Home Politică Ionuț Simionca: Guvernul se sufocă în propria birocrație! Spitalul Județean așteaptă de...

Ionuț Simionca: Guvernul se sufocă în propria birocrație! Spitalul Județean așteaptă de peste 100 de zile un aviz pentru aparatul de testare a consumului de droguri

Ionuț Simionca, secretarul general al PMP, îi cere ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să elibereze de urgență Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița avizul pentru a putea folosi un aparat de ultimă generație de testare a consumului de droguri. Potrivit liderului PMP, avizul respectiv este așteptat de spitalul bistrițean de mai bine de trei luni.

„De peste 100 de zile așteptăm aviz pentru aparatul de testare a consumului de droguri…

Limitarea consumului de droguri este o urgență națională, iar autoritățile sunt incapabile să facă lucruri elementare pentru a limita acest fenomen.

Chiar dacă am fost primii și avem unul dintre cele mai performante aparate din țară, la Bistrița, DE 3 LUNI JUMĂTATE, Spitalul Județean de Urgență așteaptă UN AVIZ pentru a putea folosi, la întreaga capacitate, un aparat de ultimă generație de testare a consumului de droguri.

La propunerea consilierilor județeni ai PMP, CJ Bistrița-Năsăud a alocat Spitalului Județean de Urgență Bistrița in Iunie 2022, fondurile necesare achiziției acestei dotări. Aparatul atestat, ale cărui rezultate sunt recunoscute drept probe juridice și care detectează o gamă largă de substanțe interzise, a fost achiziționat și a intrat în dotarea spitalului.

Dar…. Ministerul Sănătății nu a eliberat încă Spitalului Județean de Urgență Bistrița, pentru respectivul aparat, avizul de deținere de stupefiante. Fără aviz, nu pot fi testate asemenea substanțe.

Mi se pare incredibil că, și acolo unde comunitățile fac tot ce pot pentru a limita consumul de droguri și a salva vieți, Guvernul se sufocă în propria birocrație și pune bețe în roate celor care fac lucruri concrete.

Referitor la situația de la Bistrița, ministrul Rafila nu are decât două variante: să elibereze avizul sau să plece acasă!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Ionuț Simionca.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version