În Kosovo este o liniste rau prevestitoare. Pe fondul unor negocieri esuate, se poate auzi zanganitul discret al armelor. Vizavi de problema Kosovo – în acest moment „bolnavul intratabil” cu solutii clasice – comunitatea internationala este înca împartita. Incapabile de a-si dovedi abilitatea, dar si fermitatea care se cere pentru rezolvarea cât mai urgenta a unei chestiuni sensibile, ONU si UE mai spera (inutil) într-o solutie de compromis, si asta în timp ce Serbia si provincia separatista Kosovo se pregatesc de o confruntare finala, sustinute, însa, din umbra de Rusia si China, respectiv de SUA.
Planurile liderilor albanezi din Kosovo de a declara unilateral independenta provinciei sunt percepute în Europa si în întreaga lume ca având un impact negativ asupra stabilitatii regionale si ca având consecinte greu de prevazut în acest moment pentru pastrarea climatului international de pace. Un recent raport al MAE francez releva faptul ca proclamarea unilaterala a independentei Kosovo va servi ca un precedent periculos pentru statele unde exista minoritati etnice compacte si miscari nationaliste cu intentii separatiste. În acest sens, printre alte exemple, este si citat si cazul României unde exista si se manifesta un puternic iredentism maghiar.
Masuri total neinspirate
Dupa ce Slobodan Milosevic a devenit conducatorul Iugoslaviei, gradul mare de autonomie acordat provinciei Kosovo în 1974 a fost revocat. Provincia se bucurase aproape 15 ani de aceleasi drepturi ca si celelalte sase republici federale iugoslave. Imediat dupa venirea lui Milosevici la conducere, Kosovo a fost pusa sub controlul direct al Belgradului. Guvernul sârb a luat o serie de masuri cu carcater punitiv la adresa comunitatii albaneze: demiterea în masa a albanezilor kosovari din companiile si institutiile conduse de stat, inclusiv din politie, scoli si Universitatea din Pristina. Cei care nu au fost concediati si-au parasit locurile de munca în semn de solidaritate. Presa albaneza kosovara a fost suprimata si învatamântul în limba albaneza a fost suspendat, fiind restabilit abia în 1994. Ca raspuns, albanezii kosovari au înfiintat un sistem paralel neoficial de educatie în limba albaneza. În semn de protest fata de politica guvernului de la Belgrad, zeci de mii de albanezi kosovari au participat la revoltele care au izbucnit la începutul anului. Pentru a înabusi tensiunile care se adânceau tot mai mult, armata iugoslava a trimis trupe, tancuri si avioane de razboi, iar prezenta politiei în provincie a fost sporita. La sfârsitul lunii februarie, mai mult de 20 de persoane au fost ucise în timpul luptelor si a fost declarata stare de urgenta. Dupa ce parlamentarii albanezi kosovari au declarat independenta, în iulie 1990, Serbia a dizolvat adunarea provinciei pe fondul continuarii grevelor si demonstratiilor, iar în mai 1992, dupa un plebiscit organizat de provincie si nerecunoscut de Belgrad sau de vreun guvern strain, Ibrahim Rugova, scritor si intelectual albanez kosovar – fondatorul Ligii Democrate din Kosovo (LDK) – a fost ales presedinte al autoproclamatei Republicii Kosovo.
Negocieri – între razboi si pace
Acordul de la Dayton din noiembrie 1995, a exclus chestiunea kosovara de pe agenda negocierilor, fapt care a condus la subminarea strategiei de "rezistenta pasiva" a lui Rugova si a erodat credibilitatea acestuia în rândul extremistilor albanezi kosovari, care – având si sprijin extern – au înfiintat grupul clandestin Armata de Eliberare a Kosovo (KLA). Grupul militant separatist a aparut prima oara în 1996, când a revendicat o serie de explozii si atacuri din provincie. În vara anului 1998, KLA controla efectiv cel putin un sfert din provincie. O actiune represiva majora lansata de armata iugoslava si fortele sârbe de securitate în luna februarie a acelui an a slabit puterea KLA si a repus sub controlul acestora cea mai mare parte a provinciei. Între timp, sute de persoane au fost ucise si peste 200.000 de persoane – majoritatea albanezi kosovari – au fost fortate sa îsi paraseasca casele. În 23 septembrie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezolutia 1199, prin care se cerea încetarea focului si avertiza autoritatile de la Belgrad ca s-ar putea confrunta cu "masuri suplimentare" daca nu se conformeaza. În fata amenintarii atacurilor aeriene ale NATO asupra obiectivelor militare sârbesti, Milosevic a fost de acord, dupa câteva saptamâni, sa îsi retraga o parte din trupe si sa permita înfiintarea unei misiuni de monitorizare a OSCE în Kosovo. Armistitiul s-a dovedit a fi de scurta durata. În decembrie, sârbii au afirmat ca au ucis peste 30 de luptatori KLA într-o serie de ciocniri de la granita. În cursul aceleiasi luni, armata iugoslava si politia de securitate interna au lansat o actiune militara comuna în apropiere de Podujevo, în nordul Kosovo. În ianuarie au fost descoperite corpurile a 45 de albanezi kosovari în satul Racak, fapt care a stârnit indignarea comunitatii internationale. În timp ce violentele continuau, partile aflate în conflict au fost somate sa se prezinte, în februarie si martie 1999, la Rambouillet, Franta, pentru negocieri de pace, mediate de comunitatea internationala.
Negocierile au esuat în 20 martie, când reprezentantul sârb a respins acordul propus, care fusese semnat de partea albaneza kosovara.
Principiul dominoului…
Desi din punct de vedere administrativ înca face parte din Serbia, Kosovo este sub administratie ONU de la încheierea conflictului din 1998-1999. Negocierile asupra viitorului provinciei Kosovo au început în februarie 2006 si nu au reusit pâna acum sa aduca mai aproape pozitiile autoritatilor de la Belgrad si Pristina în chestiunea statutului. Serbia ofera o autonomie substantiala, insistând asupra mentinerii unei forme de suveranitate asupra provinciei, în timp ce albanezii kosovari declara ca nu vor fi de acord cu nimic altceva decât independenta absoluta. Citând surse din cadrul ONU si UE, cotidianul britanic The Guardian a informat, pe data de 20 noiembrie, ca UE si Statele Unite vor oferi provinciei Kosovo recunoasterea prompta a independentei în ianuarie 2008.
Cipru, Grecia, România, Slovacia si Spania si-au exprimat, însa, rezervele fata de independenta, temându-se ca o asemenea masura ar încuraja initiative similare din alte tari. Exista, de asemenea, voci care si-au exprimat îngrijorarea fata de faptul ca proclamarea independentei de catre albanezii kosovari ar determina un gest similar al etnicilor sârbi din nordul provinciei. Sârbii bosniaci au amenintat de asemenea ca vor organiza un referendum asupra independentei în Republica Srpska daca va fi permisa separarea provinciei Kosovo.
Solutii neagreate
În opinia lui Wolfgang Ischinger – reprezentantul UE în troica – o posibila solutie pentru viitoarea organizare a Kosovo ar putea fi inspirata de relatia care exista odata între cele doua state germane, Germania de Est si Germania de Vest, relatie care a avut la baza semnarea acordului de la Berlin din 1972. Presa sârba informase de altfel ca Ischinger intentioneaza sa sugereze celorlalti membri ai troicii – reprezentantul american Frank Wisner si diplomatul rus Alexander Botan-Karcenko – ca solutia pentru Kosovo s-ar putea inspira din Acordul din 1972 de la Berlin.
Primul-ministru sârb Vojislav Kostunica a subliniat, însa, faptul ca Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU nu prevede utilizarea Acordului de la Berlin ca baza pentru o decizie privitoare la statutul provinciei Kosovo si a respins categoric o asemenea varianta. Cotidianul Express din Kosovo a adus însa în atentie o alta varianta, propusa de un înalt oficial american. Acesta – care a tinut însa sa-si pastreze anonimatul – ar fi declarat: "Ne confruntam cu doua probleme: aceea de a recunoaste independenta provinciei Kosovo împreuna cu un grup de state, provocând totodata probleme globale si regionale majore, o solutie ce nu va duce la o economie mai buna pentru tara voastra, sau sa renuntam la independenta oficiala pentru câtiva ani, relaxând întreaga regiune, iar aceasta solutie ar servi drept catalizator pentru dezvoltarea economica a Kosovo". Potrivit aceluiasi diplomat – relateaza cotidianul Express din Kosovo – procesul statutului ar putea fi suspendat pâna în 5 ianuarie 2020, data la care ar avea loc un referendum asupra independentei. În perioada de interimat, Kosovo va putea adera la institutiile financiare internationale, inclusiv la FMI si va obtine ajutoare directe de pâna la 7 miliarde euro de la comunitatea internationala în fiecare an. Ulterior, Kurtis Cooper, purtatorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, a dezmintit afirmatiile din respectiva publicatie, declarând ca "nu exista nici o baza pentru un asemenea articol". La rândul sau, Agim Geku, prim-ministrul kosovar, a respins si el, în mod categoric ideea înghetarii statutului politic al provinciei în schimbul sprijinului economic, declarând ca: "Nimeni nu ne poate însela oferindu-ne bani în locul independentei". În sprijinul celor afirmate de Cooper, seful misiunii diplomatice americane de la Pristina, Tina Kaidanow, a declarat la rândul ei: "Sprijinim ferm actualul proces al troicii si ne asteptam ca, la finalul acestui proces, determinarea statutului provinciei Kosovo sa ajunga la o concluzie cât mai curând posibil",
Modelul Hong Kong a fost si el respins
În cursul ultimei runde de convorbiri mediate, presedintele Serbiei, Boris Tadic, a afirmat ca „…discutiile ar trebui sa se concentreze asupra unui singur principiu de baza – cum sa fie accelerat progresul pe calea catre Europa….Amenintarile publice, termenele artificiale si manipularile prin intimidare nu vor contribui la solutionarea chestiunii pe care o negociem". Totodata, Tadic a mai sugerat ca statutul Hong Kongului în cadrul Chinei ar putea fi utilizat ca model pentru autonomia oferita de Serbia provinciei Kosovo. Parerea sa a fost împartasita si de premierul sârb Vojislav Kostunita. Cei doi lideri sârbi au respins în acelasi timp propunerea, în 14 puncte, prezentata de troica UE-Rusia-SUA, care a mediat discutiile, declarând ca aceasta presupune relatii între doua state independente. Liderii etnici albanezi din Kosovo au respins însa imediat propunerea sârba declarând, prin intermediul purtatorului de cuvânt Skender Hyseni, ca :"Hong Kongul si Kosovo nu au nimic în comun. Este o propunere derutanta, care nu poate functiona în realitate". Potrivit lui Blerim Shala, un membru al echipei de negociere a Kosovo, ultima runda a aratat pur si simplu, mai mult decât oricând, ca sansele de a ajunge la un acord sunt inexistente. "Chiar daca am discuta 120 de ani, tot nu s-ar ajunge la un acord între Pristina si Belgrad", a declarat acesta din urma.
„Butoiul cu pulbere” este pe cale de se exploda. Cine aprinde fitilul?
"Facem tot ce putem pentru a-i convinge pe kosovari sa nu proclame unilateral independentta", a afirmat recent ministrul luxemburghez de externe Jean Asselborn la Bruxelles, dupa o întâlnire a înaltilor diplomati ai Uniunii celor 27 de natiuni. "O declaratie unilaterala ar fi foarte, foarte nepotrivita. Exista o anumita volatilitate în aceasta regiune". La rândul sau, Jim Murphy, ministrul britanic de stat pentru Europa, a declarat: "Kosovo ar trebui sa îsi obtina independenta, dar nu trebuie sa fie o declaratie dezorganizata, unilaterala – ci o independentta coordonata cu comunitatea internationala" Liderul PDK Hashim Thaci a promis însa kosovarilor ca provincia îsi va proclama independenta imediat dupa 10 decembrie, data la care se vor încheia actualele discutii mediate de comunitatea internationala asupra viitorului statut al acesteia. UE continua sa aiba pareri împartite cu privire la viitorul provinciei Kosovo si la posibilul raspuns al Uniunii fata de proclamarea unilaterala a independentei de catre Pristina. Murphy a fost citat de curând, declarând ca "mai bine de 20 de state membre sprijina independenta provinciei”.
Kosovo este de jure o regiune autonoma situata în sudul Sebiei. În prezent acest teritoriu se afla sub administratia ONU, iar statutul sau este disputat între populatia majoritar albaneza, sustinatoare a separatismului si guvernul Serbiei. Provincia moderna Kosovo a aparut ca entitate politica în anul 1945. Pîna atunci, tinutul a apartinut partial sau în întregime altor state, Albaniei, Serbiei, etc. Potrivit majoritatii istoricilor, slavii,stramosii sârbilor, au venit în Balcani pe la sfârsitul secolului al VI-lea, începutul sec. al VII-lea si este posibil sa fi migrat din nordul Caucazului, unde istoricul Ptolemeu i-a plasat în descrierile sale pe "serboi", în secolul al II-lea. La început, slavii erau mult mai raspânditi în Balcani, fata de zilele noastre, ajungînd chiar si în Albania si Grecia. Originile albanezilor, însa, nu sînt clare. Multi cred ca acestia descind din triburile ilirilor, locuitori stravechi ai Balcanilor de Vest în timpul stapânirii romane, chiar daca istoricii români ar fi sugerat ca albanezii ar fi putut descinde si din traci, care au locuit în partea centrala si de est a Peninsulei Balcanice. Istoricii albanezi spun ca, în jurul secolului al VI-lea, ilirii au fost fortati de triburile slave – predecesoarele sârbilor de azi – sa mearga spre sud, în locul care, în zilele noastre, este cunoscut drept Albania. Aceasta teorie este contrazisa de alta – sustinuta de cronicarii bizantini, care spun ca sosirea albanezilor (alvanoi, cum apar ei în cronicile bizantine) din sudul Italiei, în Albania centrala, a fost în anul 1043, în calitate de mercenari în armata lui Maniakis. Unii istorici spun ca albanezii sunt originari din Caucaz.
În martie 2006, Martti Ahtisaari, fostul reprezentant special al ONU, a prezentat propunerile sale pentru solutionarea chestiunii. Acestea prevedeau independenta provinciei sub supravegherea comunitatii internationale. Insistând asupra mentinerii unei forme de suveranitate asupra provinciei, care este protectorat de facto al ONU din iunie 1999, Serbia a respins imediat planul si a cerut continuarea negocierilor. Natiunile occidentale au retras în acest an o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU care ar fi creat conditiile pentru implementarea planului lui Ahtisaari din cauza unui potential veto al Rusiei. Moscova a precizat ca nu va sprijini nici o decizie privitoare la viitorul provinciei Kosovo daca aceasta nu va fi acceptata de Belgrad. Saptamâna trecuta, Olli Rehn a declarat – fara sa dea vreo explicatie oficiala – ca statul provinciei va fi hotarât în primavara anului viitor.
"Deputatii nostri din Adunarea Kosovo vor încerca sa stabileasca o data pentru proclamarea independentei, înainte de Craciunul din acest an, precum si sa informeze comunitatea internationala în legatura cu acest lucru…Am ajuns în punctul în care suntem obositi de negocieri si trebuie sa luam decizii. Ne-am angajat în discutii si vedem clar ca ar fi fost mai bine sa fi ajuns la o solutie prin negocieri, dar nu putem ramâne prizonierii unei asemenea formule la nesfârsit".
(Din declaratia liderului partidului ORA, membrul Echipei Unitatii, Veton Surroi, la întâlnirea Comisiei Trilaterale de la Viena)
„Continui sa cred într-un rezultat pozitiv…O solutie consensuala ar constitui rezultatul optim si cel mai usor de implementat. Totusi, daca nu se va ajunge la un acord, va trebui sa existe la îndemâna un plan pentru claritatea viitorului Kosovo, cheia asigurarii stabilitatii în regiune”.
(Din declaratia diplomatului german Joachim Ruecker facuta pe data de 15 noiembrie a.c. adresat Consiliului Permanent al OSCE)
Anatolie VÂJEU
