"Perla" staţiunii până în urmă cu doar câţiva ani, Teatrul de Vară din Mamaia a ajuns în paragină, imaginea fiind una cu adevărat dezolantă. Cum ajungi în fosta zonă comercială, atracţia staţiunii, unde este amplasat teatrul, te "îmbie" o mireasmă greu de suportat, asemeni canalelor din zona Gării de Nord a Capitalei. Dacă, pe dinafară, clădirea încă arată aşa cum o ştim, în momentul în care intri în culise, te înfiori: fotolii jupuite, vopsea căzută, lucruri abandonate, uşi scoase din balamale, toaleta fiind focarul principal de infecţie. Greu de crezut, dar aici încă se mai ţin concerte.
Chiar la intrare, ne-au "întâmpinat" trei fotolii jupuite şI, la doi paşi distanţă, nişte saltele de pat care folosesc, probabil, copiilor străzii, peste noapte. Situaţia devine cu atât mai dramatică în cabina artiştilor care este, pur şI simplu, devalizată. Oglinzile în care înainte se aranjau toate doamnele muzicii uşoare româneşti sunt acum sparte şI acoperite de un strat de-un deget de praf, iar celelalte încăperi sunt burduşite cu tot felul de obiecte aruncate de-a valma. Punctul culminant a fost, de departe, toaleta. Încă din prag, drumul ne-a fost oprit de o baltă imensă de urină stătută, imposibil de traversat, din cauza adâncimii de câţiva centimetri. Chiuvetele sunt sparte, WC-urile sunt jalnice, iar microbii îşi fac de cap, transformând totul într-un adevărat focar de infecţie, ce poate fi foarte periculos. Greu de imaginat, dar în acest spaţiu demn de un ghetou încă au loc spectacole, pe scena Teatrului de Vară Mamaia urcând artişti cu nume grele ale muzicii de petrecere, precum Jean de la Craiova şI Carmen Şerban. De altfel, ultimul spectacol a avut loc chiar vineri seara. Pe lângă aceste condiţii imposibil de suportat, artiştii se spun şI periocolelor de accidentare. Surse dintre reprezentanţii organizatorilor Festivalului Mamaia ne-au dezvăluit că starea jalnică în care se află teatrul i-a determinat să aleagă alt loc pentru desfăşurarea acestui eveniment: "Dacă agăţam vreun reflector pe undeva, e posibil să ne cadă în cap. Nu se mai pot face evenimente de anvergură, dar ştiu că acolo încă se mai desfăşoară şuşe", a declarat acesta, pentru CANCAN.
Sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.