Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Primăriei Bistrița a găzduit, miercuri, Conferința Județeană în Asistență Socială, eveniment ce are loc în luna asistenților sociali, ca preambul al Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, care va fi marcată în 19 martie.

Sub egida ”Viitor comun pentru o schimbare transformatoare”, participanții la conferința organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România – sucursala teritorială Bistrița-Năsăud, împreună cu specialiști în domeniu, au discutat aspecte relevante ale activității cotidiene pe care o desfășoară asistenții sociali pentru o stare de bine în comunitate.

„Cele două teme dezbătute în cadrul reuniunii de ieri, ”Rolul furnizorilor publici și privați în procesul de acordare a serviciilor sociale” și ”Servicii sociale dezvoltate la nivelul municipiului Bistrița: intervenția în cazurile dificile si vulnerabile”, au surprins și evidențiat munca foarte importantă a asistenților sociali, precum și impactul pe care aceștia îl au în viața oamenilor care se confruntă cu probleme deosebite.

Implicarea structurilor administrației locale în domeniul asistenței locale rămâne absolut necesară, chiar obligatorie, municipalitatea bistrițeană, prin Direcția de Asistență Socială, derulând servicii esențiale pentru buna funcționare a întregii comunități, suplimentate periodic cu unele proiecte, chiar și cu finanțare europeană, menite să asigure calitatea unei vieți demne și echilibrate a fiecărui cetățean”, a precizat primarul Ioan Turc.

1 COMENTARIU

  1. Mereti mă mincinoșilor, va bateți joc asistenții personali, acuma ieșiți public și dați declarații
    Daca n-ar fi alegerile nici nu ați mai știi de ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.