Zece unităţi de alimentaţie publică – baruri, discoteci, restaurante – au fost verificate, săptămâna trecută, de pompierii bistriţeni, cu privire la îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu.

În cazul tuturor celor 10 obiective verificate au fost depistate deficienţe, însă unul dintre acestea prezenta probleme grave de siguranţă, astfel că a fost aplicată o amendă de 500 lei.

 

Pe parcursul săptămânii trecute, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud a desfășurat activități de control la 10 obiective din zona administrativ teritorială (localităţile Bistriţa, Năsăud, Nimigea şi Bichigiu), care au destinația de “alimentaţie publică” (club, discotecă, restaurant etc.), informează ISU BN.

„Cu prilejul controalelor inopinate executate între orele 23.00 – 03.00, în intervalul 04-06.03.2016, au fost constatate 19 deficiențe în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu, nouă operatori economici fiind sancționați cu “Avertisment”, iar un operator economic a fost sanţionat cu amendă în valoare de 500 lei (improvizaţii la instalaţiile electrice). Restul deficienţelor au putut fi remediate pe timpul controalelor, astfel încât activitatea să se desfăşoare în condiţii de siguranţă pentru participanţi”, precizează sursa citată.

 

În condiţiile în care numărul unităţilor de alimentaţie publică din Bistriţa-Năsăud este ridicat, ISU BN atrage atenţia că în perioada următoare vor continua verificările.

 

(sursa foto:radiounirea.ro)

 

1 COMENTARIU

  1. Cate discoteci ,cluburi au autorizatie de functionare ISU in judetul nostru? TOATE FUNCTIONEAZA LA CAPACITATE MAXIMA SI FARA PROBLEME…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.