Asociația composesorală Măguri, care gestionează 2.000 hectare de păduri din Munții Apuseni, a dat în judecată o firmă specializată în construirea de microhidrocentrale pe cursurile râurilor naturale din munți, SC ATS Energy Rece SRL. Firma, care este controlată de băieți deștepți din energie, depozita deșeuri și balastru pe un teren al asociației. Instanțele clujene au decis să respingă plângerea asociației composesorale și să lase firma să își facă de cap pe terenul respectiv. 

Asociația Composesorală Măguri deține o suprafață de de 1939,93 ha de fond forestier în Munții Apuseni. În 2020, reprezentanții asociației au  deschis un proces împotriva firmei ATS ENERGY RECE SRL pentru că această societate a depozitat, în sânul naturii, moloz. Firma se ocupă de construcția de microhidrocentrale pe râurile de munte. În baza unei convenții istorice, denunțate de asociație, societatea comercială arunca moloz și balastru pe două terenuri care aparțin acestui composesorat.

Reprezentanții asociației au notificat firma în mai multe rânduri să ridice deșeurile respective, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Din acest motiv au dat societatea în judecată.

În replică, reprezentanții firmei au transmis  instanței că cei de la composesorat nu au indicat terenul în mod concret și că, de fapt, cererea de chemare în judecată este greșit formulată pentru că ea nu este una de revendicare sau evacuare.

De asemenea, ei au mai spus că firma are un acord prin care i se permite depozitarea materialului rezultat din excavații.

În replică, reprezentanții composesoratului au arătat că acordul respectiv fusese denunțat unilateral din martie 2019, printr-o notificare trimisă pe adresa firmei ATS Energy Rece. Ei au mai arătat că nu au avut cunoștință despre convenția respectivă. Conducerea Asociației Composesorale Măguri s-a schimbat în anul 2014, iar actuala conducere nu a avut cunoștință de acest document.

Mai mult, reprezentanții composesoratului au formulat, prin intermediul unui executor judecătoresc, o notificare prin care au cerut ca firma să elibereze terenul.

De asemenea, până când nu au fost dați în judecată, reprezentanții firmei nu au dat niciun semn de viață.

Pe de altă parte, cei de la ATS Energy Rece spun că nu au fost notificați în niciun fel, adresa fiind emisă la o adresă greșită. 

”Notificarea despre care face vorbire reclamanta nu a fost comunicată, fiind indicată o adresă eronată, respectiv etajul 3, nu etajul 5 În fapt, după cum a arătat și în prima întâmpinare, nu a primit niciodată această notificare, fiind vorba de un bloc cu foarte multe scări și apartamente, corespondența pierzându-se frecvent. În al doilea rând, lecturând conținutul acestei notificări depuse în probațiune de reclamanta, se poate remarca cu ușurință că nu face nicio minimă referire la raporturile contractuale existente între părți, fiind o sumă de amenințări de natură penală, fără niciun suport legal”, se arată în poziția firmei.

Judecătoarea Ursu a preferat să păstreze molozul în natură

Procesul a fost deschis la Judecătoria Huedin și dosarul a fost judecat de URSU Adina Roxana. Ea a decis să respingă plângerea făcută de reprezentanții composesoratului și, implicit să lase terenul ocupat cu molozul provenit din excavări.

În motivarea dată de judecătoarea Ursu se arată că ”emiterea unui proces-verbal de punere în posesie nu echivalează nici cu reconstituirea, nici cu stabilirea dreptului de proprietate asupra unui teren. Copiile hotărârilor Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, depuse la dosar nu sunt de natură a duce instanța la o concluzie diferită.

De altfel, procesul-verbal numărul 9 din 13.12.2006 se referă la teren forestier înscris în amenajamentul silvic, cu indicarea unor denumiri toponimice diferite de cele menționate în acțiunea modificată de reclamantă. Mai mult, denunțarea unui contract nu poate fi implicită ci trebuie să fie expresă, mai ales când partea se prevalează de o notificare în acest sens iar notificarea depusă la dosar în copie nu cuprinde nici o referire la denunțarea unui contract cu executare continuă ci doar opoziția reclamantei la anumite acte imputate pârâtei și solicitarea unei sume de bani cu titlul de echivalent al lipsei de folosință”, arată motivarea.

De asemenea, ea a găsit mai multe hibe în cadrul demersului făcut de composesorat. ”Notificarea se referă doar la denumiri toponimice, fără coordonate precise sau dimensiuni, număr tarla sau parcelă, număr topografic ori vecinătăți care să permit identificarea. Raportat la cuprinsul notificării și la lipsa dreptului de proprietate sau a vreunui alt drept al reclamantei asupra imobilului de a cărui proprietate reclamanta se prevalează, instanța va concluziona, pe de o parte, că nu se poate reține denunțarea unilaterală a unei convenții, astfel cum pretinde reclamanta, iar pe de altă parte, că nu există vreun temei pentru care reclamanta să permită sau să interzică pârâtei desfășurarea anumitor activități pe un teren asupra căruia aceasta nu deține nici un titlu”, se mai arată în motivarea judecătorului.

Sentința dată de judecătoarea Ursu a fost menținută și de completul de judecători a Tribunalului Cluj format din DOICA Alin-Florin și TATU Dorin.

Ce face firma ATS Energy Rece? Activiștii din mediu spun că mutilează Munții Apuseni

Firma ATS Energy Rece este administrată de Sorin Bădău, care deține și un pachet de părți sociale de 60%, alături de societatea Energo Proiect SRL (40% din pachetul de părți sociale), deținută tot de Bădău.

Însă prin această societate s-au perindat oameni de afaceri cunoscuți din Cluj Napoca care sunt asociați cu Gabriel Cârlig, de la Jolidon, Eugen Bâlc, unul dintre fondatorii astral, Silviu Prigoană, etc.

În cadrul firmei au gravitat SCHIOPU VICTOR ADRIAN și Dorin Săcară care, împreună cu Sorin Bădău, au fost norocoșii beneficiari ai retrocedărilor frauduloase făcute de ANRP.  spre exemplu, Șchiopu a primit de la Agenția condusă de Crinuța Dumitrean, persoană pusă în funcție de Emil Boc, aproape 30 de milioane de lei.

Înainte de a fi administrată de Bădău, această societate a fost condusă de  TEODORESCU ALEXANDRU IOAN, iar acționarul majoritar era compania RNV INFRASTRUCTURE SRL, printre acționarii căreia se regăsea și Teodorescu. El  face parte din cercul de afaceri al lui Lucian Bădescu, fiul fostului general SRI, Dumitru Bădescu. La rândul lui, Bădescu a făcut afaceri cu energie cu fiul lui Gheorghe Ștefan. zis Pinalti, fostul primar din Piatra Neamț, condamnat în primă instanță la trei de închisoare în dosarul Microsoft, dar și cu liderul PNL, Alina Gorghiu.

Potrivit site-ului iest.ro, recent, Compania ATS Energy are în proiect să construiască pe valea Someșului Rece două microhidrocentrale, în situația în care în 2006 cursul superior al râului Someşul Rece a fost inclus în aria protejată de situl Natura 2000. ATS a obţinut în 2009, un acord de mediu prin care i se recunoaşte dreptul de a construi pe Someşul Rece 5 astfel de construcţii.

Firme pentru salba de microhidrocentrale

În 2012, conform datelor din Registrul Comerţului, ATS Energy a fost divizată în 7 societăţi clonă, fiecare dintre ele fiind responsabilă pentru proiectele hidroenergetice de pe un râu. Există, deci, un ATS Energy Amic pentru Arieşul Mic, ATS Energy Amare pentru Arieşul Mare, ATS Energy Ribiţa pentru râul Ribiţa, afluent al Crişului Alb, un ATS Energy Bistra pentru Valea Bistrei, ATS Energy Buduşel pentru pârâului Buduşel (Bistriţa-Năsăud) şi un ATS Energy Rece pentru Someşul Rece, precum şi ATS Poşaga (Alba) şi ATS Ocoliş parte din ATS Energy Invest. “Crearea unor societăţi comerciale de dimensiuni mai mici corespunzător celor 7 proiecte investiţionale ale societăţii ce se divizează va permite un management mult mai eficient şi adaptat la nevoile fiecărui proiect, dar şi răspunsuri mai rapide la reacţiile şi mişcările pieţei”, se argumentează în proiectul depus la Registrul Comerţului Cluj.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.