Președintele PNL Bistrița, Ioan Turc, critică modul superficial și egalitarist în care Primăria a gândit criteriul de acordare a subvențiilor la taxa de salubrizare. El a reamintit vineri, într-o conferință de presă, că subvenția este o formă de protecție pe care statul o exercită pentru persoanele care au nevoie de o astfel de protecție.

 

Subvenția nu se alocă pe criterii teritoriale și nici pe numărul de persoane pe care îl are o familie. Eu cred că singurul criteriu valabil pentru acordarea unei subvenții este cel care ține cont de venitul pe membru de familie”, a spus Ioan Turc.

El a recomdandat Primăriei Bistrița să țină cont în primul rând de acest criteriu, referindu-se la recent votata hotărâre de Consiliui Local prin care familiile din localitățile aparținătoare vor plăti taxa de salubrizare la nivelul mediului rural.

Nu cred că este cazul să subvenționăm serviciul de salubritate în cazul acelor familii cu venituri foarte mari, doar pe motiv că ele poate nu locuiesc în centrul orașului. Nu cred că trebuie să fim egalitariști cu această formă de protecție pentru că atunci și pierde practic destinația și rațiunea pentru care a fost gândită”, consideră liberalul Ioan Turc.

El a solicitat Consiliului Local și Primăriei să gândească această subvenție pe criterii legate strict de veniturile familiilor, similar cu modul în care se acordă, de exemplu, ajutoarele pentru încălzire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.