U.S. Air Force Airman Jodi Lange, 20th Medical Support Squadron, poses for an illustration photo depicting an abused woman silenced by her abuser as a result of sexual assault, Shaw Air Force Base, S.C. March 25, 2012. Studies show that men, women and children of all ages, races, religions, and economic classes can be and have been victims of sexual assault. (U.S. Air Force photo by Airman 1st Class Ashley L. Gardner/ Released)

O tânără de 26 de ani, mamă a doi copii, de patru și cinci ani, a fost snopită în bătaie, în mai multe rânduri de către concubinul ei, Leon Ceteraș. Bătăile aveau loc și în fața copiilor care pe lângă faptul că erau îndoctrinați că mama lor nu îi iubește, mai erau și ei agresați. Sătulă de calvar, femeia a depus mai multe plângeri împotriva bătăușului și a obținut ordine de restricție. Leon nu le-a respectat, astfel că a ajuns să fie condamnat la 6 ani de pușcărie și la plata unor despăgubiri către copii în valoare de 20.000 euro. Însă, Curtea de Apel Cluj a anulat sentința și a dispus rejudecarea procesului.

Alina C, o clujeancă în vârstă de douăzeci și ceva de ani, a avut ghinionul să îl cunoască pe Ceteraș Leon cu care are doi copii: un băiat și o fată. El era un tip care fusese eliberat condiționat din închisoare, dar care părea dispus să își continue viața alături de ea și de copii. Însă, a fost doar prima impresie pentru că, la scurt timp după ce s-au născut copiii au început petrecerile îmbibate în alcool și bătăile.

Văzând situația în care se afla, Alina i-a făcut plângere la poliție pentru violență în familie și, ulterior a obținut ordine de protecție împotriva lui Leon. Însă, bătăile au crescut în intensitate, de multe ori fiind agresați chiar și copiii, care aveau patru și cinci ani. Astfel că, agresorul a ajuns în fața judecătorilor, iar la Judecătoria Cluj a fost condamnat la 6 ani 4 luni 499 zile închisoare, iar față de cei doi copii a fost pus să plătească daune de 20.000 euro.

În actul de sesizare a instanței, se arată calvarul la care a fost supusă tânăra femeie.

”(…)În perioada 17.07.2018 – 14.12.2018, iar în noaptea de 15/16.12.2018, inculpatul Ceteraș Leon a agresat-o fizic pe concubina sa, pe persoana vătămată Alina C. pe care a lovit-o cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a coastelor, a trântit-o la sol, unde a continuat să o lovească inclusiv în zona inghinală, a împiedicat-o să iasă din cameră, continuând să o lovească, iar apoi a luat o rangă de sub pat şi a lovit-o cu aceasta pe persoana vătămată în zona coastelor, peste picior şi în zona stângă a capului, pentru ca apoi să se urce deasupra persoanei vătămate, şi să o strângă cu mâinile de gât, cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijiri medicale”. Pe fetița de 5 ani ”a agresat-o în diferite împrejurări, lovind-o cu o coadă de mătură şi cu pumnul în burtă, peste cap, peste spate şi peste gură; a expus-o pe minora violenţei intrafamiliale prin agresiunile săvârşite în prezenţa acesteia împotriva persoanei vătămate Alina C.; a expus-o pe minora conflictelor familiale cu o frecvenţă, intensitate şi severitate crescută, care afectează multiple arii de funcţionare a minorei”.

I-a făcut pe copii să creadă, potrivit actelor de la dosar, că el decide dacă îi va lăsa să trăiască sau nu și i-a expus ”unui mediu familial extrem de instabil, marcat de consum de alcool abuziv, ostilitate, agresivitate verbală, atât prin ton cât şi prin conţinut, şi limbaj injurios, aspecte care a generat un nivel crescut de insecuritate emoţională, emoţiile minorei organizându-se în jurul fricii, a furiei, a sentimentelor de neîncredre, a îndoielii că nevoile sale vor fi satisfăcute”.

Rejudecarea dosarului pentru ca agresorul să fie încadrat la tentativă de omor

Mama agresorului și o parte din membrii familiei lui le repetau sistematic copiilor, care nu erau lăsați să meargă la grădiniță, că mama lor nu îi iubește și că vrea să îi părăsească. Nemaiputând să suporte calvarul prin care trecea, tânăra femeie a apelat la ajutorul unei organizații care se ocupă de protecția femeilor abuzate și a reușit să găsească un loc într-un adăpost din București. Pentru a îi convinge pe cei apropiați că Alina C și-a părăsit familia, membrii familiei lui Leon au mers la poliție și au declarat că femeia a fugit de acasă. Pe de altă parte, agresorul o suna constant și o amenința cu moartea.

Ajuns în fața judecătorului, Leon Ceteraș nu a recunoscut comiterea infracţiunilor, arătând că totul este o minciună, că părţile civile ar sări la el, dacă ar fi prezente în sala de judecată. El a negat că ar fi lovit-o pe persoana vătămată, ori pe părţile civile, că ar fi fost agresiv verbal cu aceştia.

În decembrie anul trecut el a contestat condamnarea primită și procesul a ajuns să se judece la Curtea de Apel Cluj.

Aici, instanța a decis rejudecarea dosarului pentru ca agresorul să fie încadrat la infracțiunea de tentativă de omor.

”Se apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la infracţiunea de  violenţă în familie este nelegală, pentru următoarele motive: (…) În speţă, acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, ceea ce înseamnă că punerea în mişcare nu era condiţionată de existenţa unei plângeri prealabile din partea persoanei vătămate depusă în termenul legal de 3 luni şi, deci, că nu putem discuta despre incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 157 din Codul penal, respectiv a cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale prev. de art. 16 alin. 1 lit. e din Codul penal. Drept urmare, soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de violenţă în familie pe motiv de lipsă plângere prealabilă (o plângere prealabilă depusă după expirarea termenului legal de 3 luni de la data aflării despre săvârşirea faptei este considerată că nu există, deci lipseşte) este greşită, ceea ce înseamnă că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu. Conform art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute prin actul de sesizare se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond. Rejudecarea de către această instanţă şi nu direct de către instanţa de apel se dispune datorită principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală. Principiul dublului grad de jurisdicţie este prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi presupune că orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Dacă inculpatul ar fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie direct de către instanţa de apel el nu ar beneficia de un grad de jurisdicţie (cel de la fond, căci hotărârea instanţei de apel prin care s-ar stabili pentru prima dată o eventuală pedeapsă pentru infracţiunea de violenţă în familie este definitivă), ceea ce înseamnă că principiul ar fi încălcat. Prin urmare se vor admite apelurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi inculpatul Ceteraș Leon şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. Probele administrate în cauză rămân valabile, rejudecarea vizând readministrarea probelor considerate esenţiale şi determinante pentru soluţionarea cauzei, cu precizarea că dacă din acestea vor reieşi indicii că încadrarea juridică a faptei de exercitare de lovituri asupra persoanei vătămate Alina C. la data de 15.12.2018 ar trebui să fie cea de tentativă de omor, raportat la intensitatea loviturilor, zonele vizate de lovituri şi numărul acestora, respectiv urmările loviturilor, se va proceda la declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj”, arată motivarea Curții de Apel Cluj.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.