Jocurile de noroc distrug vieți: „S-a ajuns și la sinucidere”. O nouă campanie vrea eliminarea reclamelor dedicate acestora

O nouă campanie ia amploare (sau cel puțin încearcă, așa cum se întâmplă cu toate inițiativele sănătoase din țara noastră) – eliminarea reclamelor TV care fac referire la jocurile de noroc. Jocurile de noroc distrug familii, vieți, atrăgând tot mai mulți oameni în mirajul că se vor îmbogăți peste noapte, până când ajung în pragul dependenței și ajung chiar să își vândă casele ca să poată continua să pluseze la aceste jocuri.

Deși dependența și repercusiunile pe care le creează jocurile de noroc sunt subiecte adesea dezbătute (ba chiar, de multe ori, criticate) în spațiul TV, ironia face ca spoturile publicitare care ne încântă mai apoi privirile și tentațiile să ne trimită chiar în gura balaurului.

Din păcate, mare parte a populației este manipulată de reclamele TV – și, deși tendința noastră este adesea de a lua în râs astfel de constatări și avertismente, efectele se văd la nivel psihologic, după cum ne-a explicat și psiho-terapeutul Adina Becheș:

„Când vorbim despre jocurile de noroc, vorbim în mod clar despre o dependență, care trebuie tratată la fel de serios ca tot ce intră în sfera dependențelor – alcool, substanțe psihoactive, mâncatul compulsiv etc. Din păcate, ne confruntăm cu situații care fac tot mai multe victime. Sigur că inițiativa de a lansa o campanie care urmărește scoaterea reclamelor dedicate jocurilor de noroc e un pas înainte. Dar va mai fi mult până va fi și pusă în aplicare, dacă va fi. Efectul acestor reclame este extrem de nociv pentru mintea umană și începe să își facă efectul la cei care se află într-o situație disperată, sau cărora pur și simplu le-a surâs ideea și li s-a părut distractiv. În niciun caz nu trebuie să judecăm, aceasta fiind, de obicei, greșeala principală, care-l aruncă pe individul în cauză în depresie. Vedeți, noi, oamenii, ne-am dezvoltat acest spirit justițiar, conform căruia avem puterea de a cântări și de a decide cine merită ajutor sau compasiune și clasicul «și-a făcut-o cu mâna lui, cine l-a pus». Atât în cazul unui om care, de exemplu, nu mai reușea să își plătească ratele la bancă și a apelat la jocurile de noroc ca să salveze casa în care locuiește familia sa, cât și în cazul unuia care a încercat o dată, de distracție, apoi a doua oară, a treia oară, și tot așa, până nu s-a mai putut opri, vorbim despre o victimă. Ambii sunt victime. Și, odată cu ei, și familiile lor, nevoite să treacă prin acest procedeu dureros. S-a ajuns și la sinucidere. Nu este o glumă. Am avut fel și fel de cazuri. Într-un timp, venea la terapie un tânăr de doar nouăsprezece ani, care a spus că se afla în cabinetul meu doar pentru că l-a obligat iubita lui, amenințându-l cu despărțirea. Ce făcea de fapt acest tânăr? Pe lângă faptul că nu mai frecventa școala, inventa diverse motive și scuze să la ceară părinților bani, ba chiar le fura noaptea din bani. Unde credeți că mergeau acei bani? Bineînțeles, la aparate. Apoi, la alcool. Fiindcă o dependență nu vine niciodată singură. De obicei, ce se învârte în sfera asta, vine la pachet cu altele, adesea cei care au probleme cu jocurile de noroc au și cu alcoolul. Și ce e cu atât mai îngrijorător e că tot mai mulți tineri ajung și ei victime ale acestor dependențe. Și refuză orice fel de ajutor, atât din partea familiei, dar mai ales ideea de a face terapie. Șocul psihologic e foarte mare. Iar felul în care societatea îi stigmatizează și pune la zid pe cei care se confruntă cu aceste probleme nu face decât să le alimenteze ideea că lumea lor, în cazul acesta, a jocurilor, e cea mai bună. Fiindcă așa se întâmplă când te confrunți cu o dependență. Simți că lucrul respectiv e singurul care îți mai poate aduce alinare, acționează, de cele mai multe ori, ca oxitocina, motiv pentru care e normal să vrei mai mult și să te întorci. Nu toate cazurile se termină tragic, dacă există dorința de reabilitare, acceptarea și conștientizarea situației în care se află individul în cauză. Dar e nevoie de multă muncă, deschidere și de sprijinul celor dragi”.

Mai mult decât atât, doamna Becheș a pus accentul mai ales pe numărul halucinant de tineri care ajung să se confrunte cu astfel de dependențe. După cum știm, tinerii sunt primii care iau contact cu orice, primii care au posibilitatea să încerce orice și cei care și sunt cei mai predispuși să o facă. Vorbim de categoria de vârstă care este cea mai expusă.

Apoi, bineînțeles, urmează categoriile de persoane vulnerabile, motiv pentru care ceea ce fac aceste spoturi publicitare intră direct la categoria „mârșav și josnic”. Practic, această societate permite orice fel de reclamă la dependență, indiferent de repercusiunile pe care aceasta le are. Totuși, nimeni nu se arată deranjat, atâta vreme cât banii continuă să se miște. Sunt oameni care au câștigat o sumă infimă la jocurile de noroc și, pentru că și-au dorit mai mult, au rămas fără casă.

Campania a fost lansată de Călin-Dinu Zamfirescu:

„Vă rog să faceți demersurile legale pentru interzicerea reclamelor la TV pentru jocurile de noroc.

Am mai scris despre nesimțirea și omniprezența reclamelor pe tv la jocurile de noroc. Am devoalat și complicitatea unui stat căruia îi pasă doar de impozitele aferente veniturilor din jocurile de noroc și care ignoră conștient consecințele dramatice ale acestor reclame asupra familiilor jucătorilor.

Astfel, în timp ce dependenții de jocuri de noroc își destramă relațiile, se înstrăinează pe zi ce trece, devin tot mai singuratici sau se sinucid pe capete, sarabanda reclamelor deșănțate care te invită să-ți faci praf economiile la pariuri sau păcănele a depășit o barieră a celui mai elementar bun simț: te asigură, subliminal, că vei avea o relație de vis cu partenera ta, dacă devii jucător (!?).

Că firmele din domeniul jocurilor de noroc (o afacere de multe miliarde de dolari!) ar face orice pentru a-și maximiza profiturile murdare, pot să înțeleg, deși le dezavuez din tot sufletul. Dar că reprezentanții statului acceptă o complicitate mizerabilă, tolerând aceste reclame, în condițiile în care a reacționat demult prin programe naționale, concertate la o dependență mult mai soft – cea de țigări, este de neacceptat”.

Alexandra Neagu