Conducerea MAI a trimis înştiinţat structurile subordonate că, începând cu data de 1 iulie 2009, nu se mai plătesc compensaţiile lunare de chirie, sporul de fidelitate şi nu se mai decontează cheltuielile de transport. În urmă cu câteva luni, măsuri similare au lovit Armata, aceasta fiind prima structură din Sistemul naţional de apărare, unde s-a aplicat metoda de reducere a cheltuielilor bugetare.

Văzând că metoda merge,guvernanţii au aplicat-o cu perseverenţă în continuare. Au fost tăiate sporuri la Justiţie, iar acum a fost „operat MAI”.
La Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud (IPJ BN), măsura a produs primele reacţii. Oamenii au început să murmure, la început mai pe la colţuri, apoi şi la vedere.

După Armată a urmat Poliţia

Metoda cea mai eficace de a lovi un bugetar este reducerea câştigurilor salariale. Diminuarea cu 20-25%, aşa cum se preconizează, a salariilor poliţiştilor lovit tot personalul poliţiei bistriţene. Aceleaşi reduceri au fost operate şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, etc.

Avem un guvern care de câteva luni se învârte în jurul crizei, precum câinele în jurul cozii. Este comportamentul celui mai ticălos patron, care îşi bate joc de proprii angajaţi, sau ca un ospătar de speluncă ordinară faţă de nişte clienţi rău platnici. Guvernul a întocmit nota de plată şi s-a hotărât că ea trebuie achitată de cei mai săraci bugetari. A fost lovită în prima fază „Marea Mută” – Armata, care şi ea a mai comentat pe ici pe colo, dar în cele din urmă a acceptat situaţia, iar apoi a venit rândul Poliţiei Române.
În Guvernul României, există cu siguranţă două ministere, care nu au de a face cu criza şi cu recesiunea – Tineretului şi Sportului şi cel al Turismului. Acolo se cheltuiesc şi dispar banii în adevărate găuri negre. Desigur, sportul şi turismul este important în orice ţară, dar înainte de orice trebuie să ai o Poliţie care să asigure siguranţa şi protecţia cetăţenilor. Apoi faci şi sport şi turism. Iar într-o ţară normală, aceste activităţi ţin mai mult de sectorul privat. Între timp, pe ministereasa Tineretului şi Sportului a prins-o remuşcarea şi şi-a depus demisia. Dar, acolo este o altă mâncare de peşte.

Nemulţumirile cresc

Criza economică şi recesiunea asaltează practic uşa IPJ BN. Oamenii legii, mai pe la colţuri, pe holuri şi coridoare, încep să murmure şi spun că nu mai sunt motivaţi să combată infracţionalitatea. Multe posturi de poliţie din judeţ au rămas fără femei de serviciu, în urma unei decizii de încetare a contractelor de muncă, iar poliţiştii se tem că se vor trezi cu salarii înjumătăţite, fără benzină pe maşinile de serviciu şi ore suplimentare neplătite. Pentru a-şi asigura curăţenia la locul de muncă, poliţiştii au găsit deja soluţii: la unele posturi de poliţie se face chetă din banii personali pentru a plăti o femeie care să facă curăţenie cel puţin o dată pe săptămână. Criza şi recesiunea a lovit implacabil şi în cotele de combustibili alocate pentru fiecare autoturism de intervenţie. Dacă lucrurile vor urma acest trend, vom vedea pe mulţi poliţişti pietoni, dar cu implicaţii incalculabile pe linia îndeplinirii atribuţiunilor de serviciu şi implicit a asigurării siguranţei cetăţeanului. Ce li s-ar mai cere acestor oameni să renunţe, în condiţiile în care fiecare birou din cadrul IPJ BN a fost igienizat şi adus la nişte standarde de secol 21 pe banii proprii ai poliţiştilor? Au dat bani din propriul buzunar să-şi modernizeze birourile, dar şi pentru achiziţionarea de mobilier, unii chiar şi-au adus calculatoarele de acasă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. În mod normal, fiecare poliţist ştie când vine la muncă, dar aproape niciodată când pleacă acasă. Activităţile specifice impun acest lucru. Un poliţist de la „Investigaţii criminale” ori de la „Ordine publică”, în nicio situaţie nu va putea lăsa o anchetă baltă, pe motiv că au trecut cele opt ore de muncă. Adesea, numărul orelor de muncă creşte la 10 sau 12 ore sau mai mult. Ele, în mod firesc, se numesc ore suplimentare. Conform legii, acestea ar trebui plătite, dar cum nu sunt bani se foloseşte o altă metodă – poliţistului i se dă multe ore libere sau chiar o zi. Însă, de fiecare dată nu beneficiază de aceste clipe libere, deoarece sarcinile multiple pe care le au de îndeplinit şi care au termene precise de rezolvat, nu permit acest lucru.

Desconsiderare totală

Poliţiştii mai au şi sporuri de pericol, de antenă şi alte asemenea adăugiri, care nu fac altceva decât să ridice la un anumit nivel de atractivitate o meserie care devine pe zi ce trece mai periculoasă şi nu cu nu prea multă căutare. Prin tăierea unor sporuri, există riscul ca unii agenţi de poliţie să încaseze între patru şi opt sute de lei. Munca de poliţist a ajuns să fie desconsiderată şi să devină de râsul lumii şi, pe bună dreptate, te întrebi dacă mai există vreo categorie profesională, care să fie plătită cu asemenea salarii, privată de drepturi, cu familia în pericol, îmbolnăviri, şi o rată a mortalităţii ridicată.

În orice ţară civilizată, infracţionalitatea nu poate fi stopată cu salarii de mizerie, pentru că automat se va aplica principiul „ei se fac că ne plătesc, iar noi ne facem că muncim”. Toată lumea la nivel declarativ doreşte să existe corectitudine şi cinste în poliţie, dar prin aceste măsuri Guvernul nu face decât să încurajeze corupţia. Există un risc extraordinar ca România să ajungă o ţară în care legea să fie făcută de infractori. Că s-a ajuns aici, aproape nu mai este nicio mirare. Într-o intervenţie pe care primul ministru al României, Emil Boc, a făcut-o pe un forum specializat, „Semper Fidelis”, pe la începutul lui 2009, se putea anticipa uşor situaţia în care a ajuns Poliţia Română. Referindu-se la economiile pe care intenţionează să le facă la buget, Emil Boc spunea, vis-a-vis de situaţia MAI, că acestea vor viza reducerea cheltuielilor de personal, iar acest lucru se va materializa prin eliminarea unor sporuri şi stimulente. La acea dată, primul ministru a susţinut în mod special reducerea cu maximum 55% a îndemnizaţiei de conducere, care va fi plătită numai după stabilirea unor criterii clare şi precise. Referitor la sporul de antenă, el a menţionat că acesta va fi acordat numai în acele situaţii în care există un pericol real pentru sănătatea personalului, iar practica generalizată de acordare a 10% la toată lumea ar fi greşită. Referindu-se la stimulentele băneşti, încă de atunci primul-ministru arăta că din „nefericire nu vom putea fi la fel de generoşi, aşa cum a fost sistemul public în anii trecuţi”.

Cotele de carburanţi, reduse la jumătate

Reducerea drastică a cotelor de carburanţi este una din problemele mari cu care se confruntă poliţiştii din IPJ BN. Cotele de benzină aproape au ajuns să fie înjumătăţite, aşa se face că de la 10-12 bonuri de benzină lunar, în valoare de 50 de lei fiecare, posturile de poliţie au ajuns să primească 5-6 bonuri pentru fiecare maşină, ceea ce înseamnă combustibil în valoare de 300 lei. Cu această raţie poliţistul trebuie să patruleze în aria sa de competenţă, iar dacă este la un post de poliţie aflat într-o comună de la capătul judeţului şi mai trebuie să vină cel puţin o dată pe săptămână la Judeţ, este de înţeles cât ajunge cota alocată. Poliţiştii, desigur, au găsit şi soluţii pentru a contracara această problemă, a lipsei de carburanţi – scot pe zi ce trece tot mai puţine maşini în teren. Acest lucru înseamnă mai puţină cunoaştere a situaţiei operative, mai mulţi infractori şi infracţionalitate mai ridicată. Faptul că vedem mai mulţi poliţişti patrulând „per pedes”, face pe unii oficiali din MAI să spună că din stradă se văd mai bine infractorii şi faptele antisociale.

Sindicaliştii au fost de acord doar cu anumite reduceri

Surse neoficiale din cadrul celor două sindicate ale poliţiştilor bistriţeni au declarat Gazetei de Bistriţa că membrii de sindicat sunt de acord, în principiu, cu reducerea salariului de merit, a sporurilor de conducere şi de excelenţă, dar sub nicio formă nu sunt de acord cu tăierea, chiar temporară a sporului de fidelitate, de antenă, hrană etc.
În anul 2008, salariul net al unui agent de poliţie debutant a fost de 804 lei, iar al unui ofiţer debutant de 1.065 lei. Un agent de poliţie cu o vechime de 10 ani are salariul de bază de 1.210 lei, la care se adaugă sporul de fidelitate de 10%, sporul pentru condiţii deosebite de 30%, sporul de confidenţialitate, pentru cei care lucrează cu documente secrete, de 8%, rezultând un venit brut de 1.912 lei, din care se scad impozitele şi rămân 1.489 lei. La această sumă se mai adaugă 672 lei norma de hrană, rezultând un venit net de 2.161 lei. Tăierea preconizată de sporuri va înjumătăţi practic aceste câştiguri salariale. Repercusiunile vor fi imense şi se va crea o adevărată criză de personal. De asemenea, vor fi foarte mulţi cei care vor dori să se pensioneze înainte de termenul legal, deoarece doresc să iasă cu o pensie mai mare. La ora actuală se pare că în Poliţie există un deficit de 10.000 posturi la nivel naţional, iar pe măsură ce veniturile poliţiştilor vor scădea, deficitul de personal va creşte considerabil. Pe termen lung, pe linia siguranţei şi ordinei publice va fi un dezastru.

 
 
Zaharia Cotoc

1 COMENTARIU

  1. mai intai sa recunoastem ca ar trebui pusi un pic mai mult la munca de catre sefii lor. in rest, OK, da-le salarii mici si o sa iasa dezastru! in mod obiectiv, nu vad de ce si-ar pune un politist viata sau sanatatea in pericol pentru 800-1200 lei. ca sa nu mai spunem ca sunt si prea putini, practic un politist tine locul la 2. e clar, in conditiile astea trebe sa cerem legi ca in america, sa ne putem cumpara arme cu buletinul din primul magazin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.