Contractul pentru reabilitarea termică la Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Bistrița a fost semnat luni de primarul municipiului, Ioan Turc, la Ministerul Dezvoltării. Valoarea investiției se cifrează la peste 3,11 milioane lei, banii fiind asigurați prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„La Ministerul Dezvoltării, am semnat, astăzi, contractul de finanțare prin PNRR a proiectului privind creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Bistrița. Valoarea totală a acestei investiții este de 3.113.607,75 lei.

Prin acest demers al municipalității, ce presupune renovarea integrală, școala va reuși să-și diminueze cheltuielile cu energia, iar condițiile de învățare pentru elevi vor fi mult îmbunătățite”, a anunțat primarul Ioan Turc.

Potrivit edilului bistrițean, municipalitatea a depus și alte proiecte de acest fel pentru a obține finanțare prin PNRR.                                                                                              „Alte unități de învățământ din municipiul nostru pentru care s-au depus prin PNRR proiecte vizând creșterea eficienței energetice sunt: Grădinița cu program normal nr. 10 (b-dul Independenței nr. 57), Grădinița cu program normal Sărata (nr. 107), Grădinița cu program normal nr. 7 (str. C.R. Vivu, nr. 35), Grădinița cu program normal nr. 16 (str. Cerbului, nr 27) Liceul Tehnologic Agricol (str. Tărpiului, nr. 21), Palatul Copiilor (str. Al. Odobescu, nr. 17). Pentru toate cele enumerate mai sus, practic, urmează semnarea contractelor de finanțareȚ, a precizat Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.