Joi, 23 februarie, Consiliul Local Bistrița a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ce cuprinde reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din municipiu, a anunțat primarul orașului Bistrița.

„După cum se știe, Primăria Bistrița a semnat contractul de finanțare prin PNRR a acestui obiectiv, fiind vorba de 3,7 milioane de lei alocați pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu”. Conform ghidului specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelurilor de proiecte, Componenta 5 — Valul renovării, Operațiunea B2 — Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, atât documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, cât și indicatorii tehnico-economici trebuie să aibă aprobarea Consiliului Local, urmând a se transmite la Ministerul Dezvoltării”, a anunțat edilul.

La finalul lucrărilor, școala va avea tâmplărie nouă, clădirea va fi izolată, fațada va fi reparată, instalațiile de încălzire și de iluminat vor fi modernizate, iar calitatea aerului din sălile de clasă va fi asigurată de echipamente de ventilare mecanică. De asemenea, interiorul va fi împrospătat și dotat cu tehnologii moderne (tehnologii LED, instalații detecție semnalizare și alarmare incendiu, instalații voce-date, supraveghere video, antiefracție, control acces), iar spațiul verde va fi amenajat cu alei pietonale din materiale naturale prietenoase cu mediul și mobilier urban de tip smart. Proiectul include și puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Citește și: Zece primari au semnat contracte finanțate prin PNRR, în valoare de peste 16 milioane lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.