Miercuri,16 septembrie, de la ora 14.00 a avut loc o şedinţă de analiză şi concluzii, convocată de prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Cristian Florian, cu scopul de a evalua problemele legate de reabilitarea Drumul Naţional 17. În comunicatul de presă emis se menţiona faptul că: "ziariştii vor putea participa la începutul şedinţei, la expunerea de motive şi la prezentarea participanţilor la lucrări". De fapt, mass-media locală a putut asista maxim 5 minute cât a durat "discursul" prefectului după care au fost poftiţi să… plece.
Întrucât în viziunea prefectului Cristian Florian, mass-media are timp suficient să "se plimbe haihui", jurnaliştii bistriţeni au fost invitaţi, miercuri, să asiste la o "bucată" dintr-o şedinţă de lucru, dar… nu mai mult de 5 minute. Zis şi făcut, prefectul Cristian Florian şi-a expus discursul: "Bine ne-am regăsit în formula aceasta, într-o nouă şedinţă de lucru. După cum ştiţi s-au inventariat toate problemele ridicate de reabilitarea Drumului Naţional 17. De la un capăt la celălalt al judeţului ne-am deplasat împreună cu toţii pentru a le vizualiza, am lăsat un timp de răgaz de o săptămână pentru constructor, pentru firmele de consultanţă, pentru dumneavoastră, domnilor primari, pentru cei de la drumurile naţionale pentru a veni cu soluţii la problemele pe care împreună le-am identificat. De asemeni, cu dumneavostră cei de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie am analizat oportunitatea de a mări limita de viteză de la 50 de km/h la 70, acolo unde posibilităţile de drum ne permit acest lucru, am identificat zonele care pot pune în pericol perticipanţii la trafic, ca de exemplu, pe unele porţiuni de drum, lipsa parapeţilor de protecţie. Eu zic să trecem la analiza punct cu punct a fiecărei probleme, urmând ca acolo unde deja s-au găsit soluţii, să le notăm urmând ca apoi să le şi monitorizăm pentru a fi puse cu siguranţă în practică.(…). Ce vă rog pe dumneavostră (presa) să ne daţi voie şi îngăduinţă ca să putem intra în dezbateri, urmând ca de exemplu mâine să venim şi cu informaţii referitor la tot ce s-a discutat în această şedinţă de lucru, de fapt venim cu concluzii. Vă mulţumesc mult!.", a precizat prefectul Cristian Florian.
Aşadar, cât priveşte dezvăluirea problemelor reale cu care se confruntă şoferii ce tranzitează DN 17 rămâne o enigmă, cel puţin până când prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud va considera de bun augur să fie făcute şi publice.
Iulia STUPINEAN