Un bărbat de 74 de ani din Uriu riscă ani grei de închisoare după ce, în vara acestui an și-a ucis propriul fiu, cu un cuțit. Bătrânul se enervase că fiul său era prieten bun cu Bachus și era mai tot timpul aburit de aburii alcoolului, și nu contribuia la cheltuielile din gospodărie.

Alexandru Andraș își va trăi se pare ultimii ani din viață după gratii, după ce și-a ucis fiul. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud l-au acuzat de omor în forma violenței în familie și la două luni după comiterea faptei l-au trimis în judecată. După încă o lună, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde dosarului, astfel că în acest moment cauza este judecată pe fond la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Alcoolul, sămânța de scandal

Drama a avut loc într-o seară de la începutul lunii iunie anul acesta, în Uriu când fiul lui Alexandru Andraș s-a întors acasă beat criță. Iar bătrânul Andraș a început să-l certe. Se pare că nu era prima dată, mai ales că bătrânul era supărat că fiul său își cheltuia banii pe alcool, nu și pe cele trebuincioase în gospodărie.

În acea seară de iunie, conflictul verbal începuse undeva în jurul orei 20.00, însă la un moment dat situația părea că se liniștise, Andraș junior plecând în camera sa. După aproape două ore, a ieșit cu o sticlă de bere în holul casei, astfel că atunci când bătrânul a dat iar ochii cu el, scandalul s-a reluat.

În timp ce se certau, bătrânul, care era în bucătărie, s-ar fi simțit amenințat de fiul său, astfel că a pus mâna pe un cuțit și a lovit. Nu doar o dată, ci de două ori. Ambele lovituri au fost însă fatale, Andraș jr. fiind înjunghiat prima dată în inimă, iar mai apoi în plămân. Când și-a dat seama ce a făcut, bătrânul a ieșit afară din locuință și a dat alarma printre vecini ca să cheme o ambulanță.

“În data de 05.06.2024, în jurul orei 20.00, reţine procurorul, victima (…) s-a întors la domiciliu, aflându-se din nou sub influenţa băuturilor alcoolice, iar între aceasta şi inculpat, care se afla şi el sub influenţa alcoolului, a intervenit un conflict verbal, în care inculpatul i-a reproşat printre altele că victima ar fi consumat o conservă de fasole pe care inculpatul o cumpărase.

Pe fondul acestui conflict verbal, în jurul orei 21.50, victima (…), care se afla puternic sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 4,04 %o alcool pur în sânge, l-ar fi ameninţat cu moartea pe inculpat, în timp ce victima ținea în mână o sticlă de bere și se afla în holul locuinţei, iar inculpatul se afla în bucătărie. Pe fondul acestei ameninţări, inculpatul Andraș Alexandru a reacționat deplasându-se câțiva pași şi luând de pe masa din bucătărie un cuțit cu lungimea lamei de 10 cm, pe care l-a ţinut în mâna dreaptă cu lama în jos şi s-a întors spre victimă căreia i-a aplicat 2 lovituri puternice cu lama cuţitului, o lovitură în zona superioară stângă a toracelui, care a penetrat cavitatea ventriculului stâng al inimii şi o lovitură în zona latero-toracic stânga care a penetrat lobul pulmonar, lovituri prin care i-a cauzat victimei leziuni traumatice grave. Inculpatul a împins-o pe victimă prin uşa deschisă înspre camera sa, victima căzând la podea pe spate, în cameră, agonizând.

Observând acest aspect şi gravitatea situaţiei, inculpatul a ieşit din locuinţă să anunțe vecinii despre cele întâmplate pentru a solicita o ambulanţă (…). La scurt timp au fost alertaţi şi martorii (…) care s-au deplasat la locuinţa victimei şi au constatat că aceasta este inconştientă, având o pată de sânge în zona pieptului, motiv pentru care martorul (…) a apelat SNUAU 112 la ora 21.54, solicitând un echipaj medical”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

A recunoscut crima

Odată cu ambulanța, la locuința lui Andraș au ajuns, bineînțeles, și polițiștii, care l-au încătușat și dus la audieri. În fața anchetatorilor, bătrânul și-a recunoscut fapta, dar a susținut că s-a simțit amenințat de fiul său atunci când acesta s-a apropiat de el cu sticla în mână, s-a speriat că va fi lovit, astfel că a pus mâna pe cuțit și a lovit la nimereală. Acuzat fiind de omor, Andraș a fost arestat preventiv, măsura fiind menținută și în prezent.

“Fiind audiat în calitate de suspect, Andraș Alexandru a recunoscut comiterea faptei şi a precizat cu privire la modalitatea comiterii faptei, că în timpul conflictului, victima s-a dus la ea în cameră, de unde s-a întors având în mână o sticlă de bere cu care s-a apropiat amenințător de suspect și l-ar fi amenințat că îl omoară de ce i-a reproşat că nu dă niciun leu în casă, suspectul susținând că s-a speriat și a luat în grabă de pe masă un cuţit pe care l-a ţinut în mâna dreaptă cu lama în jos şi a lovit înspre el la nimereală, aplicându-i o lovitură în zona pieptului şi o altă lovitură înspre lateral, după care a împins victima înspre camera ei, iar victima a căzut pe podea. Fiind audiat în calitate de inculpat, Andraș Alexandru şi-a menţinut declaraţia dată în calitate de suspect, a recunoscut comiterea faptei şi a menţionat că nu a intenţionat să îl omoare pe fiul său, însă a comis fapta deoarece a crezut că fiul lui îl va lovi cu sticla conform ameninţării”, se mai arată în rechizitoriu.

Procurori: Inculpatul a acţionat cu intenţie directă

Procurorii spun însă că loviturile de cuțit nu au fost “la nimereală”, mai ales că între cei doi era o distanţă de câţiva metri buni. În plus, unul dintre martorii din dosar a declarat că atunci când l-a întrebat pe bătrânul Andraș de ce a comis o astfel de faptă, acesta a răspuns că a făcut ce trebuia să facă demult.

“Apărarea inculpatului Andraș Alexandru potrivit căreia a lovit cu cuţitul la nimereală pe fondul amenințărilor adresate de victimă, apreciază procurorul în cuprinsul rechizitoriului, nu este veridică, întrucât ulterior, cu prilejul reconstituirii, inculpatul a indicat că s-a deplasat câţiva metri până la masă de unde a luat cuţitul după care s-a deplasat câţiva metri până la victimă şi i-a aplicat două lovituri în piept, aspecte care denotă că inculpatul a acţionat cu intenţie directă la comiterea faptei exact în modalitatea în care aceasta s-a consumat. (…)

Din declarația martorului (…) a reieşit aspectul relevant că după comiterea faptei, martorul l-a întrebat pe Andraș Alexandru de ce a făcut asta? iar acesta a răspuns că «a făcut ce trebuia să facă mai demult»”, se mai arată în document.

Anchetatorii mai spun  că în momentul comiterii faptei și bătrânul Andraș se afla sub influența alcoolului, el având, conform buletinului de analiză toxicologică, o alcoolemie de 0,61%o în sânge.

Pentru fapta de omor, pedeapsa este cuprinsă între 10 și 20 de ani de închisoare, la care se mai adaugă o pătrime din maximul special. Chiar dacă pedeapsa poate fi una mare, în cazul lui Andraș s-ar putea să conteze faptul că și-a recunoscut fapta, dar și vârsta acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.