Procurorii DNA se succes și se-nvârtesc încercând să scape cumva în a da răspunsurile cerute de avocații lui Ioan Ovidiu Mureșan, Roberto Hasnăș și Leon Cloșcă, cu privire la interceptările efectuate în cauză. Avocații celor doi inculpați vor să dovedească implicarea Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) în instrumentarea dosarului penal, astfel că au depus mai multe solicitări în instanță pentru desecretizarea protocoalelor dintre DNA și respectivul serviciu de informații, asta în condițiile în care pe rolul instanțelor de judecată au fost și mai sunt dosare cu situații similare, în care judecătorii au admis desecretizarea respectivelor documente. Și încet încet reușesc să îi bage pe cei e la DNA în corzi.


Citește mai multe detalii despre acest subiect în ediția tipărită a Gazetei de Bistrița.

1 COMENTARIU

  1. D-apoi serviciile secrete, tocmai cu asta se ocupa stimabililor, altfel ce rost mai au ? De ce nu se desfiinteaza atunci si cu asta basta ! Cu sau fara protocol, infractorii trebuie denuntzati si pusi sub acuzare, indiferent pe ce cale au fost materializate probele ( de acuzare ) ! Avocatii, trebuie sa-i apere ca de aia sunt platiti, dar nu neaparat judecatorii trebuie sa judece dupa cum ” zbiara oaia la pasune ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.