Jurnalistul Marius Buga, acuzat că a întreţinut în mod repetat relaţii sexuale cu un minor instituţionalizat, rămâne în arest preventiv, a decis, joi, Tribunalul Dâmboviţa.
Conform portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Dâmboviţa a respins definitiv ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Marius Buga împotriva deciziei de arestare preventivă pronunţate de Judecătoria Târgovişte, notează Agerpres.
Jurnalistul este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, fiind acuzat că a întreţinut în mod repetat relaţii sexuale cu un minor instituţionalizat, având cunoştinţă despre faptul că acesta are vârsta mai mică de 16 ani.
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte se instrumentează un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin.1 şi 4 lit. b şi e din Codul penal, constând în aceea că în repetate rânduri, în perioada cuprinsă între vara anului 2021 şi data de 05.02.2023, a întreţinut acte sexuale orale şi anale cu un minor, cunoscând că acesta are vârsta mai mică de 16 ani şi profitând de situaţia vădit vulnerabilă a persoanei vătămate, datorată faptului că era instituţionalizat într-o casă de tip familial şi nu beneficia de sprijin material şi emoţional din partea părinţilor. La data de 07.02.2023 s-au efectuat mai multe percheziţii domiciliare pentru descoperirea şi strângerea de probe în scopul probării infracţiunii”, se arăta într-un comunicat de presă al Parchetului.