În perioada 25-27 septembrie jandarmii au intervenit în sprijinul populaţiei şi pentru asigurarea unui climat de ordine publică pe raza judeţului şi a municipiului Bistriţa, aplicându-se în acest interval de timp, sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.300 de lei. Amenzile au fost aplicate de către jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa, ai Secţiei de Jandarmi Năsăud, de către jandarmi din cadrul Postului Staţiune Balneară SîngeorzBăi şi Postului de Jandarmi Montani Piatra Fântînele.

Abaterile constatate şi sancţionate au fost cele legate de nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991, pentru sancţionarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată. Astfel a fost sancţionat consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat, provocarea şi participarea efectivă la scandal şi tulburarea liniştii publice. Totodată, la acest sfârşit de săptămână jandarmii au intervenit la unul din hipermarketurile din municipiu, deoarece o femeie care se afla în magazin, în loc să pună în coş produsele alese de pe rafturi, a încercat să le sustragă fără a le prezenta şi achita la casa de marcat. Pe numele femeii au fost întocmite actele de constatare şi sesizare, pentru infracţiunea de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.