Jaful secolului, acțiune ca în filme. „Evident că erau cetăţeni români”

O bandă de români a furat, în anul 2017, cărți și manuscrise din Marea Britanie, în valoare de 2, 5 milioane de lire sterline. La patru ani de la acțiunea îndrăzneață de la Feltham, au fost date publicului informații surprinzătoare. Planul spargerii a fost explicat, zilele trecute, de către jurnaliștii de la The Guardian.

„Totul a mers conform planului. Târziu, în seara zilei de 29 ianuarie 2017, Daniel David şi Victor Opariuc au parcat şi s-au îndreptat către depozitul vamal Frontier Forwarding din Feltham, aflat la mai puţin de o milă de Heathrow. După ce au tăiat o gaură în gard, oamenii s-au îndreptat spre partea laterală a clădirii şi au escaladat un perete până la acoperiş. Acolo, au tăiat un luminator şi s-au lăsat pe rafturi în interiorul clădirii. Alarmele antiefracţie din depozit au rămas inactive; bărbaţii evitaseră cu atenţie declanşarea senzorilor de mişcare poziţionaţi de uşi”, relatează jurnaliştii britanici. Odată ajunşi înăuntru, cu mai multe iscoade postate în jurul zonei industriale din jur, bărbaţii nu s-au grăbit. În următoarele cinci ore şi 15 minute, au rupt lacătele de pe cutiile depozitare şi au aşezat obiectele în 16 valize mari luate din interiorul depozitului. Bărbaţii au scăpat în acelaşi mod în care intraseră: prin luminator şi înapoi în noapte.

Omul de afaceri care a pierdut jumătate din colecţia sa: „Bunurile erau asigurate, nu este o chestiune de bani”  

Aproximativ 12 ore mai târziu, Alessandro Meda Riquier a primit un telefon de la compania sa de transport maritim. Riquier se afla acasă în Italia, când a aflat că 52 de cărţi valoroase care trebuiau să fie în drum spre un târg important din SUA au fost furate. Riquier a fost unul dintre cei trei comercianţi de cărţi afectaţi de furt. În total, au fost luate în jur de 240 de cărţi şi manuscrise, inclusiv lucrări de Sir Isaac Newton, Galileo, Leonardo da Vinci şi pictorul spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco de Goya. Valoarea totală a fost estimată la peste 2,5 milioane de lire sterline.

Riquier a sunat imediat la Antiquarian Booksellers Association, un organism comercial pentru comercianţii de cărţi rare din Marea Britanie, oferind detalii despre articolele furate. Parcurgând lista cărţilor lipsă, se gândi la timpul necesar pentru formarea colecţiei. Cu treisprezece ani înainte, renunţase la o carieră în drept pentru a-şi continua pasiunea pentru colecţionarea de cărţi. „La un moment dat din viaţa mea profesională am spus:„ Nu mai vreau să fiu avocat ”, a declarat el jurnaliştilor de la The Guardian. „Vreau ceva care să-mi ofere mai multă satisfacţie.” Riquier petrece luni întregi analizând cărţi înainte de a negocia pentru achiziţionarea lor. „Am început de la zero”, spune el. Acum, mai mult de jumătate din stocul său dispăruse. Colecţia a fost asigurată, dar aceasta a fost doar de consolare limitată. „Nu este o chestiune de bani”, spune el. Articolele furate nu erau lucruri pe care să le poţi „cumpăra chiar după colţ”.

Poliţist: „spargerea a fost opera unor profesionişti”    

Din punct de vedere istoric, hoţii de cărţi sunt de două tipuri. În primul rând, există custozii necinstiţi, cei care îşi exploatează accesul privilegiat pe care-l au la comorile literare ale lumii. În iunie anul acesta, Gregory Priore, arhivist la Biblioteca Carnegie din Pittsburgh, a fost condamnat pentru furtul a peste 300 de cărţi rare şi alte artefacte despre care se estimează că valorează în jur de 6 milioane de lire sterline. Apoi, există academicienii – sau, cel puţin, cei care mărturisesc un interes academic în textele pe care vor continua să le fure. În 2009, autorul iranian Farhad Hakimzadeh a fost condamnat pentru furtul de pagini din 150 de cărţi rare la bibliotecile Bodleian şi cele britanice, introducând un bisturiu în sălile de lectură pentru a elimina hărţi şi ilustraţii pentru colecţia sa personală. În anul următor, William Jacques, absolvent al Universităţii Cambridge, supranumit „Tome Raider”, a fost închis pentru o serie de furturi din biblioteca Royal Horticultural Society. Jacques şi-a săvârşit furturile de-a lungul mai multor luni, făcându-şi abonament la bibliotecă sub un nume fals, înainte de a ieşi cu cărţi rare ascunse sub sacou. „Ceea ce ilustrează aceste cazuri este că furtul de cărţi este o crimă lentă şi repetitivă. Furturile au loc de obicei de-a lungul multor ani. Uneori, cărţile sunt luate pentru plăcerea personală a hoţului. Alternativ, semnele de identificare sunt eliminate şi cărţile sunt vândute înainte ca cineva să observe că lipsesc. Dar jaful de la Feltham a fost diferit. Mai mulţi experţi mi-au spus că nu-şi pot aminti o crimă similară, în care sute de cărţi fuseseră furate cu îndrăzneală într-o spargere extrem de specializată. David Ward, ofiţer de cartier al poliţiei Hounslow, care a fost însărcinat să investigheze cazul, a ştiut imediat că spargerea a fost opera unor profesionişti. „Au făcut-o cu un anumit grad de fineţe”, spune el. „O modalitate mai puţin sofisticată ar fi doar de a deschide o uşă. Dar, evident, asta ar declanşa alarme. Intrarea prin tavan, deşi era destul de periculoasă, era cel mai sigur mod de a nu fi detectaţi. ” În timpul anchetei, Ward şi colegii săi au urmărit 50 de ore de înregistrări video de supraveghere CCTV, identificând în cele din urmă două maşini folosite la spargere, iar primele informaţii au fost obţinute din datele privind asigurările vehiculelor.

„A devenit evident că oamenii pe care îi căutam erau cetăţeni români”  

„A devenit evident că oamenii pe care îi căutam erau cetăţeni români”, spune Ward. „Dar ei nu apăreau în registrele noastre privind infractorii.” La aproximativ două săptămâni după spargere, Ward a primit un telefon de la un ofiţer superior la poliţia naţională română. Ward a ascultat în timp ce bărbatul povestea informaţii care legau raidul de o bandă de crimă organizată care opera din România. În urma apelului, cele două forţe au deschis o anchetă comună.  

În lunile următoare, ofiţerii au legat raidul de la Feltham de o serie de alte spargeri la depozite comerciale din Marea Britanie. În altă parte, hoţii furaseră mai degrabă electronice de mare valoare decât cărţi. Dar spargerile au purtat toate caracteristicile unei echipe de profesionişti. Pe măsură ce amploarea activităţilor bandei a început să fie dezvăluită, cazul a fost preluat de echipa criminalistică specială a poliţiei metropolitane, condusă de inspectorul detectiv Andy Durham, iar Ward s-a alăturat echipei pentru a ajuta la anchetă. Primul lor obiectiv a fost să încerce să prevină alte infracţiuni de acest gen. „A existat un risc continuu pentru Londra şi Marea Britanie din partea acestui grup organizat”, spune Durham. „Dar celălalt obiectiv principal a fost recuperarea acestor cărţi.” Asta însemna să ne confruntăm cu o întrebare fără precedent: ce ar putea dori o bandă de crimă organizată cu o mulţime de cărţi rare?  

Fostul şef al echipei de artă şi antichităţi a Scotland Yard: „A fost o spargere bine executat. Jos pălăria” La fel ca mulţi dintre colegii din vechea şcoală,  detectivul Dick Ellis poate detecta o spargere bine executată. „Acesta a fost una dintre acestea, fără îndoială”, spune el. „Jos pălăria pentru ei”. Ellis, fostul şef al echipei de artă şi antichităţi a Scotland Yard, a investigat numeroase furturi culturale de profil în timpul carierei sale de 30 de ani. În 1994, a recuperat „The Scream” de Edvard Munch, la trei luni după ce tabloul a fost furat dintr-un muzeu norvegian. Acesta a fost un final fericit rar. Ellis spune că rata de recuperare pentru operele de artă furate este mai mică de 5%. „Este extrem de scăzută”. Potrivit lui Ellis, furtul de cărţi a suferit o evoluţie în ultimii 10-15 ani. „Înainte de aceasta, furtul de manuscrise şi cărţi rare era neobişnuit şi deseori comis de oameni care aveau acces la acestea”, spune el, cum ar fi bibliotecarii şi academicienii. Însă cu fiecare nou jaf ajuns în lumina reflectoarelor a crescut gradul de conştientizare a faptului că cărţile rare sunt suficient de valoroase pentru a merita să fie furate. La un moment dat, „Oamenii şi-au dat seama că acestea erau o ţintă relativ uşoară”, spune Ellis. Şi a fost doar o chestiune de timp până când criminalii organizaţi au descoperit o oportunitate. Hetty Gleave, partener la firma de avocatură „Hunters Law” şi specialist în dreptul artei şi al bunurilor culturale, spune că riscurile pe care le prezintă cărţile rare au necesitat mai mult timp să fie recunoscut decât decât în alte părţi ale sectorului cultural. „Cărţile nu au apărut cu adevărat pe radar în acelaşi mod în care au apărut obiectele de arta furate”, spune ea, „parţial pentru că este nevoie de mult timp ca oamenii să observe că au dispărut”.  

Cum s-a gândit banda de români să vândă cărţile  

Cum se aştepta banda să vândă obiectele jefuite, în condiţiile în care cunoştea valoarea lor de patrimoniu? „Este o întrebare bună, deoarece ceea ce a fost furat a fost atât de rar încât nu ai fi putut să mergi la un târg de carte oriunde în lume şi să le poţi vinde”, spune Ellis. Arta vândută pe piaţa neagră tinde să aducă până la 10% din valoarea sa de piaţă deschisă, adaugă el. Şi, deşi operele de artă furate au fost utilizate în tranzacţiile dintre bande, „nu cred că lumea interlopă s-ar implica în tranzacţionarea cărţilor în acelaşi mod ca şi în cazul obiectelor de artă” Faptul că cărţile furate în Feltham ar fi uşor identificabile a fost un motiv pentru a da speranţă cu privire la recuperarea lor. Ofiţerii poliţiei metropolitane se temeau de un rezultat diferit. Pe măsură ce ancheta a progresat, au apărut dovezi care sugerează legături între bandă şi o notorie familie de criminali români. Informaţiile furnizate de poliţia română au sugerat că familia a furat anterior tablouri valoroase şi se credea că aceste tablouri au fost arse atunci când banda a simţit că forţele de ordine strâng plasa din jurul lor. „Deci, da”, spune Durham, „cu siguranţă a trebuit să fim foarte atenţi”.

300 de ofiţeri au făcut percheziţii în Anglia, Italia şi România  

În primele ore ale zilei de 25 iunie 2019, Durham şi Ward s-au alăturat colegilor din Poliţia română şi cea italiană la un centru de comandă Europol din Rotterdam. Peste 300 de ofiţeri au fost desemnaţi să caute 45 de adrese în cele trei ţări. În Rotterdam, în cameră era un aer de frământare, în timp ce ofiţerii aşteptau nervos să vadă cum se vor desfăşura raidurile. „A fost foarte interesant”, spune Durham.

La ora 4 dimineaţa, la Londra, poliţia a început percheziţiile, iar Durham şi Ward au început să bifeze numele suspecţilor pe măsură ce au apărut ştirile despre arestări. „Am găsit marea majoritate a oamenilor pe care speram să îi găsim”, spune Durham. Până la sfârşitul operaţiunii, 15 bărbaţi erau în custodia poliţiei. La una dintre proprietăţi, ofiţerii au găsit o cutie care se potrivea cu descrierea celor luate de la Feltham, dar nu existau semne ale cărţilor furate.

Durham spune că a fost întotdeauna o şansă ca cărţile să fie recuperate în acea zi. În schimb, ofiţerii s-au întors la muncă urmărind noi piste. În săptămânile de după primele arestări, alţi trei membri ai bandei au fost reţinuţi. În ianuarie 2020, Cristian Ungureanu, unul dintre cei mai înalţi membri ai bandei, a fost reţinut la Torino. De fiecare dată, suspecţii erau cu mâinile goale. La începutul anchetei, Riquier, comerciantul de carte italian, era plin de speranţă.

„La început mi-am spus:„ Probabil că vor recupera cărţile ”, spune el. Pe măsură ce cazul se prelungea, totuşi, optimismul său se clătina. Aşa cum poliţia s-a temut de probabilitatea recuperării cărţilor, Riquier a luat în considerare alte scenarii. Se întreba dacă cărţile vor rămâne ascunse zeci de ani. Uneori îşi imagina cărţile arse într-o grămadă de cenuşă. „Chiar dacă aş fi fost plătit de compania mea de asigurări”, spune el, „acesta ar fi cea mai rea situaţie pe care mi-o pot imagina”.

Treisprezece bărbaţi au fost în cele din urmă acuzaţi de infracţiuni legate de o serie de spargeri  comerciale în Marea Britanie, inclusiv raidul de la Feltham. Doisprezece au pledat vinovaţi. În septembrie anul acesta, cu două săptămâni înainte ca banda să fie condamnată, poliţia naţională română a percheziţionat o casă din nord-estul ţării. Ascunse într-o groapă de ciment sub podea, au găsit peste 200 de pachete învelite individual. La scurt timp după raid, Ward l-a sunat pe Riquier. „Am veşti bune pentru tine”, a spus el.

12 infractori condamnaţi  

Doisprezece bărbaţi au fost condamnaţi până acum la mai mult de 48 de ani de închisoare pentru rolul lor în spargeri. În timpul procesului, instanţa a auzit cum membrii bandelor au zburat în Marea Britanie din România, apoi bunurile furate au fost scoase din ţară de diferiţi indivizi. Valul de raiduri realizat de bandă a fost rezolvat parţial prin analiza dovezilor ADN găsite la locul unor spargeri – o bară de metal de la Feltham, o cutie de băuturi în Southall, o sticlă de lapte pe jumătate terminată în Milton Keynes. De cele mai multe ori, au fost furate produse electronice. O singură spargere a implicat furtul cărţilor rare. Poate că asta a fost motivul pentru care banda a fost prinsă. Furtul unor astfel de proprietăţi culturale de înalt nivel a determinat alocarea resurselor şi unui nivel de cooperare internaţională care probabil nu s-ar fi angajat niciodată pentru a investiga câteva laptopuri lipsă. Cu toate acestea, există o mulţime de întrebări fără răspuns despre caz. Jurnaliştii îl întreabă pe Durham de ce momentul recuperării cărţilor a fost atât aproape de sentinţa finală de condamnare. A fost aceasta o coincidenţă? Durham râde. „Nu, nu este o coincidenţă”, spune el. Dar el refuză să ofere mai multe detalii, afirmând doar că raidurile s-au bazat pe informaţii. Într-o declaraţie de presă emisă de Eurojust, agenţia UE pentru cooperare poliţienească transfrontalieră, a sugerat că arestarea lui Ungureanu în ianuarie a fost un punct esenţial al anchetei, descriindu-l drept „stăpân” şi afirmând că „arestarea şi colaborarea sa au fost decisive pentru succesul acestei importante operaţiuni comune ”. Solicitată să confirme dacă acesta a fost cazul, poliţia Met a declarat într-o declaraţie: „Nu vom confirma şi nici nu vom nega dacă vreun inculpat a asistat poliţia cu ancheta”.

Au rămas întrebări fără răspuns    

De asemenea, rămâne neclar cum ştia banda unde şi când să lovească. Cărţile trebuiau depozitate la depozit doar pentru un weekend. „Presupunerea firească era să credem că este un fel de muncă din interior”, spune Ward. Ofiţerii au urmat acea linie de anchetă, dar nu au găsit nimic. „Am analizat cu atenţie toate aceste posibilităţi”, spune Durham. „Nu am reuşit niciodată să o rezolvăm. Şi speram că unul dintre inculpaţi ar putea fi amabil să ne spună după arestare şi trimitere în judecată, dar până acum nu a fost aşa. ” Dacă banda avea în minte un cumpărător pentru cărţi, se pare că tranzacţia nu a avut loc niciodată. Dick Ellis sugerează o altă posibilitate: faptul că banda a acţionat la pont despre locaţia cărţilor, dar nu a luat în considerare niciodată cum vor fi aduse pe piaţă. „Nu s-au gândit: „Cum le vindem acum? ”, Spune el. „Şi asta mi-ar sugera că aceştia sunt criminali profesionişti s-au implicat într-o zonă cu care nu sunt familiarizaţi şi nu au ştiut de fapt ce să facă cu produsul final.” Ellis este plin de laude pentru anchetă şi recuperarea cu succes a cărţilor. Dar avertizează, de asemenea, că nu va fi ultima dată când cărţile antice atrag atenţia bandelor. „Sunt de colecţie. Au o valoare ”, spune el, „prin urmare, vor fi vizate ”. În dimineaţa zilei de 19 octombrie, Alessandro Meda Riquier a ajuns la Biblioteca Naţională Română. De asemenea, au fost prezenţi Andy Durham şi David Ward, colegii lor din poliţia română şi alţi doi comercianţi de cărţi cărora li s-au furat obiecte în jaful din Feltham. Pe parcursul a două zile, dealerii au catalogat cărţile şi au evaluat starea lor. Din aproximativ 240 de cărţi furate, patru lipseau încă, potrivit poliţiei. Una din trei suferise un fel de pagube. Riquier a simţit că rezultatul ar fi putut fi mult mai rău. La întoarcerea din România el a spus: „Toată lumea a fost fericită. A fost sfârşitul unei poveşti lungi.”

sursă – Adevarul