spre exemplu ce cuprindea procesul-verbal încheiat pe data de 1 octombrie 1946 la Prefectura Mures: "Noi, Albu Traian, procuror la Parchetul Tribunalului Mures, Lote Andrei, delegatul Politiei Mures, Schonberger Paul, delegatul Ministerului Informatiilor – Regionala Târgu- Mures, asistat de Emil Morariu, seful Biroului de Armistitiu, am procedat la aplicarea art. 16 din Conventia de Armistitiu si a Legii nr. 364/1945 nimicind prin ardere publicatiile cu caracter fascist si antistatal". Pe parcursul a 7 pagini, la 361 de pozitii, erau desfasurate titlurile cartilor si publicatiilor, precum si numele autorilor trecuti la "index". Multi dintre ei în mod gratuit, dar care sub o forma sau alta nu cadrau cu principiile noului regim pe cale de a se instala.
Cenzura presei în 1946…
În 1946, regele Mihai I – care practic devenise un figurant pe scena politica româneasca – semnase Decretul care transforma Ministerul Propagandei în Ministerul Informatiilor. Acest minister a fost încredintat lui Petre Constantinescu-Iasi, cunoscut pentru vederile sale de stânga. La art. 2 al Înaltului Decret Regal, care cuprindea în total 3 capitole si 22 de articole (un decret semnat de Rege, contrasemnat de Gh. Tatarascu, ministrul Afacerilor Straine si Petre Constantinescu-Iasi, proaspatul ministru al Ministerului Informatiilor), se specifica printer altele: "Ministerul Informatiilor are urmatoarele atributiuni: a) dirijeaza si controleaza toate actiunile de informare prin presa, radio, film, etc., si este organul coordonator al propagandei în strainatate. Aceasta actiune în strainatate va fi îndeplinita în strânsa legatura cu Ministerul Afacerilor Straine; b) Centralizeaza orice actiuni similare, provenite de la alte Departamente menite sa fie difuzate…"
…si cenzura din Televiziunea Româna, 40 de ani mai târziu
Cu numarul S.86/27.04.1988 (Secret de serviciu) Redactia Coordonarii programelor din cadrul TVR a emis o nota interna cu caracter “secret de serviciu” destinata cunoscutului om de televiziune Tudor Vornicu. Nota era menita sa-i reaminteasca acestuia si colectivului pe care îl coordona anumite reguli ce trebuia sa le respecte, în fapt o autentica cenzura. Nota din 1988 nu facea altceva decât sa reaminteasca prevederile unei note similare din 1977. Am spicuit pentru dumneavoastra câteva din cele care cu siguranta va vor stârni astazi usoare zâmbete malitioase:
„…- cântaretii de muzica populara sa apara în costume nationale specifice zonei, nu în costum de seara;
– programele muzicale sa fie pe genuri, nu amestecate;
– sa nu se difuzeze cântece care sa îndemene la bautura sau care vorbesc despre ibovnice, parasiri, mers la alta, etc.;
– nu prim planuri cu tiganii din orchestra;
– nu cântece cu latraturi, miorlaituri sau alte asemenea efecte sonore;
– persoanele care apar la televizor sa nu aiba barbi, mustati, iar femeile sa nu foloseasca exagerat machiajul sau bijuteriile;
– marsurile vechi ca “Desteapta-te române” si “Treceti batalioane românii Carpatii”, nu se mai difuzeaza;
– sa nu apara biserici, icoane, cruci;
– în emisiunile pentru copii sa se evite elementele fantastice (balauri, muma padurii si altele asemanatoare) cu atât mai mult cele de natura mistica…”
Nicolae Balint
