În cadrul programului ”Școala în siguranță!” pentru prevenirea violenţei în rândul elevilor, a traficului şi consumului de substanțe ce le pot afecta sănătatea, precum şi conştientizarea riscurilor asociate celor două fenomene, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Bistrița-Năsăud au desfăşurat încă o activitate preventivă dedicată de această dată elevilor Colegiului Tehnic Grigore Moisil Bistrița.
Astfel, vineri 15 martie, jandarmii au organizat activităţi educativ – preventive la care au participat elevi din clasele a IX a din cadrul unității de învățământ -studii liceu și profesională.
Potrivit IJJ Bistrița-Năsăud, în cadrul programului, jandarmii au informat elevii cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării, a bullyng-ului, a consecințelor legale ale faptelor antisociale, precum și cu privire la traficul şi consumul ilicit de droguri și alte substanțe psihoactive.
Prin discuţiile purtate cu elevii s-a urmărit identificarea unor modalități de diminuare a stărilor conflictuale dar şi dezvoltarea capacităților de soluționare non-violentă a conflictelor în rândul minorilor care manifestă comportamente antisociale.
În cadrul întâlnirii, jandarmii le-au adresat elevilor și o serie de recomandări pentru siguranța acestora:
- adoptarea un comportament civilizat, fără a se lăsa influenţați de cei din jur şi fără să manifeste agresivitate în atitudine sau limbaj;
- solicitarea ajutorului părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi îi șicanează, izolează, umilesc, jignesc, etc.
Siguranța elevilor atât la școală precum și în alte medii reprezintă o prioritate pentru forțele de ordine, scopul fiind acela de a avea o activitate şcolară desfășurată în cele mai bune condiții