Joi, 3 decembrie, începând cu ora 16.00, a avut loc pe Pietonalul Liviu Rebreanu din Bistriţa, cel mai mare karaoke desfăşurat vreodată în România. Evenimentul a fost organizat de formaţia Cassa Loco cu sprijinul Organizaţiei Judeţene a PSD şi Primăria Municipiului Bistriţa.
Deşi a fost cu iz electoral, megakarokele bistriţean a reuşit să aducă mii de tineri pe Pietonal, care au cântat piese cunoscute precum "Drumurile noastre toate", "Dacă pleci" sau " Living next door to Alice". În public au fost împărţite 40 de microfoane, aşa că toată lumea a putut cânta sau urla pe melodii ale căror versuri au fost proiectate pe un ecran mare. Alături de bistriţeni au cântat şi membrii trupei Cassa Loco dar şi invitaţii serii, Kamelia şi George Hora. De asemenea, a venit la Bistriţa şi trupa Akcent, surpriza serii. Specific unui eveniment cu nuanţă electorală, "pauza publicitară" dintre melodii a fost umplută de reclama cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu, sub sloganul "Învingem împreună". Nu au lipsit de la distracţie nici reprezentanţi de seamă ai PSD din judeţ, precum deputatul Emil Radu Moldovan, senatorul Dan Prunea sau primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan. Alături de ei au cântat în public şi soliştii Nicolae Cioană, Anuţa Motofolea şi Alexandru Pugna, împreună cu tinerii social – democraţi şi liberali din judeţ.
Iulia STUPINEAN