andarmii Postului Montan din Rodna au ajutat ieri, 2 februarie 2009, un grup de 30 de elevi să ajungă la o cabană situată în apropierea taberei şcolare din Valea Blaznei. Cei 30 de copii însoţiţi de profesori veneau din localitatea  Ocniţa, Teaca şi intenţionau să petreacă câteva zile la aer curat în zona menţionată.

Din cauză că autocarul care i-a transportat pe copii i-a lăsat la o distanţă de circa 9 km de locul în care doreau să ajungă, aceştia şi-au continuat drumul pe jos. Fiind încărcaţi cu multe bagaje, drumul fiind înzăpezit, acest lucru a început să devină destul de greu. Norocul lor a fost acela că jandarmii montani se aflau într-o acţiune de patrulare în zona respectivă.

Ajutorul a fost de bun augur, cu atât mai mult cu cât, printre copii, se afla o fetiţă care suferă de diabet şi o profesoară care avea probleme medicale de sănătate şi care deja întâmpinau greutăţi mari la deplasare. Imediat ce şi-au dat seama că cei mici nu mai pot căra bagajele către cabana la care doreau să ajungă, jandarmii i-au urcat pe o parte dintre aceştia alături de bagaje în ARO-ul din dotare, şi i-au condus către locaţia precizată, repetând acest traseu până i-au transportat pe toţi.
Cei 30 de copii şi însoţitorii lor vor fi ajutaţi şi la întoarcere de jandarmii montani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.