Cine ar paria acum pe castigatorul alegerilor parlamentare din 6 decembrie ar dovedi ca are mult curaj sau o doza de nebunie. La fel de nebunesc ar fi si un pariu pe viitoarea majoritate parlamentara. Incertitudinea uriasa care planeaza asupra scorurilor si ierarhiilor se explica prin doi factori: rata scazuta a participarii asteptate si valul al doilea al pandemiei care testeaza capacitatea de raspuns a institutiilor in toata Europa.
Desi liberalii si-ar dori sa ramana in pole position la al patrulea rand de alegeri (si ultimul inainte de 2024) de dupa prabusirea PSD, nimeni nu le mai poate garanta locul fruntas. S-au intamplat prea multe dupa memorabilul scrutin europarlamentar din 2019. Furia electorala s-a pierdut in fundal, dubla criza (economica si sanitara) risca sa inverseze directia emotiei colective. Peisajul politic e completamente schimbat fata de imaginea idilica de dupa prezidentiale, optimismul si increderea se topesc de la zi la zi.
La alegerile locale, PSD a aratat un usor reviriment, prin forta primarilor. Ba chiar s-a apropiat amenintator in clasamente de partidul lui Orban. Pare evident totusi ca PSD nu mai are resurse de crestere. Primarii au tras pe dreapta, se pregatesc de iarna si de vremuri grele, insa nu e deloc exclus ca partidul lui Ciolacu, frumos cosmetizat si igienizat inainte de parlamentare, sa termine pe primul loc. Depinde mai mult de cat va scadea PNL in preferintele electoratului decat de forta social-democratilor, in mod clar vlaguiti de disputele interne si de cei trei ani cu Liviu Dragnea.
USRPLUS pare sa stranga randurile si electoratul din vremurile paradisiace ale anului 2019. In functie de prezenta la vot, scorul ar putea fi cu doi in fata, insa slaba reprezentare in mediul rural poate constitui o piedica serioasa in calea atingerii obiectivului. In orice caz, USRPLUS e principalul benficiar al dezamagirii care ameninta sa bage la apa PNL la aceste alegeri.
Cam asta e tot ce putem spune azi despre rezultatul votului. Despre aliantele mosite din acest rezultat s-ar putea vorbi mai multe, cu conditia sa ne pastram mintea deschisă.
1. O alianță PNL-UDMR-PMP
Desi este visul mai nou al unui grup de liberali care s-au trezit peste noapte „crestini si conservatori”, realizarea lui pare tot mai indepartata. In primul rand pentru ca PNL ar avea nevoie de un scor la urne de cel putin 35% (35% fiind insuficient). Evident, preferinta n-are legatura cu niciun fel de afinitati ideologice sau religioase, este vorba doar de eliminarea oricarui partener mai intransigent, dornic sa se desprinda de guvernarile paguboase ale tranzitiei. Nu doar scorul PNL face putin probabila o asemenea coalitie, ci si scorul PMP, undeva la marginea pragului de eligibilitate de 5%. In tot cazul, o asemenea coalitie, aparent „tricolora”, ar fi avantajoasa pentru liberali si pentru ca PMP va fi usor inghitit prin absorbtie sau la bucata. Ar fi totusi o majoritate la limita, bazata pe loialitatea UDMR, care se termina acolo unde incep reformele si integritatea in functii publice. In plus, orice idee de organizare administrativ-teritoriala, astazi trambitata de Orban, va fi sugrumata din fasa de obsesiile etnice ale partidului lui Hunor.
2. O alianță PNL-USRPLUS (eventual și cu PMP)
Scorurile dupa redistribuire ar putea sa produca o coalitie stabila de 52-54%, fara pretentii de reforme constitutionale. Daca PMP ar trece pragul de 5%, tot ar mai fi nevoie si de UDMR pentru o majoritate de aproape doua treimi. O guvernare cu patru partide nu e neaparat una care sa se anunte eficienta, insa macar primii doi ani (cei mai grei) i-ar trece cu bine. Rezistenta in PNL e inca mare la orice intovarasire executiva cu alianta condusa de Barna si Ciolos. PNL face diferenta intre vorbe si fapte, atunci cand vine vorba de depolitizarea administratiei, USRPLUS insa nu stie de gluma, iar liberalii au multe guri de hranit si ambitii politice mari pentru 2024. Un scor de peste 20% pentru USRPLUS devine insa extrem de constrangator pentru PNL si lasa deci o marja mica de manevra grupurilor din partid care vor sa acapareze cat mai multa putere in stat, spre beneficiul clientelei.
O alianta PSD-PNL
Desi pare azi utopica, ea nu trebuie exclusa din capul locului. Declaratiile sforaitoare despre „adversari politici traditionali” nu tin loc de luciditate si nici nu sunt conforme realitatii din teren, cata vreme electorat mai conservator si crestin decat al PSD nu exista in Romania. Deci s-ar putea implini visul de compatibilitate al factiunii din PNL care vrea sa stea la masa cu politicieni adevarati care jura cu o mana (cea care nu fura) pe Biblie. Dar dincolo de ironii, o coalitie PSD-PNL ar putea sa asigure stabilitatea unei guvernari puternice si, cine stie, data fiind orientarea noii conduceri PSD (mai cerebrala decat cea dinainte), chiar o reforma profunda, combinata cu satisfacerea micilor interese clientelare. Pentru PSD n-ar fi totusi varianta ideala, caci e posibil sa vedem si ProRomania in Parlament, care nu trebuie decat sa astepte rabdator sfarsitul ciclului de patru ani pentru a capitaliza pe partea stanga a spectrului politic. In ce conditii s-ar putea ajunge la o asemenea mare coalitie? Daca PSD ar termina cursa pe primul loc, de exemplu, desi trebuie spus ca PSD e destul de izolat ca sa poata forma o coalitie majoritara, chiar fiind pe primul loc. Sau daca USRPLUS ar lua un scor mai mare decat al PSD si ar emite deci pretentii pe care liberalii sa nu le poata onora.
Oricum ar fi, pentru a analiza viabilitatea unei viitoare coalitii la guvernare trebuie sa luam in calcul provocarile primului an de guvernare, adica 2021.
Cu un deficit de aproape 10%, cu o criza sanitara care se va prelungi si la anul, in ciuda primelor vaccinuri care deocamdata nu injecteaza decat putin optimism, e nevoie de o guvernare cat mai credibila, care sa acopere segmente cat mai diferite ale populatiei. Increderea va fi cuvantul cheie anul viitor, caci autoritatile vor trebui sa convinga romanii sa se vaccineze si sa le explice si de ce masca trebuie purtata si dupa vaccinare, vor trebui sa-i convinga ca deficitul bugetar si datoria publica au adus deja finantele tarii la cota de avarie si ca, intr-un fel sau altul, ele trebuie diminuate progresiv in urmatorii trei ani. Oricat de tare s-au oparit politicienii la declaratiile (e drept, un pic rautacioase, fiind facute in plina campanie) economistului-sef al BNR, problema reducerii cheltuielilor (sau cresterii veniturilor) e una arzatoare si nu va admite niciun fel de amanari si bandajari.
Problema pusa de Lazea e una rationala. Sa maresti veniturile inseamna sa cresti taxe si impozite (caci imbunatatirea colectarii ramane doar o fraza de campanie). Sa cresti taxe si impozite acum inseamna sa sufoci o economie si-asa subrezita de carantinari succesive Asadar, ca ne place sau nu, tot la reducerea cheltuielilor publice (total deraiate dupa guvernarea PSD) ajungem. Iar aici, Lazea scoate in evidenta o dilema simpla: disponibilizari masive din aparatul bugetar, care vor ingrosa numarul somerilor proveniti din sectorul privat, sau reducerea salariilor prin reducerea saptamanii de lucru? N-o sa aflam dezlegarea in aceasta campanie, altfel anemica si monomaniacala, dar dupa 6 decembrie, cand bugetul pe anul viitor va fi pus pe masa, o dezlegare va trebui sa fie data.
Care dintre cele trei variante de mai sus ar putea rezista cu succes acestor provocari, pierzand cat mai putin capital politic? Si care ar putea sa profite de oportunitatea urmatorilor trei ani pentru reforme structurale durabile? Raspunsul la aceste doua intrebari va trebui sa il ofere Klaus Iohannis pe 7 decembrie.
Autor: Sebastian Lăzăroiu
